În luna în care se vorbeşte mai des decât oricând despre renaştere şi dragoste, despre optimism şi feminitate, cred că poveştile de dragoste au mai multă căutare decât oricând. M-am oprit şi eu la o poveste de iubire, dar nu acel gen – pentru mine destul de enervant şi chiar puţin tezist – cu… shiny happy people, cu floricele pe câmpii, aşa ca în basme. În luna martie, m-am delectat cu o poveste dulce-amăruie, a lui Kurban Said, Ali şi Nino, un roman în care istoria şi dragostea se împletesc până în punctul în care orice alegere devine dramatică.

Mai întâi, câteva cuvinte despre autor, Kurban Said, pseudonim pentru Lev Nussimbaum, scriitor evreu, născut în Ucraina, la începutul secolului XX, refugiat la Berlin (unde a şi murit de foarte tânăr, la 37 de ani), unde a scris despre subiecte foarte sensibile şi destul de neabordate la acea vreme, precum conflictul dintre islam şi Europa, despre zona problematică a Caucazului etc.

Romanul Ali şi Nino, apărut în 1937, vorbeşte nu numai despre legătura aproape neverosimilă ce se creează între un musulman şi o azeră, în Baku – oraş ce se află la intersecţia între Europa şi Asia, spaţiu reunind două culturi diferite, două tipuri de mentalitate ce reuşesc cu greu să nu intre în conflict –, ci şi despre un clash of civilizations care, de altfel, continuă şi în prezent, despre ce înseamnă să te îndrăgosteşti de cine nu trebuie, când nu trebuie, despre cum războiul celorlalţi îţi invadează spaţiul intim şi te obligă să faci alegeri imposibile.

În Baku-ul de dinaintea Primului Războiului Mondial, societatea pare a se afla într-o relativă linişte, stabilind parcă un „pact de nonagresiune” între cele două comunităţi extrem de diferite ce convieţuiesc acolo – creştinii şi musulmanii. În foarte puţine romane m-a atras atât de mult fundalul pe care se desfăşoară dramele personajelor, pentru că în Ali şi Nino, nu contează atât interioritatea personajelor – strivite de Istoria mare –, cât exteriorul, felul în care turbulenţele istorice modelează şi chiar mutilează dezvoltarea interioară, raportarea la celălalt. Practic, în această societate în care omul este catalogat pentru ceva exterior – dacă este creştin sau musulman –, relaţiile de iubire suferă şi ele o mutaţie semnificativă, căci oamenii nu se mai pot apropia nemediat de ceva din afara lor, care le este impus ca o moştenire pe care nu şi-au dorit-o.

Ali musulmanul şi Nino europeanca, cea deschisă şi exuberantă, poate chiar prea libertină pentru acea societate, formează un cuplu ce sfidează normele societăţii lor şi care par, la un moment dat, că pot să învingă, prin puterea dragostei lor, orice prejudecată, orice normă aberantă. Prin Ali, musulmanul crescut într-o familie tradiţională, dar care e deschisă să „tolereze” stilul de viaţă european, şi prin Nino, prinţesa gruzină, care visează la Europa, cu tot ce înseamnă ea – baluri, libertate, cântece şi dansuri –, avem acces în două lumi diferite, fiecare cu exotismul şi cu stranietăţile specifice.

Dacă frivolitatea balurilor şi a întrunirilor tipic europene îl dezgustă pe Ali, ca şi pe mullahi lor, pe Nino aproape că o ucide felul musulmanilor de a se purta cu femeile: deşi este răpită de un alt bărbat când era logodită cu Ali, prietenii acestuia îl îndeamnă să o ucidă şi pe ea, ca să „spele ruşinea”; apoi, fugind în Iran, Ali şi Nino trăiesc în palatul unui unchi, din care ea nu are voie să iasă neînsoţită şi neacoperită, singura ei distracţie fiind să îi joace feste eunucului, oripilat de „barbarismul” ei.

Foarte interesantă introspecţia în mentalităţile epocii – mai degrabă ale culturii musulmane în comparaţie cu cea europeană în ceea ce le priveşte pe femei: Ali este învăţat, de către un prieten mullah, că femeile nu au nici minte, nici suflet. „Şi de ce ar avea nevoie femeia de aşa ceva? E de ajuns să fie fertilă şi să facă mulţi copii. Să nu uiţi, Ali, conform shariei, mărturia unui bărbat o întrece pe cea a unei femei”.

Şi mai revoltătoare sunt sfaturile tatălui, care nici măcar nu avea scuza unei explicaţii religioase, de la care te aştepţi la astfel de atrocităţi:

Nino a ta este creştină. Să nu-i permiţi să aducă în casă credinţa străină. Să se ducă duminica la biserică, dar să nu aducă preoţi în casa ta. Femeile sunt un vas foarte fragil, să ţii minte asta. Să n-o loveşti când o să fie însărcinată. Dar să nu uiţi că tu eşti stăpânul în casă, iar ea trebuie să fie numai umbra ta […] Să nu-ţi înşeli soţia. Ea are dreptul la fiecare picătură a sămânţei tale. […] Să fii răbdător cu ea. Femeile sunt asemenea unor copii, numai că mai viclene şi mai rele. Este foarte important să ţii minte asta. Să-i faci multe cadouri, dar, dacă te va sfătui cumva, neapărat să faci pe dos”.

Vă las pe voi să descoperiţi dacă dragostea dintre doi oameni poate depăşi astfel de discrepanţe în mentalităţi şi, nu în ultimul rând, dacă poate să supravieţuiască unui război care va schimba pentru totdeauna harta Europei.

 

Kurban Said, Ali şi Nino, traducere de Antoaneta Olteanu, Editura Allfa, 2013

Silvia Dumitrache

critic literar și de teatru, asistent de regie, doctorand studii culturale, redactor Observator Cultural


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *