O incursiune fascinantă în epoca digitală, cu toate întâmplările, șansele și pasiunea neobosită care au concurat la crearea celei mai avansate modalități de expresie umană, cartea Inovatorii a lui Walter Isaacson, editor general al revistei Time și autorul cărții Steve Jobs (apărută și la noi, tot la Editura Publica, în 2012), este o narațiune aproape literară, cu o acțiune care începe în secolul XIX și ține pînă în prezent, iar cei care au contribuit la această revoluție devin personaje într-o poveste în continuă scriere.
Nu, computerul și internetul nu au fost roadele unor incantații magice, cum precizează ludic autorul cărții, ci rezultatul muncii unor oameni creativi, excentrici, de multe ori înaintea timpului lor. Să ne imaginăm, de pildă, atmosfera rafinată a mijlocului secolului XIX, în care seratele literare pasionante conviețuiau cu o lume aproape paralelă de creație, aceea a dezvoltării tehnologice. În tumultul acesta, care se aseamănă, ca intensitate și implicare, cu perioada fertilă a secolului XX în ceea ce privește progresul tehnologic, poziția unei femei pasionate în aceeași măsură și de poezie, și de matematică nu poate să fi fost ușoară: încântătoarea Ada Lovelace, fiica lordului Byron, era prea rebelă pentru standardele feminine ale acelei epoci. Firea poetică, moștenită de la tatăl ei, nu a împiedicat-o să dezvolte o pasiune pentru sfera tehnologică în plină expansiune, așa că, atunci cînd l-a cunoscut pe matematicianul Charles Babbage, a fost fascinată de mașina diferențială inventată de acesta, care rezolva ecuații polinomiale.
Notele publicate de Ada la o lucrare științifică pe care o tradusese – căci în acea epocă femeile nu scriau ele însele articole științifice – au devenit mai cunoscute decît lucrarea în sine (semnată de căpitanul Luigi Menabrea, un tînăr inginer), căci a dezvoltat o serie de idei care aveau să se regăsească abia peste un secol, la inventarea primului calculator, printre care ideea existenței unei mașini de calcul multifuncționale, capabilă să fie programată să efectueze sarcini nelimitate. Apoi, a sugerat că operațiile acestei mașini nu trebuie să se limiteze la matematică, intuiție care „avea să devină ideea centrală a erei digitale: orice unitate de conținut – muzică, text, fotografii, numere, simboluri, sunete, video – poate fi exprimată în formă digitală și manipulată de mașini”.
Ada a fost printre puținii care și-au dat seama de genialitatea Mașinii Analitice a lui Babbage, o îmbinare de inovații din mai multe domenii, capabilă să proceseze numere, dar și notații simbolice, care însă nu a prezentat interes pentru guvernul britanic, nedispus să o finanțeze. Aristocrata Ada, pentru care matematica reprezenta singurul limbaj de expresie adevărată a marilor fapte, nu a fost luată în serios și abia peste o sută de ani a fost recuperată ca ceea ce reprezenta cu adevărat: o vizionară. O vizionară care, în epoca ei, a fost lăsată să cadă în uitare, sfîrșind trist, dependentă de jocuri de noroc și murind la doar 36 de ani.
Nu doar salturile majore în inovație sînt esențiale, ci invențiile ce par mărunte. În această ordine se înscrie automatizarea numărătorii, realizată în 1890 de un funcționar de la Biroul de Recensămînt al SUA, Herman Hollerith, căruia i-au trebuit zece ani să înregistreze manual recensămîntul din 1880, astfel hotărîndu-se să aducă un sistem mai eficient, al cartelelor perforate, introduse într-o mașinărie cu mercur și ace de resort, care generau circuit electric. Compania pe care a înființat-o Hollerith avea să devină, în 1924, celebra IBM. Puțin mai tîrziu, în 1931, un profesor inginer de la MIT, Vannevar Bush, a construit primul computer analogic electromecanic din lume, denumit Analizator Diferențial.
Anii ’30 au înregistrat o serie de progrese în domeniul tehnologiei informatice, toate avînd la bază o serie de salturi în matematică, unul dintre cele mai importante fiind adus de viziunea genială a matematicianului englez Alan Turing. Mașina de calcul logic concepută de el putea să efectueze, teoretic, toate tipurile de calcule matematice. Simultan, în 1937, un alt inventator din Iowa, John Vincent Atanasoff, construia un aparat de calcul care folosea tuburi electronice cu vid. El a fost primul care a folosit termenul de memorie pentru stocarea numerelor într-o mașină. A reușit să construiască primul computer digital parțial electronic, în 1942 a venit cu un prototip care era de mărimea unui birou și conținea aproximativ 300 de tuburi electronice cu vid, dar mecanismul nu putea funcționa în regim de siguranță. Deși a patentat peste 30 de invenții în viața sa, nu a cerut patent și pentru computerul său.
„Lecția principală de reținut din nașterea computerelor este că inovația constituie, de obicei, un efort colectiv, care presupune colaborarea dintre vizionari și ingineri, iar creativitatea rezultă din a te inspira din multe surse. Numai în cărțile de istorie invențiile survin ca niște lovituri de trăsnet sau ca un bec ce se aprinde în capul unui individ solitar, undeva într-un subsol, într-o mansardă sau într-un garaj”.
Pentru realizarea unui computer modern era necesară și dezvoltarea software-ului – iar femeile au avut un rol esențial. Una dintre cele mai remarcabile figuri este cea a lui Grace Hopper, matematiciană din anii ’30, cu doctorat în matematică de la Yale (fapt nu atît de surprinzător pe cît s-ar putea crede – în acei ani, femeile care își luau doctoratul în matematică reprezentau 15 la sută din numărul total). Profesoară de matematică la Facultatea de la Vassar, Hopper avea un stil inedit de predare: le cerea studenților să scrie eseuri în care explicau problemele de matematică, fiind convinsă că un bun matematician trebuie să știe să comunice cît mai bine procesul matematic. După ce s-a înrolat în Marina SUA, a fost trimisă la Harvard, să lucreze la computerul digital Mark I, care, datorită ei, a devenit cel mai ușor de programat computer din lume. (Fun fact: Datorită ei, s-a răspândit termenul de „bug” – eroare. Într-o noapte, computerul s-a oprit, problema fiind că în el intrase o molie de zece centimetri.)
Nici internetul nu este o entitate care a apărut din nimic, ci a fost rezultatul conjugării contribuțiilor venite din trei direcții: armată, universități și corporații private. „În timpul și după al Doilea Război Mondial, cele trei grupuri s-au contopit într-un triunghi de fier: complexul militar-industrial-academic”, iar rolul esențial l-a jucat Vannevar Bush, profesorul care construise Analizatorul Diferențial, căci el era prezent în cele trei domenii menționate. „Mereu cu o pipă în colțul gurii și un creion în mână, el a supervizat Proiectul Manhattan de construire a bombei atomice, precum și proiectul de creație a radarului și a sistemelor de apărare aeriană. Pe coperta sa din 1994, Time l-a poreclit Generalul de fizică. «Dacă ne-am fi mișcat energic în domeniul tehnicii militare de acum zece ani», îl cita revista spunând în timp ce lovea cu pumnul în masă, «probabil că n-am fi avut acest război blestemat»”.
„Părinții” internetului pot fi considerați J.C.R. Licklider, care a dezvoltat rețelele descentralizate și interfețele care facilitează interacțiunea dintre om și mașină în timp real, și Bob Taylor, coleg cu Licklider la NASA, dar, dacă este să ne întrebăm cine a inventat internetul, răspunsul este asemănător cu acela privind computerul: „un caz de creativitate bazat pe colaborare”.
Cartea extrem de minuțios documentată a lui Isaacson este o colecție de figuri exemplare din ultimele două secole, care au contribuit esențial la felul în care arată acum lumea digitală. Ce trebuie înțeles e că fiecare dintre aceste personalități a avut rolul său important și că toți au contribuit, chiar dacă pe moment nu a fost recunoscută importanța lor, la crearea, poate, a celei mai bune dintre lumile posibile. Și mai atrage atenția asupra unui lucru acest volum copleșitor prin ampla documentație și prin portretizările aproape literare ale personajelor care au jucat un rol hotărâtor în istoria revoluției digitale: umanitatea este mai degrabă reticentă la inovație decât deschisă să o accepte. Lady Lovelace, în urmă cu 150 de ani, intuise că este posibilă existența unei mașini care „să combine laolaltă simboluri generale în succesiuni de infinită varietate”, dar cercetările ei nu aveau cum să fie duse la capăt într-o societate care i le-a respins de la bun început ca fiind nerealiste.
Din fericire, în toate epocile, au fost și vor fi mereu oameni creativi, care vor ști să aplice această creativitate nu numai în arte, ci și în sfera științifică, făcând din spațiul digital o nouă formă de artă. „Toate ne conduc spre o lecție finală, una care ne duce înapoi la Ada Lovelace. După cum arăta ea, în simbioza noastră cu mașinile, noi, oamenii, am adus în parteneriat un element esențial: creativitatea. Istoria erei digitale – de la Bush până la Licklider, apoi până la Engelbart și Jobs, de la SAGE până la Google, Wikipedia și Watson – a reîntărit această idee. Și atât timp cât vom rămâne o specie creatoare, este probabil ca acest fapt să rămână valabil”.
Walter Isaacson, Inovatorii. Cum a creat revoluția digitală un grup de hackeri, genii și tocilari, traducere de Dan Crăciun, Editura Publica, 2015
Cumpără cartea din librăria online Cărturești!
