Bookaholic

Iunie 1998. Eram elev la un liceu din Rîmnicu-Vîlcea şi Dilema îmi publica, la „Poşta redacţiei”, o scrisoare (avea să fie debutul meu absolut) provocată de celebrul dosar, îngrijit de Cezar-Paul Bădescu, dedicat mitului eminescian. Mă declaram entuziast de încercarea colaboratorilor revistei (printre care, Mircea Cărtărescu, Răzvan Rădulescu, T.O. Bobe, dar şi alţii) de a-l discuta pe Eminescu eliberat de clişee, şi scriam împotriva celor care văzuseră în asta «un complot împotriva valorilor neamului».

Scriam eu, teribilist şi patetic: „[…] D-voastră ştiţi, d-lor care aţi luat foc cînd l-aţi văzut rediscutat pe Eminescu, că «luceafărul poeziei româneşti» (vai, ce silă îmi produce acest clişeu!) este de-a dreptul urît de elevii obligaţi să-l studieze o sută de ore de clasă înghiţind în silă citate şi comentarii mai laudative decît omagiile dedicate soţilor Ceauşescu la ceas aniversar? […] «Revoltă antieminesciană», «complot antinaţional», «sacrilegiu», «acţiune antinaţională şi antimitologică», «conspiraţie» etc… Nimic din toate acestea! De fapt, o rediscutare, o redescoperire a lui Eminescu, o aerisire binevenită pentru ca poetul să poată respira din nou, să poată învia. Îngroparea în laude nu-l ridică pe poet în ochii cititorului. Pentru elevi, Eminescu a devenit un strigoi. Eu, cel puţin mă consider o victimă a acestui «complot într-ale linguşelii» ce durează de zeci de ani şi în critica literară, şi în învăţămînt, în urma căruia, îmi pare rău că o spun, şi chiar mi-e ruşine, eu nu-l pot iubi pe Eminescu! Sper ca într-o zi să reuşesc să-mi curăţ întrutotul creierul şi să găsesc adevărata bucurie de a-l citi pe Eminescu pentru prima dată.”

Cum Dilema mi-a publicat laolaltă cu scrisoarea şi adresa de pe plic, am primit acasă, la rîndul meu, o scrisoare indignată de la un domn pensionar, fost inginer. Avea să fie prima replică la un text critic de-ale mele. Aşadar:

„Tinere Marius Chivu

Ca exponend al unei categorii nepermis de numeroase de loaze sălăşluind la Rîmnicu-Vîlcea, dai un diagnostic exact al stării de cultură din acel loc unde pare că strigoiul culturii, în chip de duh, n-a trecut niciodată. De cînd s-a stabilit o identitate sfidător-factice dintre revoluţionar şi golan, golănia agramată se fuduleşte că are silă şi teroare la ceeace nu pricepe. Ar trebui degrevată total de studii, şi singurul fel de a i-l face pe Eminescu atractiv ar fi să-l interzică. Atunci să vezi patos şi mişcări de stradă la mucoşi, pentru restituirea «celui mai»… etc. etc.!!”

La un execrabil învăţămînt roadele sînt cele descrise de dta., care eşti schilod de un ochi şi ai dori să vezi cu amîndoi. E îndoelnic că vei (veţi) reuşi, întrucît voi nu mai păreţi elevi, ci iloţi toxicomani îngroziţi de (orice) învăţătură. Drogul vostru se numeşte rock, cura voastră sînt filmele americane, fetele voastre fac pipi pe ele cînd apare Michael Jackson – de unde poezie? E un veac greu pentru voi, recunosc. Cucii criticii se aţin să vă zăpăcească sticleţii. Mărcile de maşini şi meciurile de fotbal sînt hrana obişnuită a spiritului vostru, atunci cînd sînteţi treji. Contestaţi tot ce nu pătrundeţi, din apatie intelectuală şi subversiune pedagogică.

Mărturisesc că mi-e milă de voi, bieţi golani, care staţi cu aurul în mînă şi-l transformaţi în balegă. Unde o să ne duceţi?

Ing. D.A. – pensionar”