Răzvan Pricop s-a născut pe 25 iunie 1987, la Constanța. Nu a absolvit cursurile Facultății de Litere din București, dar a absolvit Institutul Național al Magistraturii, tot din București, în anul 2013. A debutat continuu, publicând versuri în revistele Luceafărul, România Literară, Tribuna, Viața Românească, Caiete Silvane, Luceafărul de dimineață și Acolada. În timp, a dezvoltat un atașament egal pentru toate generațiile poetice și reprezentanții lor. r e t r o v i z o r, de Răzvan Pricop, colecția Debut, Editura frACTalia, 2015, reprezintă debutul editorial al autorului.
Dacă ai fi fost și actor, care ar fi fost rolul preferat? De ce?
Antoine Doinel în filmele lui Truffaut pentru că uneori simt că sunt de acolo. La un moment dat începi să devii ceea ce vezi.
Top 10 regizori/ filme favorite.
Într-o dezordine perfectă, fără pretenţii de a reprezenta o ierarhizare, deoarece sunt mult mai multe, ordonate după alte criterii foarte personale, de regulă interioare:
– „8½”, de Fellini, pentru că surprinde în chip teribil raportul creatorului cu propria artă, cu precădere starea de criză.
– „Le diable probablement”, de Bresson, pentru puritatea chipurilor actorilor amatori, dar şi pentru flirtul cu ideile şi ideologia de sorginte eco.
– „Ma nuit chez Maud”, de Rohmer, pentru imaginea superbă, în porii căreia te pierzi la fiecare cadru, dar şi pentru naturaleţea cu care prezintă separarea dintre raţiune şi inimă.
– „Der Himmel Über Berlin”, de Wenders, pentru că este despre poezie în film şi în acelaşi timp un elogiu adus purităţii.
– „Week-end”, de Godard, pentru ideologie totală în stare pură, fără propagandă.
– „Solaris”, de Tarkovski, pentru că există oameni care cred că este un film SF şi asta mă fascinează.
– „Le Charme discret de la bourgeoisie”, de Buñuel, pentru că trece dincolo de ceea ce în mod curent numim convenţii în cinema într-un mod unic.
– „Les Enfants du Paradis”, de Carné, pentru că reuşeşte să creeze o lume şi pentru că atunci când a apărut, în anul 1945, al Doilea Război Mondial nu încetase.
– „Look Back in Anger”, de Richardson, pentru acel Richard Burton.
– „The Seventh Seal”, de Bergman, pentru jocul (de şah) cu Moartea.
Stop-cadru preferat.
E ceva văzut relativ recent şi îl aleg pentru că e un stop-cadru regizoral, de final, care
surprinde o privire umană, privirea lui Klaus Maria Brandauer în „Mephisto” al lui Szabo.
Film adaptat după o carte, care ți-a plăcut.
Aici mă gândesc „Le Feu follet”, ecranizarea lui Louis Malle după romanul lui Pierre Drieu La Rochelle. Un film despre sublima naturaleţe a sfârşitului, a încheierii.
Regizor – scriitor favorit.
Îmi place Fellini, dar nu neapărat pentru lumea ca spectacol carnavalesc, ci pentru lumea felliniană delimitată de strania fiinţă marină din finalul filmului „La dolce vita” şi rinocerul negru din „E la nave va”, ultimul mare film fellinian. Un scriitor… îmi place Michel Houellebecq pentru că, probabil, şi lui îi plac filmele altora, cel puţin atunci când scrie.
Film revăzut de cele mai multe ori.
Filmul revăzut la nesfârşit într-o perioadă a fost „Le Feu follet” al lui Malle, ceea ce făceam era aproape o disecţie în interstiţiile peliculei, ceva aproape patologic în intensitatea sa. Peste ani Andreea L., un librar pasionat printre cărţile de la Kiralina, îmi mărturisea, în mod absolut neverosimil pentru mine, că a făcut ceva similar, aproximativ în aceeaşi perioadă, evident fără să ne cunoaştem, ceea ce m-a uluit definitiv.
Primul film vizionat.
Nu am fost un copil teribil, am trecut prin „purgatoriul” telenovelelor la un moment dat, mai mult sau mai puţin voluntar, dar primele filme de artă au fost cele ale lui Scorsese sau Coppola, iar influenţa lor a fost reprezentată de tot ceea ce a urmat ulterior.
Prima carte citită.
Nu îmi mai amintesc, dar în prima copilărie nu aveam fascinaţia cărţilor, deşi mereu am fost înconjurat de ele. Oricum pe la 15-16 ani am început să citesc „Fiinţă şi timp” a lui Heidegger şi nu am terminat-o nici până azi, pentru că între timp am început să văd filme. Cred că dintotdeauna mi-am dorit să văd filme, uneori fără să le înţeleg, chiar mi-am impus asta, pentru a revedea mereu.
r e t r o v i z o r, dacă ar fi film, ar fi…
Cu siguranţă ar fi un scurt-metraj în care pălărioara albă a unui copil ar fi luată violent de vânt, purtată prin aer minute în şir şi toţi ar privi încremeniţi de pe puntea celui mai mare şi mai luxos vas de croazieră din lume care se îndepărtează.
