Cu Mohsin Hamid a fost dragoste la prima lectură, pe care, recunosc, am început-o de la coadă la cap, invers cronologic, adică începând cu ultima lui carte, de anul acesta, How to Get Filthy Rich in Rising Asia. Fundamentalist fără voie, a doua lui carte, mai veche, din 2007, este singura tradusă la noi, deocamdată.

După ea s-a făcut anul trecut și un film; luând în considerare efectul avut de roman la vremea sa (a fost pe lista nominalizărilor la Man Booker Prize și a fost și un mic best seller la nivel internațional), sau mai ales în ciuda acestor premise, ecranizarea a avut un impact neașteptat de scăzut asupra publicului. Și e păcat, căci nu e deloc un film prost.

Poate, ca în cazul multor alte subiecte ”muncite”, atât de mass media, cât și de arte, problema 11 septembrie a devenit în sfârșit perimată, mai ales atunci când cel care se plânge de abuzurile societății americane post 9/11 este un bărbos cafeniu, etichetat drept arab fundamentalist, el fiind doar un indo-arian care iubește sincer America?


Piesa de mai sus, un cantec popular pakistanez, reprezintă coloana sonoră a începutului filmului The Reluctant Fundamentalist. Apasă play. Apasă!

Pe scurt, pentru cei care nu au citit nici micul roman, și n-au văzut nici filmul, Fundamentalistul fără voie este un Changez, un tânăr pakistanez abia ieșit de pe băncile universității Princeton, care îl apucă pe Dumnezeu (oricare dintre ei) de un picior și reușește să se angajeze pe un post teribil de bine plătit și de invidiat. Singur în America (familia este acasă, în Lahore), începe să își construiască acolo o viață, făcându-și prieteni, dezvoltând relații business, îndrăgostindu-se de o fată. Lucrurile se schimbă odată cu 11 septembrie, când orice emigrant cu aspect musulman, indiferent de apartenența etnică sau de naționalitate, devine în ochii cu ochelari de cal ai națiunii americane o amenințare latentă.

Spre deosebire de carte, scrisă la persoana întâi, din perspectiva lui Changez, într-un monolog de 100 de pagini, întrerupte doar de rare dialoguri redate indirect, filmul alege să ne tragă pe sfoară. Filmul începe cu un american în Lahore, care, în carte, este interlocutorul mut al lui Changez, și suntem lăsați să cădem în inevitabila capcană a bănuielii că americanul e the good guy, iar pakistanezul bărbos, în kurta purpurie, ar fi un perfid bad guy. Dar el, bărbosul, perfidul, începe așa: Aparențele înșeală. Eu iubesc America.

reluctant fundamentalist 3

Raportul de forțe se schimbă imediat ce Changez își începe povestea și uiți pentru o vreme că ești într-o ceainărie prăfuită din Lahore și te fură povestea de succes a emigrantului pakistanez la New York, adaptată și schimbată pe alocuri; spre exemplu iubita lui Changez este în film mult mai puțin obsesivă și mai umană, mai puțin idealizată. Declicul final al personajului principal, locul unde realizează că este un ”ienicer modern în slujba imperului american”, în carte este un banal Valparaiso, în film un impresionant Istanbul.

Recunosc, am preferat filmul cărții, și nu cred că mi s-a mai întâmplat să spun asta vreodată. Deși discursul lui Hamid este fără cusur, fluent, savuros, cu întorsături de frază, nelipsindu-i umorul, personajul-narator al cărții mi-a apărut la un moment dat naiv și ospitalier în acel stil exagerat și aproape infantil al indienilor (și țărilor conexe, pentru iubitorii exactității geografice). Deși, recunosc, acesta un element indubitabil de autenticitate în roman, l-am preferat pe Changez din film, cel calm, încrezător, un pic europenizat chiar și în mediul său de acasă, cu stofă de lider (de opinie, dacă pot folosi un pic de limbaj de lemn din domeniul manipulării mulțimilor) printre ceilalți 178 de milioane de compatrioți musulmani.

reluctant fundamentalist 2

Cartea nu-ți oferă nici un fel de informație despre interlocutorul taciturn, americanul nevricos mereu cu mâna sub haină (pentru a-și proteja, desigur, portofelul, spune Changez din carte). Filmul, mai milos, nu ne lasă cu un orizont de așteptare atât de înalt și ne spune tot ce am citit sau nu printre rândurile cărții: cine e americanul, de unde vine, ce scop are, de ce stă la palavre și dulciuri cu un străin și, mai ales… cum se termină cartea după ce Mohsin Hamid alege să nu ne mai spună nimic și să ne lase într-un epocal… pom. Sau sfârșit deschis, cum se mai zice. Atât de deschis încât m-am întrebat dacă nu cumva lipsea o pagină din exemplarul meu. Nu lipsea, așa se joacă autorul cu noi, serios că merită să îl citiți, ține la șicane.

Deși cartea s-a vândut în peste un milion de exemplare și a câștigat cinci premii literare, filmul a câștigat și el vreo două, iar pe imdb are un amărât de scor de 6,6, medie a notelor date de numai 4.400 de useri.

La comparație, Extrem de tare și incredibil de aproape, un alt film despre 9/11, că tot vorbeam despre asta mai sus, are nota 6,8, dar de la 58.000 useri. În balanță stau, într-o parte, doi pakistanezi tineri (unul scriitor, altul actor) și o regizoare indiancă, iar în cealaltă Tom Hanks, încă un tânăr scriitor, dar american, de origine evreiască (Jonathan Safran Foer, aflat la a doua ecranizare de succes), și un regizor cu trei nominalizări la Oscar. (Iar vânzările cărții n-au ajuns defel la un milion).

Cum zicea și Changez, aparențele pot înșela. Vizionare sau lectură plăcută.

 

Cristina Petrescu

fotograf profesionist, jurnalist cultural, fost redactor șef la Metropotam.ro


Un comentariu
  1. AvatarAnca

    Cantecul este fascinant! Am stat 16 minute sa ascult muzica aceasta ciudata dar atat de impresionanta!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *