Cat de mult ne influenteaza arhitectura? Iata un subiect sensibil, pe marginea caruia multe dispute au aparut. Acceptam sau nu ca ce vedem in jurul nostru ne poate da o stare de spirit mai buna sau mai rea, o vibratie mai inalta sau mai joasa, ne poate face mai fericiti sau nu? Si care e rolul arhitectului in toata aceasta relatie complexa de empatie si simpatie cu ce se construieste in jurul nostru?

Alain de Botton contureaza toate aceste raspunsuri cu un obiectivism atat de abil documentat si cu un optimism eseistic, ca ajungi sa crezi ca drumul spre o lumea mai buna, arhitectural vorbind, poate abia acum incepe. In acelasi timp cartea asta va alina confuzia unor cetateni ca noi, ai unui oras unde incalecarile si descalecarile arhitecturale numai fericiti nu ne-au facut.

Ajungi sa descoperi cum atatea alte confuzii arhitecturale au macinat case si mai mari, incat raportand contextul nostru mic la contextul lor mare, tristetea pare fireasca, nostalgia binevenita si posibilitatea schimbarii inca mare.

Asta nu inseamna ca Botton prezice un viitor atoatemantuitor al arhitecturii sau da vreo reteta pentru o astfel de posteritate. Nu, se rezuma doar la a observa ca intotdeauna arhitectura a incercat sa propuna prin cladiri idealurile la zi ale societatii, iar kitschul, confuzia, disproportia, eroarea au venit din cautarile unui altfel nedefinit si, din fericire, abandonat in favoarea altor realitati si necesitati… mai reale.

Pare simplu, nu? Pana la urma asta stiam si noi: fiecare epoca, de la cea religioasa la cea mecanicista, si-a avut arhitectii care impuneau canonul; tendintele, ca si unghiurile acoperisurilor s-au schimbat odata cu noile curente si politici; drumul spre frumos este in continuare plin de sinuozitati, ezitari si uneori monstruozitati.

Ei bine, toata pastila asta istoric-arhitecturala e descompusa in impactul psihologic al acestor cladiri asupra societatilor, in analiza ideologica a aspiratilor artistice vizavi de conturarea lor in forme de ferestre, usi, fatade, si in planurile uneori fantasmagorice, alteori prea poetice ale marilor arhitecti, la care se adauga raspunsul imediat al contemporanilor. Iar exemplele savuroase si istoriile citate de Botton ar face pana si un contabil sa nu lase cartea din mana (nu ca avem ceva cu contabilii, doar stim ca pentru ei conteaza mai mult cifrele decat literele 🙂 ).

Intrebarile la care raspunde Botton sunt cele mai firesti cu putinta, aproape ca te intrebi de ce nu-si pun si arhitectii aceleasi probleme, de ce nu se aduna frumos intr-un team building, fac niste focus grupuri si, ma rog, se mai gandesc la consens.

Care e semnificatia arhitecturii?, In ce stil sa construim?, Care sunt virturile cladirilor? Ce ne face sa spunem despre o cladire ca e frumoasa? Fiecare isi primeste  raspunsul istoric si personal asumat, incat nu numai ca te bucuri ca in sfarsit cineva iti da un raspuns coerent, avizat artistic si cu picioarele pe pamant, dar si identifici mai clar si fara patima metehnele contemporane si posibilitatea ameliorarii lor.

Iata cateva exemple de raspunsuri-citat care sa va  indeamna sa-i faceti cadou domnului care se ocupa de planul urbanistic general cateva zeci de exemplare, sa-i trimiteti in fiecare zi mailuri cu citate si sa-i explicati permanent cum isi poate tapeta biroul cu paginile din Arhitecura Fericirii. Si, daca asta ii va da o stare mai buna, ii tapetam noi casa :)) Sau poate ar trebui doar sa incepem cu Primaria…

Vrem de la orice cladire nu doar sa faca un anumit lucru, ci sa si arate intr-un anumit fel, sa contribuie la o atmosfera data: de devotiune religioasa sau studiu, rusticitate sau modernitate, comert sau viata casnica. Ii putem pretinde sa ne provoace un sentiment de siguranta sau de energie, de armonie sau de multumire. Putem spera ca ne va conecta cu trecutul sau va constitui un simbol al viitorului si, asa cum ne-am plange de o baie care nu functioneaza, am protesta daca un al doilea nivel de functionare, cel estetic si expresiv, ar fi ignorat.

Intr-o exprimare mai generoasa, John Ruskin ne-a propus sa cautam in constructia cladirilor noastre doua lucruri: vrem sa ne ofere adapost si vrem sa ne vorbeasca – sa ne vorbeasca despre ce ni se pare noua important si despre ceea ce avem nevoie sa ni se reaminteasca.

Avem datoria sa ne asiguram ca niciuna dintre casele noastre nu va fi inferioara pamantului virgin pe care l-a inlocuit. Le-o datoram campurilor, viermilor si copacilor sacrificati pentru aceste cladiri, ce trebuie sa reprezinte promisiunea celei mai inalte si mai inteligente forme de frumusete.

Si pentru ca pe langa Primariile ce stabilesc fata oraselor un alt mare rol il au si dezvoltatorii imobiliari, Botton explica din nou cu seninatate premisa gresita de la care pleaca acestia in conturarea insipidelor cartiere mai mult sau mai putin identice. Daca intrebi orice agentie de ce are in oferta doar 3 tipuri de case si fatade, iti va explica doct si marketwise ca asta cer oamenii, sunt studii pe acest subiect si, prin urmare, asta ofera si ei. Insa nimeni nu si-a pus problema: care sunt optiunile oamenilor care aleg – alte 3 cartiere deja construite sau o expunere si confruntare a lor si cu la alte posibilitati?

Argumentatia companiei de dezvoltare imobiliara, bazata pe gusturile existente, neaga, in fond, posibilitatea ca fiintele umane sa iubeasca vreodata un lucru pe care nu l-au remarcat dinainte. Si, desi apeleaza la ideea de libertate, o asemenea atitudine ignora un mare adevar: pentru a putea alege cum se cuvine, oamenii trebuie sa stie ce optiuni au la dispozitie.

Tare rau imi pare ca ma lungesc prea mult daca va spun si povestile savuroase despre idealurile puriste si fantasmagorice ale lui Corbusier, cat si esecurile lui lamentabile, dar, nu-i nimic, le veti descoperi singuri. Insa am lasat cel mai frumoase si optimiste citate la final, ca sa nu credeti ca v-am dus cu zaharelul cand am zis de alinarea confuziei:

Locurile pe care le numim frumoase sunt, din contra, opera acelor putini arhitecti care au avut umilinta de a-si cerceta cum se cuvine dorintele proprii si tenacitatea de a-si traduce senzatiile volatile de bucurie in planuri logice: o combinatie care le-a permis sa creeze ambiante prin care ne satisfac nevoi despre a caror existenta nici macar nu eram constienti.

Ar trebui sa nu ne intimideze mediocritatea in arhitectura, asa cum nu ne intimideaza legile nedrepte sau argumentele lispite de sens. Ar trebuie sa regasim ceea ce este maleabil dincolo de peisajul construit. Nu exista un scenariu predeterminat care sa ghideze deplasarea buldozerelor si a macararelor. Chiar daca deplangem posibilitatile pierdute, nu avem niciun motiv sa ne pierdem increderea ca lucrurile pot fi schimbate in bine.

Iata o carte care-ti face bine daca o citesti!

4 comentarii
  1. inaina

    am citit sex, shopping si un roman de botton, foarte tare! nu credeam ca va scrie ceva despre arhitectura, dar suna bine, un fel de arhitectura pentru oameni, nu pentru arhitecti si albumele lor.

    Reply
  2. Pingback: Vise despre case cu Eliza Yokina « Bookaholic

  3. Pingback: Cadou pentru mama de Crăciun. Alegeri sensibile, dilema persistă. « Bookaholic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *