Romanul Scenariu pentru happy-end (în original apărut în 2008 cu titlul The Silver Linings Playbook) este una dintre cele mai recente traduceri (semnată de Lavinia Braniște) de la editura Polirom și este scris de americanul Matthew Quick. De altfel, cartea reprezintă și debutul său în literatură – un început extrem de bun, din moment ce volumul a fost tradus în douăzeci și opt de limbi, ecranizat într-un film de Oscar și premiat cu PEN/ Hemingway Award Honorable Mention, printre altele.
La noi, cartea a fost publicată în colecția Biblioteca Polirom. Junior – Cărți pentru adolescenți, cărți pentru tinerii de toate vârstele – și menționez acest aspect tocmai pentru că eu nu am considerat că este un volum pentru adolescenți ci, mai degrabă, pentru oamenii care se încăpățânează, cu toată ființa lor, să creadă în finaluri fericite chiar și-n viața de zi cu zi (deci aș merge mai mult pe cea de-a doua descriere a colecției).
Scenariu pentru happy-end este o carte care se citește ușor (chiar dacă are puțin mai multe pagini decât volumele care se publică, în medie, în prezent – 296), care te face să crezi că totul se întâmplă cu un motiv, care te prinde (deși, dacă ești tipă și, întocmai ca și mine, îți displace profund fotbalul, s-ar putea să ai o problemă cu paginile de descrieri detaliate ale unor meciuri de fotbal american – acum tipii au devenit mai interesați oare? 🙂 ) și te lasă cu senzația că nu ai citit o capodoperă, dar cu siguranță ai consumat o literatură bună.
Inițial, prejudecățile mele au luat-o razna și i-am pus imediat eticheta (judecând după copertă, titlu și naționalitatea autorului) de siropoșenie à la Hollywood. Așa c-am pedepsit-o: am pus-o pe raftul de cărți necitite, unde a adunat câteva săptămâni bune praf. Cum în ultimele zile citesc pe bandă rulantă, i-a venit rândul. Cu puțin disconfort în minte, gândindu-mă că probabil o s-o arunc cât colo, am început să citesc din ea. M-a prins, deși nu obsedant: pur și simplu intrasem în poveste și vroiam să știu cum va întoarce din condei Matthew Quick acțiunea și personajele astfel încât să mă țină.
Povestea este narată de Pat Peoples, un tânăr de aproape 35 de ani (îi va împlini până la sfârșitul cărții) care, în momentul intrării în roman, este internat la un spital de boli mintale din Baltimore (în relatările sale, nu spune niciodată ”când am fost internat în spital”, ci se referă la el spunând ”când eram în locul cel rău”, o nuanță relevantă pentru tipologia personajului). Pretextul scrierii la persoana I este dat de un pseudo-jurnal – aparent, Pat scrie tot ceea ce i se întâmplă pentru ca, atunci când se va termina ”perioada de separare” dintre el și soția lui, Nikki, ea să poată citi tot ce s-a petrecut în viața lui cât timp nu au ținut legătura. Spun ”pseudo-jurnal” pentru că, dacă nu respecți pactul ficțional, atunci s-ar putea să te întrebi dacă tot ce povestește Pat poate fi veridic sau dacă ascunde informații sau deformează unele întâmplări care l-ar pune într-o situație urâtă în fața soției pe care o iubește.
”Perioada de separare” cred eu că este cel mai puternic motor al activării cititorului – sigur, înțelegi că s-a petrecut ceva între Pat și Nikki care i-a depărtat, bănuiești că internarea în spitalul de boli mintale ar avea legătură cu asta, dar autorul nu se dă de gol niciodată, nu-ți relevă, până în ultimele capitole, de unde vine toată drama. Și bine face, altfel nu ai putea să treci peste toate meciurile, peste toată istoria recentă a echipei Eagles (din Philadelphia, unde trăiesc Pat și familia sa), peste toate grătarele și jocurile cu suporterii echipei etc. Nu vă voi dezvălui nici eu cum stau lucrurile deși, dacă aveți intuiție, puteți ghici :).
Robert de Niro (tatăl), Jacki Weaver (mama) și Bradley Cooper (Pat, fiul) – Sursa
Scenariu pentru happy-end începe cu externarea lui Pat din ”locul cel rău”, externare pentru care mama sa a tras ceva sfori. Pat trebuie să respecte în continuare tratamentul medical, să meargă la un psiholog săptămânal și să nu încerce să ia legătura cu Nikki – are un ordin de restricție (care funcționează și-n celălalt sens, nici ea nu are voie să se apropie de el, întrucât părinții lui au emis un ordin de restricție și pe numele ei).
Mama lui este casnică, tipul de femeie protectoare, care îndură toate mizeriile comise de soțul ei (tot timpul morocănos, incapabil să comunice nici cu ea, nici cu proprii copii – Pat are un frate mai mare, Jake -, susținător înfocat al echipei americane de fotbal Eagles, cu accese de furie, afacerist și cititor pasionat de romane istorice), care are grijă de toți și toate – pe scurt, o figură-martir, care se sacrifică pentru binele familiei ei. Încearcă, la un moment dat, să iasă din condiția ei, să-și activeze orgoliul printr-un șantaj asupra soțului (de tipul nu-ți mai gătesc, nu mai fac curat, nu mai dorm cu tine), dar eșuează.
Jake, fratele mai mare al lui Pat, este jucător la bursă, o duce bine într-un penthouse, alături de o soție frumoasă și talentată (pianistă de succes) – căsătorie ascunsă lui Pat mult timp tocmai din pricina problemelor sale amoroase. De altfel, nu știm exact cât timp a petrecut Pat în spitalul de nebuni: el crede că 8 luni, cei din jur sugerează, cu teamă, atunci când sunt întrebați, că au fost 2, 3 sau 4 ani (variantele diferă, în funcție de context).
Bradley Cooper în rolul lui Pat – Sursa
Întors acasă, Pat se antrenează aproape jumătate de zi (face flotări, abdomene, ridică greutăți, aleargă zeci de kilometri) – pentru a se menține în formă și a mai slăbi, căci lui Nikki nu-i plăcuse că luase în greutate -, încearcă să-și petreacă timpul cu tatăl și fratele său la meciuri (dacă Eagles câștigă un meci, are șanse ca tatăl să fie binedispus și să schimbe două vorbe cu el) și citește mult – înainte de locul cel rău, el fusese profesor suplinitor de istorie, dar și antrenorul echipei de fotbal a școlii, iar soția lui profesoară de literatură engleză. Prin lecturile sale din programa școlară de literatură pe care o predă Nikki, Pat urmărește să o impresioneze, să o convingă, atunci când va fi cazul, că s-a schimbat în bine și că acum îi pasă de tot ceea ce ea face.
Numai că Pat își vede viața ca pe un film, în care Dumnezeu este regizorul, iar finalul trebuie să fie cu happy-end. Este atât de obsedat de acest lucru, că speranța lui nu moare nici când toți ceilalți îi întorc spatele, când se simte trădat, când își înfrânează accesele de furie și violență, când este ”vizitat” de dușmanul de moarte, Kenny G. (un saxofonist a cărui muzică îl aduce în pragul nebuniei), când citește cărțile deprimante pe care soția lui le predă tinerilor, când suferă decepții după decepții, când echipa Eagles pierde o serie de meciuri, când își sacrifică rutina care-l ține în contact cu realitatea pentru a participa la un concurs de dans împreună cu Tiffany (sora Veronicăi și cumnata lui Ronnie, prietenul cel mai bun al lui Pat, cu probleme psihice după moartea tragică a soțului ei polițist) în schimbul promisiunii că aceasta va intermedia scrisori între el și Nikki ș.a.m.d. Orice se întâmplă, pentru Pat este doar o piatră de trecut pentru a ajunge la finalul fericit pe care și-l dorește.
Bradley Cooper (Pat) și Jennifer Lawrence (Tiffany) – Sursa
Este adevărat, capătă un fel de happy-end, dar nu cu Nikki (nici nu știm ce s-a întâmplat cu ea până la urmă). Ce fel de final, vă las să descoperiți. Cartea merită citită fie și pentru acea stare de bine pe care ți-o dă atunci când ajungi, alături de Pat, la sfârșit, pentru zâmbetul din colțul gurii pe care ți-l stârnește inevitabil. E un volum mai lejer, care nu te lasă nici să te duci pe arătură, nici să te plictisești (căci totul este, la urma urmei, precipitat, alert), numai bun în locul unui film de Hollywood în zilele de vacanță ce urmează să vină.
În titlul articolului menționam și filmul, The Silver Linings Playbook, apărut în 2012, regizat de David O. Russell, inspirat din cartea despre care v-am vorbit până acum. Spun inspirat pentru că, de fapt, filmul este o cu totul altă mâncare de pește. Ideea principală a cărții s-a păstrat, dar ”ecranizarea” se depărtează cu mult de ceea ce a scris Matthew Quick, devenind un film pentru mase, pentru vânzarea biletelor la cinema.
Afișul filmului – sursa
Nu vreau să sune peiorativ, înțeleg principiul, însă nu pricep de ce David O. Russell a ținut să-i schimbe până și numele de familie al lui Pat (interpretat de Bradley Cooper) – unde mai pui că piesa de literatură tot pentru un public mai mare este scrisă, dar fără sirop în cantitate diabetică. Mai știți când vorbeam despre cărți versus filme? 🙂 Aceeași situație și aici – plus puțină dezamăgire provocată de faptul că am văzut filmul imediat după ce am terminat cartea (nu este o idee bună, nu încercați asta acasă, aveți totul mult prea proaspăt în cap).
De fapt, filmul funcționează ok dacă nu ai citit cartea sau dacă ai citit-o și poți ingurcita și o altă variantă – cea în care Pat a stat doar 8 luni în spital, în care nu are memoria ultimilor ani pierdută, în care știe perfect ce s-a întâmplat între el și soția lui de l-a trimis la spital (și o aflăm nu la pagina 250, ci în primele 10 minute), în care tatăl este morocănos, dar face eforturi să se apropie de fiul său (doar nu l-ar fi ținut regizorul pe Robert de Niro ascuns în biroul lui, tăcut, aproape tot filmul? 🙂 ), unde fratele lui Pat nu mai este așa de important, și nici echipa Eagles (deși în carte Pat este la fel de obsedat de meciuri ca și rudele sale, în film privește câteva minute de meci doar dacă este obligat), unde Tiffany (Jennifer Lawrence) este mult mai volubilă și povestea de dragoste se trasează, cu pași repezi, între ei, Nikki (Brea Bee) ajungând cumva în planul al doilea. Și multe alte schimbări majore.
Jennifer Lawrence (în rolul lui Tiffany) – sursa
The Silver Linings Playbook repet, nu este un film prost – dimpotrivă, a avut multe nominalizări la Oscar, la Globurile de Aur, la BAFTA, și chiar un Oscar pentru actrița din rolul principal, Jennifer Lawrence -, doar unul ceva mai depărtat de versiunea lui Matthew Quick. Dar funcționează și chiar vă recomand să-l vedeți, e interesant cum alege să comunice cinematografic.
P.S.: În carte, Pat citește Marele Gatsby (Fitzgerald), Adio, arme (Hemingway), Clopotul de sticlă (Sylvia Plath), Huckleberry Finn (Twain), Litera stacojie (Hawthorne). O să fie interesant și amuzant să-i vedeți perspectiva și reacțiile în legătură cu aceste cărți :).
Cartea poate fi comandată din librăria online Cărturești. Dacă introduceți codul Bookaholic la orice comandă, veți beneficia de 15% reducere în librăria online Cărturești
