Dacă sunteți amatori de Young Adult Fiction, avem o veste excelentă pentru voi: romanul lui Gayle FormanDacă aș rămâne (publicat la noi la Editura Rao, în 2011, în traducerea Manuelei Bulat), a fost ecranizat (în regia lui R.J. Cutler, cu Chloë Grace Moretz în rol principal) și va avea premiera în toate cinematografele din țară pe 12 septembrie 2014. 

Pentru cei care n-au citit încă bestseller-ul lui Forman, iată descrierea cărții Dacă aș rămâne de pe site-ul Editurii Rao:

Mia este o violoncelistă talentată în vârstă de 17 ani, cu o familie iubitoare şi un prieten minunat, Adam. Ea nu trebuie decât să aleagă dacă va merge la New York pentru a studia la Julliard sau dacă va rămâne în Oregon cu cei dragi. Însă într-o dimineaţă cu ninsoare, totul se schimbă, iar decizia pe care brusc trebuie să o ia este dramatică şi dureroasă. Mia îşi pierde părinţii şi fratele mai mic într-un accident rutier, şi, cu toate că nu îşi aminteşte momentul impactului, ea îi poate vedea pe cei din jur şi pe sine. Romanul este scris la persoana întâi, Mia evocă evenimente din viaţa sa, descrie ceea ce vede şi aude în spital, deşi nu poate simţi nimic şi este din ce în ce mai slăbită. Dragostea pentru cei rămaşi în viaţă şi pentru Adam şi pasiunea pentru muzica clasică vor determina alegerea pe care tânara o face la final. “Dacă aş rămâne” atinge teme importante, despre viaţă, moarte şi despre cum totul se poate schimba iremediabil într-o secundă. Cartea este inspirată de o tragedie reală”.

În ceea ce privește adaptarea cinematografică a cărții, scenarista Shauna Cross a lucrat îndeaproape cu autoarea volumului. De altfel, aceasta a spua că „Romanul are atât de multe straturi – este amuzant, şi cool, şi apăsător, şi dătător de speranţă. Trebuie să modifici lucrurile pe alocuri, însă filmul este tot lumea lui Gayle şi o are pe Mia a lui”. Mai multe detalii despre regie, scenariu, actori, coloana sonoră a filmului etc., găsiți aici.

Premii

Dacă informațiile de mai sus v-au trezit curiozitatea, știți bine că noi nu v-am lăsa să alegeți între carte și film, așa că vi le oferim, așa cum v-am obișnuit, pe amândouă :). Astfel, împreună cu prietenii de la Forum Film România (distribuitorul filmului la noi) și de la Editura Rao, punem în joc două pachete „Dacă aș rămâne” – fiecare pachet constă într-o carte (romanul „Dacă aș rămâne”, Gayle Forman, Editura Rao) și un bilet la film (ecranizarea romanului), în săptămâna de după premieră.

Cerințele concursului

Pentru a intra în concurs trebuie să ne povestiți, pe scurt, într-un comentariu, o alegere dificilă pe care a trebuit s-o faceți în viața voastră.

Câștigătorii celor două pachete (carte + bilet la film) vor fi aleși prin tragere la sorți dintre cei care au respectat cerința acestui concurs, s-au semnat cu numele real și complet, au lăsat o adresă de e-mail validă și au precizat, în comentariu, orașul în care locuiesc.

Mențiuni

Prin participarea la concurs vă exprimați acordul de a primi newsletterul Bookaholic.

Perioada de desfășurare a concursului: 8-11 septembrie (inclusiv).

Câștigătorii vor fi anunțați pe 12 septembrie.

N.B.: Biletele la film sunt valabile în săptămâna de după premieră (15-18 septembrie 2014), de luni până joi, doar la proiecţiile Cinema City din SUN Plaza din Bucureşti sau la Cinema City din ţară – lista cinematografelor este aici.

Mult succes!

Update câștigători

În concurs au fost 16 comentarii, dintre care unul a fost descalificat (pentru că era al aceluiași utilizator – aici). Numele participanților celorlalte 15 comentarii au fost trecute în ordine crescătoare, de la primul la ultimul, într-un document, apoi introduse în Random.org, List Randomizer.

Participanti concurs Dca as ramaneCâștigătorii celor două pachete (carte + bilet la film „Dacă aș rămâne”) sunt Voicu Geanina și Alina Nicoleta Epure. Felicitări!

Câștigători concurs Daca as ramane

 

16 comentarii
  1. AvatarDobre Cătălina

    Sunt din Craiova și cea mai grea alegere pe care o am de făcut este între a rămâne aici, alături de familie și prieten(i), sau a mă muta, cu slujba, într-un alt oraș (de unde, o a doua alegere: ce oraș? Cluj, mi-aș dori, dar e prea departe, sau București, ceva mai aproape). Este o alegere pe care am făcut-o, nefăcând nimic: momentan, am rămas în Craiova. Totuși, am impresia că povestea nu se termină așa și restul vieții mele se va contura în jurul acestei întrebări: să plec sau să mai rămân?

    Reply
  2. AvatarGrigore Gabriela Raluca

    Momentan locuiesc in Bucuresti si consider ca una dintre cele mai grele alegeri a fost ce facultate sa urmez. Sa-mi indeplinesc un vis din copilarie si sa urmez facultatea de marina din constanta, sau sa fiu alaturi de familie si iubit si sa aleg facultatea de electronica, in cadrul politehnicii. Am ales cea de-a doua varianta si acum sunt foarte multumita!

    Reply
  3. AvatarVikiMoro

    Eram, pentru prima oara, in Venetia. Ramaneam acolo o dupa-amiaza, pentru cateva ore, timp, evident, absolut insuficient pentru a putea descoperi macar aromele ce plutesc in aerul acelui oras de poveste. Mai apoi, ne continuam drumul spre un orasel tihnit din inima Italiei, unde aveam sa innoptam. Am ajuns in piata San Marco, inconjurat de lume grabita, de multimi eterogene de turisti din toate colturile lumii. Intrebarea era: Sa vizitez cateva obiective precis stabilite, sau sa incerc sa imi formez o viziune globala, prin intermediul unei plimbari cu gondola? Imi era tare dificil si timpul, din catea se vedea, curgea cu vehementa in defavoarea mea.

    Am inchis ochii si pasii m-au purtat, ca prin vis (probabil ademeniti si de o muzica dulce, ce venea dinspre canal) catre o gondola. Deja pornisem, nu mai era cale de intoarcere, nici macar de regrete care, oricum, nu ar fi facut altceva decat sa imi stirbeasca amintirea unui loc etern. Priveam, tacut, acompaniat de glasul cald al gondolierului, cladiri care strajuiau ingustele canale. Venetieni lipsiti de griji, asezati la balcon, fumau ganditori. Eram si eu, macar pentru cateva clipe, ca “Anonimul Venetian”. Cateva clipe prea scurte…

    M-am dat jos din gondola exact asa cum m-am si urcat – visator. Am fost trezit din reverie de razele limpezi ale apusului tomnatic. Mai aveam timp, asa ca am reusit sa vizitez si ceea ce imi propusem. Oare daca faceam invers, ar mai fi fost la fel? Am parasit Venetia ghidat de Luna. In spatele meu, orasul dormea asemeni unui colos inert, gata oricand sa renasca tocmai prin vacarmul din interiorul sau.

    Reply
  4. AvatarValoschi Adelina Dalia

    Locuiesc în Piatra Neamţ, iar cea mai dificilă alegere pe care am fost nevoită să o fac, din punctul meu de vedere şi la vârsta actuală, a fost aceea de a alege dacă să îmi urmez visul şi să mă mut în Bucureşti, urmând liceul acolo alături de tatăl meu, focusându-mă astfel strict pe viitoarea mea carieră, sau de a rămâne aici, în Piatra Neamţ, alături de mama mea ce suferă de cancer intraosos. Fireşte că am ales a doua variantă, desi o parte din mine regretă.

    Reply
  5. AvatarVictor Morozov

    Eram, pentru prima oara, in Venetia. Ramaneam acolo o dupa-amiaza, pentru cateva ore, timp, evident, absolut insuficient pentru a putea descoperi macar aromele ce plutesc in aerul acelui oras de poveste. Mai apoi, ne continuam drumul spre un orasel tihnit din inima Italiei, unde aveam sa innoptam. Am ajuns in piata San Marco, inconjurat de lume grabita, de multimi eterogene de turisti din toate colturile lumii. Intrebarea era: Sa vizitez cateva obiective precis stabilite, sau sa incerc sa imi formez o viziune globala, prin intermediul unei plimbari cu gondola? Imi era tare dificil si timpul, din catea se vedea, curgea cu vehementa in defavoarea mea.
    Am inchis ochii si pasii m-au purtat, ca prin vis (probabil ademeniti si de o muzica dulce, ce venea dinspre canal) catre o gondola. Deja pornisem, nu mai era cale de intoarcere, nici macar de regrete care, oricum, nu ar fi facut altceva decat sa imi stirbeasca amintirea unui loc etern. Priveam, tacut, acompaniat de glasul cald al gondolierului, cladiri care strajuiau ingustele canale. Venetieni lipsiti de griji, asezati la balcon, fumau ganditori. Eram si eu, macar pentru cateva clipe, ca “Anonimul Venetian”. Cateva clipe prea scurte…
    M-am dat jos din gondola exact asa cum m-am si urcat – visator. Am fost trezit din reverie de razele limpezi ale apusului tomnatic. Mai aveam timp, asa ca am reusit sa vizitez si ceea ce imi propusem. Oare daca faceam invers, ar mai fi fost la fel? Am parasit Venetia ghidat de Luna. In spatele meu, orasul dormea asemeni unui colos inert, gata oricand sa renasca tocmai prin vacarmul din interiorul sau.

    Sunt din Tulcea. Cu biletul, as da o fuga pana la Constanta. 😀

    Reply
  6. AvatarMaria Cristina Suta

    Spoiler alert: locuiesc in Bucuresti. Cea mai grea alegere pe care a trebuit vreodata sa o fac a fost intre a ramane alaturi de prietenul meu in Danemarca, tara in care am plecat sa studiez, sau a ma intoarce acasa dupa terminarea studiilor. Am decis sa ma intorc acasa, cel putin pentru o perioada. Uneori deciziile nu trebuie sa fie permanente.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *