Celor  dintre voi care aveţi pe lângă pasiunea pentru cărţi şi pe cea pentru fotografie  (dar nu numai lor) şi care, atunci când nu sunteţi în spatele aparatului pentru a surprinde imagini frumoase şi momente inedite, colindaţi galerii de artă pentru a admira fotografii sau cumpăraţi albume fotografice pe care să le răsfoiţi cu interes, vă prezint azi cîteva imagini care sper să vă facă plăcere.

Ele au fost realizate de Steve McCurry, un nume emblematic pentru domeniul fotografiei, care, de mai bine de treizeci de ani, îşi foloseşte talentul imens şi abilitatea de a trece dincolo de barierele rasiale, culturale şi de religie pentru a capta prin lentila aparatului său experienţa umană. Lucrările sale au apărut pe copertele multor reviste celebre sau în cărţi, au putut fi admirate în numeroase expoziţii şi galerii.

McCurry s-a născut în 1950 într-o suburbie a oraşului Philadelphia, S.U.A. şi a obţinut o dilpomă în arta teatrală la Pennsilvanya State University. Lucrul la un ziar local i-a trezit interesul pentru fotografie şi în scurt timp a devenit fotograf liber profesionist, începându-şi aventura în jurul lumii. India a fost prima ţară pe care a explorat-o şi imortalizat-o cu aparatul său. Dar fotografia datorită căreia a ajuns cunoscut în toată lumea e cea făcută într-o tabără de refugiaţi afgani din Pakistan: Afghan Girl. Poza a devenit simbol National Geographic după publicarea sa pe coperta din iunie 1985 a celebrei reviste, fiind folosită ulterior pe broşurile şi posterele Amnesty International.

Călătorind într-un mod lejer, cu un bagaj cu haine şi unul plin cu filme, Steve a cutreierat şase continente şi a surprins momente spectaculoase, intense. S-a arătat interesat de tradiţii vechi, cultură, dar mai ales de latura umană, de felul în care oamenii sunt marcaţi de transformările sociale şi culturale sau de anumite întămplări şi situaţii prin care trec.

If you wait, people will forget your camera and the soul will drift up into view.

spune McCurry .

Una din seriile sale fotografice ne prezintă imagini ale oamenilor din diverse ţări citind, dovedind încă o dată importanţa acestui lucru în viaţa noastră. De la un capăt la altul al lumii, Steve a surprins persoane care citesc şi indiferent de loc, ele par că se află în propriul timp şi spaţiu, imperturbabile, liniştite, cufundate în paginile cărţilor, revistelor sau ziarelor. Fotograful a surprins în aceste portrete neasemuita bucurie şi relaxarea pe care cititul o conferă, magia cuvintelor tipărite care fac dintr-o carte o poartă spre evadarea din realitatea înconjurătoare. Seria a fost postată pe blogul lui Steve McCurry sub denumirea To Light a Fire, ce pare să fi fost inspirată de vorbele lui Victor Hugo:  ”To learn to read is to light a fire; every syllable that is spelled out is a spark”.

Mandalay, Burma

Thailanda

Bamyan, Afganistan

India

Lourdes, Franţa

Umbria, Italia

Yemen

Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite

Elveţia

India

Sri Lanka

Burma

sursa: stevemccurry.com

Este de profesie jurist și locuiește în Târgoviște. I-ar fi plăcut să fie ilustrator, arhitect sau creator de bijuterii. Îi place să citească, în special literatură fantastică, mănâncă filme pe pâine, călătorește, e pasionată de artă, design interior și adoră tot ce ține de stilul vintage: haine, accesorii, obiecte de decor, atmosferă. A început prin a ne posta chestii frumoase pe wall-ul de Facebook, a continuat prin a scrie articole despre tot felul de descoperiri simpatice.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *