Bookaholic

Cam cum te-ai aştepta să fie biografia oficială a lui Steve Jobs? Aia pe care el însuşi i-a cerut-o autorului, pe care Apple a aprobat-o şi care a ieşit la foarte puţin timp după moartea sa? Elogioasă, romantică, mitică, vorbind în termeni mirobolanţi despre geniul tehnologiei şi marketingului, arătând ce om minunat a fost? Nu-i aşa.

Din fericire nu e aşa. Tocmai de asta, cartea lui Isaacson e credibilă. Nu-l bănuieşti că a înfrumuseţat nimic, ba din contră, ai de multe ori impresia că prea pune accent pe partea mai puţin drăguţă a personalităţii lui Steve. Oricum, Steve Jobs este un personaj aici şi încă unul complex şi contradictoriu, care, atunci când nu-ţi vine să arunci iPhoneul pe fereastră de cât de incorect, narcisist, temperamental, maniacal şi insensibil era, te fascinează teribil.

Walter Isaacson a făcut o treabă al naibii de bună cu cartea asta şi bag mâna în foc că nu i-a fost uşor. Nimănui care a interacţionat vreodată cu Steve Jobs nu i-a fost uşor. Omul era o provocare permanentă, fie că cerea al optulea smoothie de mango pentru că primele şapte erau imperfecte, fie că pleca din hotelurile chic pentru că erau urâte, fie că urla la tine “this is shit!” sau fie că, pe patul de spital fiind, refuza masca de oxigen pentru că nu-i plăcea designul.

Ce a reuşit Isaacson în primul rând să prindă între copertele albe, de pe care Steve te priveşte hipnotic, sunt tocmai contradicţiile unei personalităţi pe care e imposibil să o reduci, să o explici şi, până la urmă, să o înţelegi. Aici e, paradoxal, punctul forte şi punctul slab al cărţii. Steve Jobs rămâne un mister, cartea nu răspunde la întrebarea cum era omul ăsta de fapt şi nu explică nimic din comportamentul lui. Asta frustrează şi fascinează în acelaşi timp pe cititorul rămas mofluz – err, dar se contrazice… oo, da! Chiar se contrazice permanent. 🙂

Steve era genul care nu accepta că lucrurile nu sunt cum vrea el. Îşi impunea voinţa în orice situaţie, cu oricine, te fixa cu privirea şi, oricât de absurd ar fi părut, lucrurile trebuiau să meargă fix cum vroia. Apropiaţii şi nu numai numeau asta “reality distortion field” (dacă vă vine să credeţi, sintagma are şi pagină pe wikipedia), o zonă intermediară unde şarmul şi determinarea lui Steve te făceau să crezi că orice e posibil. E un alt mod de a spune că trăia în lumea lui? Probabil, dar lumea lui a schimbat-o pe a noastră şi a făcut multe lucruri posibile.

Partea cea mai savuroarsă a cărţii ţine de anecdotică. Sunt atâtea poveşti cu Steve acolo! După ce s-a întors din India, mergea desculţ, mânca numai fructe şi credea că asta îl face să nu mai aibă mirosuri corporale, aşa că nu se spăla. I-a vorbit lui Joan Baez ore întregi despre o rochie superbă, a dus-o la magazin şi, deşi ea se aştepta să i-o facă cadou, Jobs a făcut cumpărături doar pentru el. Sau cum nu şi-a recunoscut primul copil, Lisa, până foarte târziu. Cum Bill Clinton i-a cerut sfatul despre ce ar trebui să facă în scandalul cu Monica.

Steve Jobs nu avea plăcuţe de înmatriculare la maşină şi parca pe locurile pentru personele cu dizabilităţi. În echipa Mac, primea un premiu cine îi ţinea piept. Nu era uşor. Ţipa la oameni şi îi umilea fără drept de apel, fie că erau angajaţi, prieteni, parteneri. Minţea. Folosea ideile altora. Se contrazicea. Când a aflat că are cancer, a refuzat să îşi facă imediat operaţie. Aproape nouă luni a încercat tratamente alternative, multe găsite pe Internet.

Dar dincolo de fapte rămân ideile. Rămâne obsesia lui de a lega arta cu tehnologia, obsesia de a face lucrurile diferit şi de a porni de la consumator, dar şi determinarea nebunească de a face lucrurile posibile în ciuda evidenţelor.

Steve Jobs nu era un tip tehnic (Bill Gates chiar programa şi înţelegea perfect ce se întâmplă în interiorul unui aparat). Nu a inventat vreun limbaj de programare sau ceva de o importanţă esenţială. Totuşi, a reuşit să schimbe o industrie. De fapt, mai multe – computere, telefonie, muzică, animaţie, marketing. Asta cu o atitudine de copil răsfăţat, tiran, geniu atotştiutor, control freak şi instabil emoţional (plângea din orice). Nu trebuie decât să-i ascultaţi discursurile fantastice pentru a fi prinşi în acel reality distortion field. Şi pentru a fi inspiraţi.

Ceva scapă printre degete, chiar şi după biografia asta. Ce îl face pe Jobs atât de fascinant? De ce îi citim povestea cu atâta interes, de ce îi privim discursurile şi keynote-urile cu veneraţie şi cum a făcut omul ăsta, deloc simpatic, să fie atât de iubit? Cum a reuşit să treacă graniţele tehnologiei şi să fie privit ca un star rock? Cum de vorbeşte de lipsa ataşamentului faţă de obiecte, din buddhism venită, şi face obiecte care crează dependenţă? Cum de se încadrează singur între figurile contraculturii, fanul lui Bob Dylan şi cu atitudinea unui revoluţionar, şi totuşi are avion personal şi face mici inginerii cu acţiunile?

Cum a putut să îşi petreacă luni întregi dezbătând cu soţia ce maşină de spălat să ia? Cum de, la câte măgării a făcut, tot ne place de el? Cum de îi privim cu simpatie contradicţiile şi nu ne miră foarte tare că el, deşi anti corporatist şi auto numit pirat, hippiot şi artist, a construit o corporaţie cu reguli stricte, secretoasă, cu idei fixe şi manipulatoare?   It’s magic. Serios. 🙂

Pentru oamenii din zona tehnologiei (online, software, hardware), biografia asta e şi o poveste a industriei IT. E fascinant să vezi cum au fost gândite produsele pe care noi lucrăm inconştient acum, cum s-a ajuns la o soluţie sau alta (niciodată nu te-ai întrebat cum de iPod-ul are rotiţă sau cum se fac colţurile rotunjite în interfaţă), cine şi cât nu a dormit să se lanseze Mac-ul la timp sau cât de greu a fost să-i convingă pe producători să bage muzică în iTunes. Urmăm firul, de la cei doi Steve (Jobs şi Woz) şi garajul lor până la cel mai puternic brand din lume. În plus, cunoşti şi alţi oameni din spatele Apple, de obicei puşi în umbră de Steve.

Noi luăm produsele de-a gata, de fapt poveştile din spatele lor sunt uneori mai fascinante decât obiectul în sine. Apropos, primele Mac-uri au semnăturile inginerilor încrustate în interior. Adevăraţii artişi işi semnează opera, spunea Steve.

Până la urmă, poate chiar acel Reality Distortion Field e explicaţia. Şi cartea lui Isaascson nu face decât să te tragă în el. Şi, ca orice carte bună, îţi lasă mai multe întrebări decât răspunsuri.

One more thing. Citiţi cartea asta!

Citeşte şi un review al cărţii Steve Jobs. iLeadership pentru o nouă generaţie.