Cum tot vă vorbeam mai devreme despre frumusețea posibilă și frumoasele posibilități ale unei biblioteci, iată un scurt metraj romantic despre oameni și cărți, pe care vă recomandăm să îl păstrați pentru pauza de cafea, o să vă amuze și o să vă relaxeze.

E o scurtă poveste de dragoste printre cărți, plasată într-o bibliotecă și întâmplată în șoaptă, cum se cuvine într-o sală de lectură.

Filmul a fost realizat de regizorul Bruce Webb după o nuvelă a scriitorului britanic Toby Litt, și nu e tocmai nou, s-ar putea să îl știți deja, dar vă va plăcea probabil să îl revedeți… Cel puțin până aproape de final, care, după părerea noastră, strică puțin misterul și magia comunicării anonime, cam ca la sfârșitul răs-adaptatei Parfumerie, când protagoniștii se întâlnesc în carne și prozaice oase. Ce să-i faci, romanticul din noi are nevoie de happy end-uri previzibile.

Vizionare plăcută:

 

fotograf profesionist, jurnalist cultural, fost redactor șef la Metropotam.ro


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *