Încerc să-mi amintesc de cine am auzit prima dată: de Ioana sau de Iulian Tănase? Și trebuie să recunosc, cu zâmbetul ștrengar al celei căreia ochii îi cad mai întâi pe cusătura unei rochii și abia apoi pe titlul unei cărți de poezie, că pe Ioana o “cunosc” de mai multă vreme. De pe vremea când, acum ceva ani, croia și cosea cele mai râvnite rochițe din oraș (și nu exagerez), pe care de îndată ce le posta aflai și cui sunt destinate 🙂
De curând, Ioana și-a creat o pagină de facebook Ioana Tănase Manufactory, pe care a inaugurat-o cu o colecție de tricouri poetice cum nu am mai văzut: poetryshirt. Iar vestea că va relua rochiile (cu volane, pisici și broderii parcă croite pentru o Amelie) a adus primăvara pentru noi 🙂 Însă cum intervine Iulian (Tănase) în povestea asta vă spunem imediat.
Povestea începe așa: Ioana este soția lui Iulian. Iar Iulian, printre altele, a scris Adora, în care multe poezii îi sunt dedicate Ioanei. Nu pot uita cum la lansarea Cucamonga (o nouă carte de poezii scrise de Iulian, despre care am realizat un interviu aici), aproape jumătate din lansare m-am uitat la fetița lor, pe care, surpriză, o cheamă Adora.
Versurile “cusute” de Ioana pe tricouri sunt din această carte – Adora: și-a notat versurile preferate, a așteptat să mai crească Adora și micul Sacha, și le-a adăugat în instalația textilă a tricourilor. Ne-a spus că se gândește să lanseze o nouă colecție cu versuri din Iubitafizica, o altă carte a lui Iulian.
Tricourile poetice, cu versuri din Adora, s-au și epuizat (prețul unui tricou e de 150 lei). Însă Ioana pregătește altele noi și, cum spuneam, vor urma și rochii noi. Comenzile se fac pe pagina de facebook. Le așteptăm și pe cele cu versuri din Iubitafizica, și, visăm noi cu ochii deschiși, și cu citate din Oase migratoare, care ne-a plăcut mult.
Să mai îndrăznească cineva să spună că nu se mai poartă poezia! 🙂
Imagini: Ioana Tănase Manufactory