Tag: roman

Autori în casă, autori acasă – #13: Viku Zen

Există evenimente, oameni și locuri care ne definesc, care ne-au format și pulsează latent sau manifest în ceea ce facem, în ceea ce scriem, în modul în care relaționăm cu ceilalți, în modul în care ne dezvoltăm și trecem prin viață. Există povești pe care memoria ni le „întoarce” în prezent sub o formă mai mult sau mai puțin reală, există imagini puse pe stand by care mai sunt prezente doar în amintirile noastre. Rubrica Autori în casă, autori acasă este un spațiu în care scriitorii se întorc în timp, la primele amintiri din locurile natale, pentru a retrăi farmecul de odinioară al unui trecut personal, pentru a ne dezvălui unde au luat naștere cu adevărat. Viku Zen ne propune o perspectivă diferită a copilăriei, o vârstă de demult care poate fi trăită și la maturitate dacă avem răbdare să observăm personajele și detaliile importante ale celor pe lângă care trecem. Citeşte tot articolul


O carte de vacanță: „La marginea apei”, de Sara Gruen

Am câteva prietene, cititoare extrem de selective, care, odată cu venirea verii, mă întreabă ce „cărți de vacanță” le-aș recomanda. Și stau serios pe gânduri, că nu e deloc ușor să alegi după un astfel de criteriu, păstrând standardul calității. Oricât de suspectă (ori depreciativă) le-ar părea unora sintagma asta - „cărți de vacanță” -, cred că e firesc ori chiar terapeutic să rupem uneori ritmul, să echivalăm lectura cu relaxarea, căci de obicei, cărțile „serioase” (improprie și această etichetare, desigur) implică de cele mai multe ori un grad ridicat de ambiguitate, de tensiune a ideilor, de efort participativ. Dicolo de subiectivitatea gusturilor, nu e tocmai ușor să găsești o carte care să ofere o plăcere destinsă a lecturii, fără a fi vorba de patetisme, de dulcegării ori de emfaze telenovelistice. Citeşte tot articolul


„Cei opt munți”, Paolo Cognetti – fragment

Pietro e un băieţel de la oraş, solitar şi cam morocănos. Mama munceşte într-un centru de consultanţă familială de la periferie şi talentul ei este să le poarte de grijă celorlalţi. Tatăl este chimist, un bărbat irascibil şi fascinant, care se întoarce acasă în fiecare seară de la serviciu plin de furie. Pe părinţii lui Pietro îi uneşte o pasiune comună: muntele. Cînd descoperă sătucul Grana, la poalele masivului Monte Rosa, simt că au găsit locul potrivit: Pietro va petrece toate verile în locul acela „închis în sus de creste gris-fer şi în jos de o stîncă abruptă care împiedică accesul”, dar traversat de un torent care îl ademeneşte din prima clipă. Şi acolo, aşteptîndu-l, se află Bruno, cu părul lui blond cînepiu şi gîtul ars de soare: de aceeaşi vîrstă cu el, dar, în loc să fie în vacanţă, duce vacile la păscut. Încep astfel veri de explorări şi descoperiri, printre casele abandonate, moară şi cărările mai aspre. Sînt şi anii în care Pietro începe să facă drumeţii cu tatăl lui. Pentru că muntele înseamnă cunoaştere, un adevărat mod de a respira, şi va fi legatul lui testamentar cel mai autentic. O moştenire care, după mulţi ani, îl va reapropia de Bruno. Citeşte tot articolul


Free spirit. Viața – dincolo de inerție, frică și clișee, Catherine Poulain, „Marele marinar”

Catherine Poulain (n. 1960), scriitoare franceză recent tradusă la Polirom, a avut o viață senzațională, devenind unul dintre rarii și fascinanții călători-scriitori. Fiică de pastor, la 18 ani hotărăște că nu vrea să fie un intelectual, ci un muncitor. Își întrerupe studiile pentru bac și se înscrie la mecanică. Și începe să cutreiere lumea, muncind din greu: a sortat pește într-o fabrică de conserve din Islanda, a muncit pe un șantier naval în America, a fost barmaniță în Hong-Kong, a cules mere în Canada, 10 ani a pescuit în Alaska (a fost expulzată în 2003 de serviciile de imigrări americane pentru muncă ilegală). A mai fost și ciobăniță, și culegătoare de struguri, de lavandă ori de măsline. Prin Sri Lanka, India și Nepal. Citeşte tot articolul


Autori în casă, autori acasă – #12: Răzvan Gheorghe

Există evenimente, oameni și locuri care ne definesc, care ne-au format și pulsează latent sau manifest în ceea ce facem, în ceea ce scriem, în modul în care relaționăm cu ceilalți, în modul în care ne dezvoltăm și trecem prin viață. Există povești pe care memoria ni le „întoarce” în prezent sub o formă mai mult sau mai puțin reală, există imagini puse pe stand by care mai sunt prezente doar în amintirile noastre. Rubrica Autori în casă, autori acasă este un spațiu în care scriitorii se întorc în timp, la primele amintiri din locurile natale, pentru a retrăi farmecul de odinioară al unui trecut personal, pentru a ne dezvălui unde au luat naștere cu adevărat. Când aventurile personajelor din cărți devin puncte de plecare pentru propriile aventuri, atunci fiecare copil își descoperă forțele. Acestea îl vor însoți până târziu, când el însuși va scrie, dându-le acestor forțe forme din ce în ce mai complexe. Citeşte tot articolul


Povestea „Mierii”, spusă de Tudor Ganea, la Bucureşti

Joi, 6 iulie, de la ora 18:30, la Librăria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei, nr. 45) din Bucureşti, Tudor Ganea va vorbi despre cel de-al doilea roman al său, Miere, apărut recent la Editura Polirom, în colecţia „Ego. Proză”, disponibil şi în ediţie digitală.

Invitaţi: Laura Câlţea şi Radu Paraschivescu Moderatoare: Eli Bădică Citeşte tot articolul


Roman de teren sau jurnal autoficțional? – despre „Soldații”, de Adrian Schiop

M-a interesat doctoratul lui Adrian Schiop despre manele încă de prin 2010-2012, când își făcea cercetarea de teren în Ferentari. Țin minte că se pregătea să meargă într-un stagiu de mobilitate la Universitatea din Napoli, când și-a luat răgazul să-mi traseze pe scurt, la o bere, paralela între, pe de o parte, showbizul neo-canțonetei napolitane și legăturile cu Camorra și, pe de altă parte, manelism și lumea interlopă românească. M-a introdus astfel pieziș în nucleul tezei, care se plasa în zona relațiilor sociale ale „marginalilor”. Atunci am perceput pentru prima dată maneaua ca expresie a unor raporturi de putere de tip medieval (mult înainte ca Dani Mocanu să o spună explicit, aproape teoretizând-o, în cântecele sale). Citeşte tot articolul


Cum se recunoaște iubirea – „Scris pe trup”, de Jeanette Winterson

Scris pe trup, de Jeanette Winterson, e un roman al salvării sufletului prin iubirea care spulberă până și cel mai aprig cinism sau scepticism, dezvăluind niște adevăruri simple, fundamentale, inexistente însă în lipsa ei. Cartea e o meditație pe alocuri poetică și cu substrat filosofic asupra sensului iubirii și asupra adevărurilor ascunse în căptușeala senzualității. Amestec de frumusețe și de durere, de speranță și teamă, lipsită de patetisme ieftine, povestea explorează esența iubirii dincolo de prejudecăți, una dintre ideile cu valoare de laitmotiv fiind aceea a răului provocat de clișee. Citeşte tot articolul