Ne-a căzut sub ochi o înregistrare din 1947, un film de 10 minute făcând parte dintr-o serie vocațională realizată în anii 40 de casa de producție Burton Holmes, care prezenta opțiuni profesionale publicului american amețit de depresiune și apoi de război.

Printre documentare despre meseriile de strungar, șofer, brutar, polițist, contabil, mașinist, electrician, farmacist și așa mai departe, filmul pe care vrem să vi-l arătăm vorbește despre frumusețea de a fi bibliotecar, de a lucra atât cu oamenii, cât și cu cărțile (subliniind necesitatea de a fi versat în mânuirea cu atenție a ambelor categorii), indiferent dacă este bibliotecar într-o bibliotecă uriașă, cum e cea a Congresului (care la acea vreme avea vreo 5 milioane de titluri, iar azi are peste 32 de milioane), sau dacă are în grijă o bibliotecă mobilă pentru zonele rurale.

Și m-am uitat la cele 10 minute de film alb negru, cu discursul rigid și prețios al anilor 40, gândindu-mă cu tristețe la experiențele mele de bibliotecă, mai mult de jumătate de secol mai târziu.

Biblioteca de cartier pe care o frecventam în școala generală și apoi în liceu avea o singură bibliotecară, care trata cu egală indiferență și pe cititorii în vârstă, și pe cei adolescenți. Iar de Biblioteca Națională v-a povestit Mădălina acum mult timp.

Bibliotecile prin care mi-am tocit coatele în facultate reprezintă cele mai triste amintiri legate de cărți. Cea a facultății de limbi străine era condusă de două scorpii – și nu folosesc termenul nechibzuit – care făceau mersul la bibliotecă un coșmar, tratând studenții cu condescendență și sictir. Cea a Universității nu era mai brează, friguroasă și scârțâitoare, incomodă și neprimitoare. Mă bucuram doar când trebuia să merg la British Council sau la biblioteca Institutului Francez. Acolo era lumină, căldură, curățenie, amabilitate și profesionalism.

În filmul de mai sus e dat un exemplu al tânărului care vine și spune “caut o carte despre subiectul X, nu știu autorul, nu știu titlul, știu doar că era o copertă albastră”. Și, ca să vezi, bibliotecara nu izbucnește într-o criză de nervi, nu îl trimite la plimbare, nu trântește și pufnește, ci îi aduce cartea, cu voice over care spune “și astfel tânărul a fost încurajat să foloseasca și altă dată serviciile bibliotecii”. Lucrul ăsta nu cred că li s-a explicat bibliotecarelor care au servit generația mea de studenți.

Motiv pentru care azi iubesc era internetului și a cărții digitale. Nu-ți mai oferă plăcerea de a frunzări filele de hârtie, de a te duce la locul tău cu brațul plin de cărți și de a lua notițe după ele, dar îți pune la dispoziție repede și fără fasoane maldăre uriașe de informație. Am devenit propriul meu bibliotecar și mă port frumos cu mine și cu necesitățile mele de cititor. Dacă termin cărțile la timp îmi ofer câteaodată chiar și o acadea.

Vă invităm să ne povestiți și voi experiențe de bibliotecă, fie ele bune sau rele, poate bibliotecarele de azi s-au mai schimbat. De fapt, sigur s-au schimbat, am dedus noi citind istorisirile celor care au dat turul bibliotecilor din țară, adunate în volumul Căutătorii de povești.

Puteți de asemenea să ne spuneți dacă mai mergeți încă la bibliotecă (și la care).

Încheiem aruncând, de curiozitate, o privire asupra cronologiei și vieții celor mai vechi biblioteci de la noi din țară:

Biblioteca Teleki-Bolyai, Tg. Mureș, 1802
Biblioteca Centrală Universitară “Mihai Eminescu”, Iași, 1835
Biblioteca Națională, născută din Biblioteca Colegiului Sf. Sava, 1838
Biblioteca Academiei Române, 1867
Biblioteca Centrală Universitară “Lucian Blaga”, Cluj, 1872
Biblioteca din Bogați, Argeș, cea mai veche bibliotecă rurală din țară, 1897.

Cea mai veche bibliotecă din Europa se pare că este Biblioteca Capitolare din Verona, Italia, care există de prin anul 517.

Cristina Petrescu

fotograf profesionist, jurnalist cultural, fost redactor șef la Metropotam.ro


5 comentarii
  1. AvatarJen

    Prima mea experienta a fost ok – o biblioteca de cartier, de fapt o camaruta cat sufrageria mea, dar in care bibliotecara ma lasa sa umblu printre rafturi.
    A doua a fost neplacuta – nici nu stiu ce biblioteca era (cea de pe Amzei), dar angajatele erau atat de sictirite ca le deranjeaza 2 eleve de liceu incat cred ca nici n-am imprumutat nimic.
    Apoi bibliotecile ASE-ului, unele atat de ascunse incat nu le-am gasit niciodata… aceleasi dfoamne deranjate de prezenta noastra, acelasi sistem stupid cu hartiuta completata… macar cautarea se facea pe calculator!
    Iar ultima experienta a fost la BCU, inainte de licenta. Un loc foarte modern… populat de aceleasi doamne. Mi-am luat materialele de care aveam nevoie si n-am mai calcat in vreo biblioteca de atunci.
    (ca reper pentru povestile de mai sus, licenta am dat-o in 2006)

    Reply
  2. AvatarOtilia

    Ma bucur ca am dat peste acest articol, mai ales ca in urma cu cateva zile vorbeam despre bibliotecari si biblioteci. Acum stau in Onesti, judetul Bacau, si ma duc cu mare drag la biblioteca pentru ca este un loc cald, primitor si cu oameni care isi fac meseria cu pasiune. Am ramas surprinsa, mai ales ca am trecut si eu prin cateva biblioteci si nu mi-a facut prea mare placere, cu toate ca ar fi trebuit sa fie un loc minunat cu atatea carti in jur. Nu tipa nimeni la tine, iti cauta ce carti vrei, te ajuta sa gasesti carti pe o anumita tema, fețe zambitoare si calme. Si mi-a spus cineva ca asa a fost mereu la aceasta biblioteca.
    In orasul meu natal aveam o biblioteca mica si o bibliotecara la fel, dar a naibi rau. Mereu tipa,mereu era imbufnata si daca intarziai o zi cu o carte era vai si amar de tine.
    Apoi la facultate la Brasov la fel. De cele mai multe ori erau ocupate cu altceva si daca cereai informatii despre o carte sau un autor nu era tocmai bine ca le deranjai.

    Reply
  3. AvatarVara

    Oho, pe doamnele bibliotecare de la facultatea de limbi străine nu le voi uita niciodată… un exemplu maxim de acreală funcţionărească!
    Nu-i nimic, asta m-a făcut să mă reorientez spre British Council, unde găseam cam tot ce aveam nevoie şi eram tratată cu amabilitate şi prietenie. Am încercat să mă şi angajez la ei, dar nu am avut noroc…

    Reply
  4. AvatarIonela

    Prima mea bibliotecara nu mi-a placut deloc – eram in clasa a II-a si ma certam pentru ca nu citeam in intregime toate cartile pe care le citeam – a fost data afara la scurt timp, probabil au fost colegi mai mari care stiau sa se planga 🙂
    Prin generala si liceu – A doua ma punea sa-i povestesc ce citeam – ea nu citea, dar vroia sa poata recomanda carti – era draguta, in felul ei 😀
    In facultate, n-am mers prea mult pe la biblioteca – majoritatea cartilor noi (de care ai nevoie cand inveti marketing) fie lipseau cu desavarsire, fie erau doar la sala de lectura. Singura relatie era cu un program pe calculator unde ne alegeam cartile si apoi le ceream bibliotecarelor – care erau foarte suparate daca nu cautam mai intai in calculator 🙁 (Universitatea Transilvania din Brasov).
    O impresie foarte buna mi-au facut toate bibliotecarele de la Biblioteca Judeteana George Baritiu din Brasov (si centrala, engleza si filiala 5), care sunt foarte dragute si mereu dispuse sa te ajute 😀

    Reply
  5. AvatarCristina

    Cred ca prima biblioteca la care am mers sa imprumut carti a fost cea din satul srabunicii. Ea le citise deja pe toate, drept pentru care primise si un premiu de merit. Nu mai stiu cate carti erau; era o camera destul de mare, ticsita de carti, iar bibliotecara era o femeie foarte cumsecade, care ma lasa sa ma plimb printre rafturi sau, daca o intrebam, ma ajuta sa caut niste carti anume.
    Apoi am mers la BCU. Mi s-a parut o intreaga aventura sa obtin o carte si nu ma simteam niciodata la largul meu sa citesc acolo, in biblioteca. De fapt, am avut norocul sa cresc intr-o casa cu multe carti si mai toata viata mi-am cumparat cartile de care aveam nevoie sau pe care voiam sa le citesc.
    Cea mai interesanta experienta mi s-a parut cea de la Biblioteca Americana. Imi placea tare mult cum miroseau cartile, faptul ca erau mari, ingrijit tiparite si ca le puteam lua sa le citesc acasa.
    La biblioteca facultatii de psihologie am fost doar de vreo doua ori. La vremea aceea mi s-a parut foarte slab dotata si m-a cam dezamagit, drept pentru care colindam prin librarii si anticariate si imi luam cartile de care aveam nevoie.
    Intotdeauna am preferat biblioteca de acasa si tihna si confortul de a citi carti in camera mea, la birou, pe balcon sau oriunde se nimerea. In baie nu pot sa citesc si nu-i inteleg pe cei care o fac, si nici la masa. Cand citesc, citesc.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *