Este cel mai cunoscut tanar critic literar, dar in ultima vreme tinde sa devina un la fel de prezent scriitor. A inceput ca editor coordonator al frumosului volum Carte cu bunici si nici ca s-a oprit. I-am urmarit prozele scurte din Povestiri erotice romanesti, Primii mei Blugi, Prima dezamagire in dragoste si, mai nou, volumul pe care l-a coordonat – Iubire 13. La categoria senzational, citam: “primele mele trei carti nu vor fi de critica literara”. Detalii, mai jos.

Esti critic literar. Cum s-a ajuns la asta: premeditat sau pentru ca asa au devenit lucrurile? A fost vreun moment decisiv, in facultate sau imediat dupa, in care ti-ai spus: eu vreau sa fiu critic literar?

Adevarul e ca n-am indraznit niciodata sa visez la o cariera de critic literar. Eu mi-am dorit de mic sa fiu doar scriitor. Pe la 14 ani m-am apucat sa scriu un roman politist, dar n-am terminat decit primul capitol si l-am schitat pe ultimul, in ideea ca tot ce trebuie sa fac pentru a avea un roman e sa inventez legaturi intre aceste doua momente. In liceu am mai scris vreo doua sute de poezii de dragoste pentru o fata pe nume Miruna, iar in facultate am trecut la proza scurta, ba chiar am scris si doua mini-piese de teatru existentialist.

Cariera mea de cronicar literar se datoreaza, de fapt, Ioanei Parvulescu. M-a remarcat la seminarul de literatura din anul doi de facultate si credea ca am stofa de critic. Asa ca am mers pe mina ei si m-am apucat de recenzat carti in Romania literara. Fac asta de 11 ani, fara a fi renuntat insa la proza scurta din care, in ultimii ani, am tot publicat prin reviste si volume colective.

Ca sa rezum, nu mi-am dorit sa fiu critic literar, dar am descoperit ca imi place s-o fac. Ma ajuta sa inteleg mai bine literatura, inclusiv pe acea scrisa de mine.

Esti si autor, si editor, ai coordonat volume, scrii la gazeta… Si totusi lumea te stie de critic. Se intampla sa ti se para cateodata o haina prea stramta?

Absolut. De aceea primele mele trei carti nu vor fi de critica literara. Doua dintre acestea vor fi publicate anul acesta la tirgul de carte: una va fi de poezie, cealalta – un jurnal de calatorie pe Himalaya. Anul viitor sper sa fie gata unul din cele doua volume de proza scurta la care tot scriu, si abia apoi am in plan si un volum de eseuri literare. Dar cine stie cum va fi pina la urma. Sint foarte pretentios cu ce scriu, de-asta mi-am aminat atit debutul, si, in plus, nici nu am orgoliul de a-mi vedea numele adunat pe-o carte.

“Nu tin neaparat sa-mi construiesc o opera”

Nu e, pana la urma, pretentia asta arma criticului mereu la panda. Care nu va lasa la vedere constructia pana nu-i verifica toate posibilele fisuri?

O sa copiez aici insa un fragment dintr-un text scris cindva de Alex Leo Serban si care mie imi place in mod deosebit: “Exista un soi de terorism discret, care-ti vine dinspre cititorii fideli. Acestia asteapta, asteapta, asteapta – asteapta de la tine sa confirmi. Fetisul Operei (carte, CD, orice) ii stapineste. Ei au investit in tine, şi-au pus sperantele si vor ca asteptarea lor sa nu fi fost in zadar. Publish or perish! Ei, si? Perisse Rome plutôt que les principes! Or, principiul (in cazul meu, cel putin) este: nu te lăsa posedat de Destin. Nu ceda santajului cu Opera. Fa ce-ti place – nu ceea ce place altora, ceea ce le place sa creada ca-ti place.”

Ce vreau sa spun e ca eu nu tin neaparat sa-mi construiesc o opera. Imi place sa scriu si, de multe ori, dupa ce termin un text, satisfactia interioara e atit de mare, incit ideea de a-l mai si publica paleste. Am multe idei de carti, de unele sint chiar entuziasmat, dar cine stie daca si cind le voi scrie si altfel decit in cap. Sint si un mare lenes, recunosc.

Daca ar fi sa scrii, in stilul cui ai vrea sa scrii? Te-a bantuit (mult) gandul asta?

Invidiez multi scriitori, dar as vrea sa am, si cred ca am reusit, un (inceput macar de) stil al meu. Am avut perioade in care am incercat sa imprumut de la maestri, dar cum acestia s-au tot schimbat (de la Buzzati am trecut la Borges, apoi la Cortázar, apoi la Barth si Cheever ş.a.) am sfirşit prin a-mi da seama ca cel mai mult imi place, de fapt, sa-mi urmez propriile obsesii si sa caut in fiecare povestire propriul ei stil, nu sa-(m)i impun eu unul anume.

Scrisul trebuie sa dea mult de gindit inainte de a te apuca de el; de altfel, eu scriu si foarte greu. Spre exemplu, am in cap o povestire la care ma gindesc de vreun an pentru ca nu-mi dau seama cum e mai bine s-o scriu: la persoana intii?, la timpul trecut? etc.

Apropo de asta, ai avut/ai idoli literari, si nu numai? Cateva nume...

Am o mare slabiciune pentru literatura nord-americana: Philip Roth, Richard Ford, John Updike, Vonnegut, Ballard, John Barth si ceilalti, dar si din noua generatie: Michael Chabon, Jeffrey Eugenides… Recent am mai descoperit un autor american tinar care mi-a placut enorm: Wells Tower, tradus la Editura Curtea Veche.

“Fac critica literara intr-n mod destul de egoist. Deci onest.”

Tu recomanzi carti, autori, dai verdictul la debut. E un sentiment de control sau lucrurile sunt amestecate: sunt si dubii, concluziile vin mai greu…?

Fiind cronicar, tot sint intrebat cum se scrie o carte buna. Adevarul e ca nu stiu cum se scrie un roman bun, dar il pot recunoaste si pot explica de ce e bun. Dar fireste ca exista si dubii; deseori e dificil sa tragi concluzii pentru ca te simti responsabil si pentru ca literatura este o chestie foarte delicata.

E un mare risc asumat si niciodata nu m-am obisnuit cu adevarat cu acest sentiment de relativ control. Dar am invatat sa ma incred in instinct si sa am curajul de a spune ce cred. In fond, eu sint primul cititor al cronicilor mele.

Scriu in primul rind pentru mine: cind recenzez o carte, abia atunci o inţeleg cu adevarat pentru ca a scrie despre carti inseamna a pune ordine, a analiza, a demonstra etc. intr-un mod ceva mai riguros decit daca as sta pe spate in pat si doar m-as gindi la ce am citit. Daca vrei, fac critica literara într-un mod destul de egoist. Deci onest.

Ai regretat vreodata recenzia unei carti sau a unui autor? Te intreb asta pentru ca de multe ori scrii despre cartile oamenilor pe care-i cunosti? Au fost prietenii pierdute sau, din contra, castigate?

Nu stiu daca regret e cuvintul potrivit, dar recunosc ca, in citeva cazuri, lectura mea e posibil sa fi nedreptatit cartea. Nimeni nu e infailibil si e bine ca e asa! Valoarea unei carti reiese, in fond, din suma cronicilor dedicate ei de mai multi critici literari. Asa cum nu te poti scalda de două ori in apa unui riu, nici o carte nu e citita absolut la fel de doi cititori. Treaba asta ma relaxeaza: ştiu ca, oricum, nu (doar) de mine depinde destinul si succesul unei carti. Mai sint si altii.

Altfel, da, am pierdut – involuntar – anumite simpatii, mi-am facut – la fel de involuntar – altele, am fost amenintat cu bataia (in ziar, prin email, fata in fata), am fost acuzat ca am plagiat, ca sint incult si oportunist, mi se platesc polite pe bloguri si prin reviste, cineva scria recent ca eu insusi as fi recunoscut ca nu citesc cartile despre care scriu – toate astea mi s-au intimplat in contul cronicilor scrise in aceşti 11 ani.

Nu e usor sa fii critic literar, dar inteleg prea bine ca sint puse in joc multe frustrari si orgolii. Din fericire, sint destul de imun la astfel de reactii, poate si pentru ca în viata mea literatura nu ocupa primul loc, exista lucruri mult mai importante pentru care sa-mi fac griji.

Sa trecem la sport: parca erai microbist sau…

Tin de cind ma stiu cu echipa de handbal feminin Oltchim. Aşa cum altii au crescut cu fotbal si pe stadioane, eu am crescut cu handbal si in Sala de sport “Traian” din Rm. Vilcea. Pe stadion am fost doar de trei ori in viata, pe cind la handbal aveam abonament…

Pe ce-ti place sa dansezi? Te intreb asta pentru ca la ultimul party Dilema Veche schemele tale de dans a la Mick Jagger au dat pe spate audienta 🙂

Daca sint in dispozitia de dans, pe tot ce are ritm si o linie melodica catchy: de la bossa-nova si disco-funk prin rock psihedelic si reggae, la trip-hop, big beat, electro, indie, post-punk… Imi place sa dansez, punct.

Spune-ne repede care a fost prima ta recenzie,  fara sa cauti in scripte 🙂

Aaa, e simplu: Iulian Tanase, Poeme pentru orice eventualitate. Am si acum foaia pe care am scris, de mina, recenzia respectiva. Ţin minte ca ma  intorceam de la Romania literara şi l-am intilnit pe Calea Victoriei chiar pe Iulian Tanase (il stiam de la Cenaclul Litere condus atunci de Mircea Cartarescu). I-am spus cu entuziasm ca urma sa apara recenzia mea la cartea lui, dar el a fost puţin dezamagit. In fond, eram un debutant in critica, iar el ma stia doar din vedere. Cred ca s-a si speriat putin.

11. Cat despre film: Porumboiu sau Muntean?

Puiu, pentru ca e mai nebun.

7 comentarii
  1. Pingback: Scandalos! Avem Povestiri erotice romanesti! « Bookaholic

  2. Avatardominic diamant

    Stimate domnule Chivu,
    In sfarsit am reusit sa gasesc locul pentru a va contacta.Daca d-ta esti un tanar scriitor in plina afirmare si ascensiune,fapt cu totul meritoriu ce presupune o mare responsabilitate pe langa talent,eu sunt un “dinozaur” care,desi scrie poezie de zeci de ani,inca din comunism,dar,fara a fi membru al Uniunii,abia dupa 1989 am reusit sa-mi public vreo sase plachete de poezie si patru carti de proza,preintre care si “O farsa monumentala ”
    De ce va inoportunez cu toate acestea ? Pentru ca,in postura de critic,chiar d-ta ai afirmat intr-o revista (nu mai stiu precis,Dilema veche sau Adevarul ) ca aveti in portofoliu cartea cu titlul de mai sus.Cum eu duc o viata de barlog,cu muklt prea putini prieteni si relatii,va marturisesc ca mi-au iesit ochii cautand sa vad care este impresia d-tale despre cartea mea.Mor de curiozitate sa vad cum e perceputa de un confrate mai tanar si ce ar putea scrie despre ea.Daca gestul meu vi se pare a fi prea indraznet,va rog sa-l consultati pe prietenul meu Doru Motoc,care va poate da mai multe informatii.In rest,totul e O.K.,va doresc sanatate si succese pe linie si nu uitati de rugamintea unui batranel de 76 de ani.Sa fiti iubit !

    Reply
  3. Pingback: Interviu: Cătălina Miciu, aka Mimo « Bookaholic

  4. Pingback: La Gaudeamus, vineri « Bookaholic

  5. Pingback: A fost: Dubla lansare a antologiilor “Primul meu porno” şi “Prima mea carte” « Bookaholic

  6. Pingback: Prima seară de FILB, cu Mircea Cărtărescu şi Paul Bailey « Bookaholic

  7. Avatardavid

    un impostor… si in postura sa de critic si in cea de scriitor sau poet. Singura sa calitate este ca e un baiat frumusel care stie sa-si faca imagine… aceasta Oana Zavoranu in varianta masculina a literaturii romane actuale care oricum e cum e. 🙂 Ii cam lipseste un Pepe. Personal, ma amuza.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *