Ce nu află omul de pe contul de Twitter al celor de la Literary Review! De exemplu de nominalizaţii de anul acesta la Bad Sex Award.

Poate părea surprinzător dar nu oricărui scriitor îi iese o scenă de sex. Adică e un subiect teoretic cunoscut de toată lumea. Teoretic. De fapt, conform The Literary Review, rar se mai găseşte una în literatura modernă care să nu pară actul unor deviaţi.

Fetişismul, atrocităţile, fanteziile, toate puse în literatura uneori parcă nu se potrivesc. De vreo 19 ani, The Literary Review acorda premii pentru cele mai proaste scene de sex din literatură. În 2010 titlul a mers la Rowan Somerville pentru romanul “The Shape of Her”, iar în 2009 la Jonathan Littell pentru The Kindly Ones.

Anul acesta, printre nominalizaţi, se afla Haruki Murakami şi Stephen King, două nume foarte populare în literatura universală.

În mod oficial, lista celor de la The Literary Review s-ar rezuma anul acesta la 12 autori, însă din ce am citit noi în The Guardian, ar mai fi timp până pe 6 decembrie, când va fi decernarea, şi pentru alte propuneri.

Romanele şi autorii nominalizaţi în 2012 sunt:

1Q84, de Haruki Murakami
– “On Canaan’s Side”, de Sebastian Barry
– “The Final Testament of the Holy Bible”, de James Frey
– “Parallel Stories”, de Péter Nádas
– “11.22.63”, de Stephen King
– “Ed King”, de David Guterson
– “The Land of Painted Caves”, de Jean M Auel
– “The Affair”, de Lee Child
– “Dead Europe”, de Christos Tsiolkas
– “Outside the Ordinary World”, de Dori Ostermiller
– “Everything Beautiful Began After”, de Simon Van Booy
– “The Great Night”, de Chris Adrian

Ce-i drept, trebuie constatat un tipar – mai mulţi bărbaţi nominalizaţi decât femei, fapt ce se poate constata şi în anii precedenţi. Asta nu înseamnă neapărat că scriitorii sunt mai slabi în descriere sau mai fetişişti. Poate unele pasajele descriptive din romanele scrise de femei nu abundă în scene de sex, fapt care ar sugera totuşi că piticul acesta face mai mult slalom printre creierele masculine.

În mod oficial, scopul premiului este acela de a atrage atenţia asupra pasajelor de sex de prost gust, grosolane, adesea superficiale, şi să descurajeze folosirea unor astfel de descrieri în proza modernă. De departe, se pare, cea mai dezgustătoare dintre scenele nominalizate anul acesta ar fi în “Dead Europe” al lui Christos Tsiolkas, roman pe care noi nu l-am citit așa că nu putem vota cu cei care ar spune că este şi “favoritul” cursei.

Nu mai este mult până la gala acestei “zmeure de aur” literare, aşa că aşteptăm cu mare curiozitate deznodământul în mai puțin de două săptămâni.

Voi la cine credeţi că ar trebui să meargă premiul în 2011 şi ce alte propuneri aţi face celor de la The Literary Review? Dar dacă s-ar da premiul ăsta şi la noi, ce scriitori români aţi nominaliza? 🙂

4 comentarii
  1. k

    “fapt care ar sugera totuşi că piticul acesta face mai mult slalom printre creierele masculine.” o, viguros pitic!

    Reply
  2. Pingback: Cărți în .com/.co.uk (23-29 noiembrie) « Bookaholic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *