Generaţia X: poveşti pentru cultura cu acceleraţie de Douglas Coupland, roman apărut în 1991, devenit în scurt timp o carte-cult, tradusă în şaisprezece limbi, surprinde foarte bine lehamitea unei generaţii ce refuză viaţa comună a americanului de rând, ambiţios, dornic să se realizeze profesional şi să-şi întemeieze o familie. Cei trei eroi ai acestui roman – Andy, Dag şi Claire –, asemenea eroului lui Salinger din De veghe în lanul de secară, nu se regăsesc în valorile americane contemporane lor, valori care au la bază sintagme ca „Greed is good” („Lăcomia este bună”). Deşi tineri, inteligenţi, proveniţi din familii respectabile, nu vor cariere; muncesc ca barmani sau vânzători, ceea ce nu le dă o satisfacţie prea mare, fiind vorba despre job-uri McJug – influenţa de tip fast-food în construcţia denumirii este evidentă:
McJug: slujbă cu leafă mică, reputaţie zero, demnitate nulă, beneficii minore, viitor canci, în sectorul serviciilor. E considerată adeseori o carieră satisfăcătoare de către oamenii care nu au avut niciodată vreo carieră.
Mai mult, s-au retras în deşert, trăind în bungalouri închiriate şi spunând poveşti despre un iminent sfârşit al lumii printr-o explozie nucleară. La sfârşitul anilor ’80 ai secolului al XX-lea, ca reacţie la stilul de viaţă conformist al generaţiilor de până atunci, a apărut această generaţie numită Generaţia X – denumire inspirată de lucrarea Class: A Guide Through the American Status System de Paul Fussel, unde „tipul-X” face referire la persoanele care nu aparţin unei clase sociale. Andy, Doug şi Claire fac parte – ne informează hâtrul Andy în primul capitol – din categoria „aerosărăcimii”, o „categorie globală de dimensiuni enorme”, definită astfel:
Aerosărăcime: grup de oameni înclinaţi spre drumeţie cronică, în detrimentul stabilităţii pe care ţi-o dă cariera pe termen lung sau o locuinţă permanentă. Obişnuiesc să întreţină relaţii sortite eşecului şi extrem de costisitoare cu oameni pe care îi cheamă Serge sau Iliana. E posibil să discute la petreceri despre programele de bonusuri pentru zboruri multiple.
Rebeli, nemulţumiţi, cei trei încearcă, retraşi în deşert – nişte eroi, iată, ai unui Decameron modern –, să-şi depăşească timpul, să-şi transforme vieţile în ceva diferit, lipsit de ambiţiile vane ale americanilor de rând, „îndobitociţi”, transformaţi în nişte workaholici, prin sloganuri corporatiste, regăsibile şi în prezent, după mai bine de douăzeci de ani de la apariţia romanului, în cărţile de gen.
Altfel spus, eroii lui Coupland încearcă să dea un sens vieţii lor prin poveste, adică spun poveşti şi vor să-şi transforme vieţile în nişte poveşti: „- Ori vieţile noastre devin poveşti, ori chiar nu există altă cale de a trece prin viaţă”. Este vorba, în cele din urmă, despre o formă de rezistenţă prin poveste, o modalitate de a rezista în vremuri de restrişte, aşa cum procedează, de exemplu, eroii lui Boccaccio sau ai lui Edgar Alan Poe. Nimic nou, aşadar, exceptând, desigur, perioada istorică:
Ştim că pentru asta ne-am lăsat trecutul în urmă şi am venit în deşert, ca să spunem povestiri şi, de-a lungul acestui drum, să ne transformăm propriile vieţi în ceva care merită povestit.
Capitolele cărţii sunt mai mult decât sugestive în privinţa mesajului pe care vrea să-l transmită: PĂRINŢII NOŞTRI AU AVUT PARTE DE MAI MULT, NU SUNT UN SEGMENT DE PIAŢĂ, DĂ-ŢI DEMISIA, MORT LA 30, ÎNGROPAT LA 70 etc. Dilemele tinerilor, determinate de existenţa în societatea de consum, exprimă refuzul unui stil de viaţă care distruge, în final, sufletul.
Acest „flirt cu obiectele” – ca să-l citez pe Baudrillard, cel din Societatea de consum –, această depersonalizare se plasează în siajul unei critici mai mult sau mai puţin înverşunate a societăţii de consum – a se vedea, de pildă, Jean Baudrillard sau Gilles Lipovetsky, care au scris despre această căutare a fericirii prin „consum”.
Nici Baudrillard, nici Lipovetsky, însă, nu văd doar părţile negative ale acestei forme de existenţă. Sunt şi indivizi care iau acest mod de existenţă drept o provocare şi reacţionează în consecinţă, reuşind uneori să-şi găsească propriile repere. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu personajele lui Coupland.
Dar Generaţiei X îi urmează o altă generaţie, reprezentată de Tyler, fratele cu cinci ani mai mic al lui Andy. Tyler, fidel valorilor părinţilor lui, îşi doreşte să se realizeze profesional într-o firmă mare, să aibă o familie. El este, de altfel, eroul celui de-al doilea roman al lui Coupland, Shampoo Planet, roman apărut în 1992.
Andy ştie că toată această rebeliune a sa şi a amicilor săi va fi una fără un ecou evident, că lucrurile, într-un final, se vor reîntoarce în vechea lor matcă, şi asta dintr-un motiv destul de simplu: Andy face parte din clasa de mijloc americană, ceea ce face ca toate acţiunile sale să pară nişte simple mofturi.
Aceste acţiuni nu sunt susţinute de nişte motive tari, convingătoare, în afara unui teribilism care, cu timpul, se atenuează – de altfel, nici teribilismul tinerilor din distopia lui Anthony Burgess, A Clockwork Orange , deşi mai violent, mai puternic, nu rezistă trecerii timpului:
Dar mă încearcă o senzaţie de…
E senzaţia că emoţiile noastre, deşi minunate, se întâmplă în vid şi cred că totul se reduce la faptul că aparţinem clasei de mijloc.
Vezi, când faci parte din clasa de mijloc, trebuie să te împaci cu ideea că istoria o să te ignore. Trebuie să te împaci cu ideea că istoria nu o să-ţi susţină niciodată cauzele. Nu o să-i pese de tine niciodată. Ăsta e preţul plătit pentru confortul şi liniştea de zi cu zi şi din cauza acestui preţ toate fericirile sunt sterile şi toate tristeţile se sting fără a stârni milă.
Şi orice mici momente de frumuseţe intensă, pâlpâitoare, ca cel din această dimineaţă, o să fie uitate şi răs-uitate, dizolvate de timp ca un film de 8 mm lăsat afară în ploaie, fără sunet şi înlocuit rapid de mii de copaci care se înalţă în tăcere.
Cu toate acestea, Generaţia X nu a fost inutilă şi nici uitată. Romanul lui Coupland a avut un succes imens şi i-a adus autorului renumele, pe care acesta nu şi l-a dorit, de sociolog al tinerei generaţii de la sfârşitul anilor ’80 ai secolului trecut. Ca în orice generaţie, rebelii nu lipsesc nici în prezent – continuatorii Generaţiei X ar fi, acum, în 2013, cei (auto)denumiţi hipsteri, cei care vor să se plaseze, asemenea lui Andy, Dag şi Claire, în afara societăţii de consum.
Douglas Coupland, Generaţia X: poveşti pentru cultura cu acceleraţie, traducere de Cristian Ionescu, Humanitas, 2008, 248 p.
