Jessie Burton (n. 1982) este una dintre revelațiile lumii literare din Anglia. Primul său roman, Miniaturista (2014), a fost tradus în 38 de țări și s-a vândut în peste un million de exemplare. Și Muza (2016) are deja vândute drepturile de traducere în peste 30 de țări, fiind extrem de apreciată în prestigioase reviste culturale internaționale.

Muza, apărut la noi în traducerea minunată a Veronicăi D. Niculescu, e un roman pe cât de bine scris, pe atât de complex. Iubire, pictură, literatură, ficțiune istorică, dramă psihologică, război, discriminare sexuală, problemele imigranților, rasism, condiția femeii artist, relațiile dintre femei, istoria artei, puterea artistului, valențele terapeutice ale literaturii, suspans menținut până la ultimele pagini – sunt doar o parte dintre piesele unei povești frumoase și inteligent stratificate.

Acțiunea este plasată contrapunctic pe două planuri temporale și spațiale: pe de o parte, sălbăticia unui sătuc din Spania anilor ’30, pe de altă parte, lumea pestriță a Londrei anilor ’60. Cele două dimensiuni sunt unite prin viețile a două femei artist – o pictoriță și o scriitoare, legate la rândul lor printr-un tablou misterios (și ca interpretare, și ca apartenență) care străbate țări și veacuri până la a vedea lumina unei expoziții, închizând în el povești intense, dureroase. Arta, și în special pictura, ca istorie, dar și ca proces, ocupă un loc central în roman, bibliografia parcursă în acest sens de autoare fiind impresionantă.

Acțiunea romanului începe la Londra, în 1967, unde o cunoaștem pe Odelle, o tânără venită din Spania, care își găsește cu greu un loc de muncă satisfăcător, în mare parte și din cauza culorii pielii sale. După ce e vânzătoare într-un magazin de pantofi (experiență din care se va naște mai târziu o frumoasă poveste literară), ajunge să lucreze într-o galerie de artă, unde o cunoaște pe Quick, care nu îi va fi doar șefă, ci și prietenă, încurajând-o și ajutând-o să publice literatură. Apariția unui bărbat, Lawrie Scott, cel de care se va îndrăgosti Odelle, va scoate la suprafață un tablou (primit moștenire de la mama sa) și istoria controversată a acestuia, istorie ce duce cititorul cu 30 de ani în urmă, în Spania din perioada Războiului Civil. Și va aduce cu el și moarte. Aici, într-un sătuc, o cunoaștem pe Olive, tânăra care trăiește prin pictură și iubire. Tatăl său este un cunoscut dealer de artă, iar mama sa e depresivă. Cele două femei, mamă și fiică, se vor îndrăgosti de Isaac, tânărul republican ce va schimba viețile tuturor. Teresa, sora acestuia, e alt personaj feminin care va juca un rol decisiv în ambele planuri ale romanului. Olive pictează un tablou care, mai mult sau mai puțin întâmplător, îi va fi atribuit lui Issac. Olive acceptă și încurajând furtul de identitate, căci știa că numai așa, atribuite unui bărbat, picturile ei vor ajunge într-o galerie de artă, în condițiile în care nici măcar tatăl ei nu i-ar fi acordat vreo șansă:

„Tatăl ei zicea mereu că femeile pot, bineînţeles, să pună mâna pe-o pensulă şi să picteze, dar adevărul e că ele nu pot fi nişte artiste bune. Olive nu prea pricepuse niciodată care era diferenţa. De când era mică, jucându-se prin colţurile galeriei lui, îl auzea fără să vrea pe Harold discutând chestiunea asta cu clienţii lui, bărbaţi şi femei, şi adesea femeile erau de acord cu el, preferând să investească în bărbaţii tineri decât în cineva de acelaşi sex cu ele. Ideea că artistul era în mod firesc un bărbat reprezenta o convingere atât de larg răspândită, încât până şi Olive ajunsese să creadă în ea uneori. Ca fată de nouăsprezece ani, era plasată într- o zonă inferioară; mascota perseverentă şi îndrăzneaţă a amatorismului”.

Însă ea nu poate picta fără prezența lui Isaac, care îi va deveni muză, rolurile tradiționale fiind inversate.

Cititorul va fi purtat mereu între aglomerata capitală a Angliei și sălbaticul sat al Spaniei unde fusese pictat tabloul, autoarea pricepându-se de minune să dozeze suspansul, jucându-se cu identitățile – individuale și culturale – ridicând tot soiul de probleme, fără a avea aerul că o face: problema autenticității, libertatea de a crea, procesul scrierii, puterea cuvântului scris de a oferi o cale mai ușoară de a înțelege lumea, valențele terapeutice ale literaturii, complexitatea relațiilor dintre femei…

Chiar subiectele tablourilor pictate de Olive și atribuite unui bărbat sunt controversate și cu putere sugestivă, căci e vorba de picturi ale celor două martire spaniole – Justa și Rufina – celebre în lumea creștină spaniolă, ele fiind pedepsite cu moartea pentru a nu fi acceptat să renunțe la arta lor (vase de lut) – pentru un ritual păgân. Tablouri cu acest subiect sunt celebre, autori fiind, printre alții, Goya, Velasquez, Zurbaran, Camillo. Toți bărbați. Jassie Burton îndrăznește să strecoare această ipoteză conform căreia un celebru tablou atribuit unui barbat ar fi pictat în realitate de o femeie. Și e captivant să vezi cum se raportează societatea la o astfel de posibilitate, să urmărești variațiile temei la distanță de zeci de ani.

„Viața mea era un vrej de fasole, eu eram Jack, iar frunzișul creștea întruna, abundent, impresionant și cu o asemenea viteză, încât abia apucam să mă cațăr. Am iubit și am pierdut iubirea; am descoperit un soi nou de creativitate și senzația de apartenență. Și s-a întâmplat și ceva mai profund, ceva mai tainic, prin care trecem cu toții, iar dacă nu, ne așteaptă undeva – momentul de neuitat când ne dăm seama că suntem singuri”.

Jessie Burton, Muza, traducere din engleză și note de Veronica D. Niculescu, Humanitas Fiction, 2017

Cumpără cartea din librăria online Cărturești!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *