Bookaholic

Titlul cărţii nutriţionistei Mihaela Bilic mi-a sunat la o primă citire cam înfricăşotor, iar imaginea ei semeaţă printre cărnuri, roţi de caşcaval şi prăjituri, cu un centimetru pregătit parcă să te pocnească dacă întânzi mâna completa senzaţia. Dar pentru că am auzit multă lume din jurul meu vorbind de cum mănânci şi slăbeşti cu M. Bilic, şi nu pentru că scria pe copertă că prefaţa e semnată de Mihaela Rădulescu, am vrut să ştiu despre ce e vorba.

Iar explicaţia e simplă: am tot constatat cum oamenii rămân marcaţi de ronţăială, se fac rotofei, ei se decalră fericiţi, de sport nu poate fi vorba, că nu e timp decât de birou şi deşi vezi aceiaşi oameni după un an parcă i-ai văzut după trei. Ok, se mai îngraşă lumea, îşi mai revine, e normal. Ceea ce mă distrează e că aceiaşi oameni confruntaţi cu nişte propuneri simple de a mai renunţa la dulciurile dintre mese, la pâinea de la fiecare masă şi uleiul de seara se retrag jigniţi într-ale lor, pentru că ei nu vor să fie nişte frustraţi ca aia care se omoară cu regimuri şi mersul la sală.

Şi acum despre frustrare: bineînţeles că există şi sunt mulţi şi multe care înghit tot timpul în sec, mai beau nişte apă şi pe ăştia chiar nu-i crezi când se declară fericiţi. Iar ce fac ei e şi greşit, şi amuzant, după cum spune şi cartea asta. Pentru că şi unii, şi alţii ar trebui să mănânce ce le face bine, după nişte analize prealabile, fireşte, de 3 ori pe zi cu 2 gustări între. Adică să citească ghidul ăsta de slăbit, care nu e deloc ipocrit. Şi din care afli efectele tuturor ingredientelor şi condimentelor şi în ce combinaţii e cel mai bine să le mănânci.

De exemplu, am aflat că:

-brânza conţine destule grăsimi şi nu e bine să abuzăm. dar e indicat de combinat cu fructe uscate
-toată pâinea e la fel (că e neagră, graham, prăjită) aşa că 2 felii dimineaţa ar fi de ajuns
-tot uleiul e la fel (indiferent că e de măsline, de porumb, de susan etc.) şi nu prea e de folosit la gătit. ci brut, în salate
-în tartele cu fructe, zahărul se asimilează mai greu datorită proprietăţilor fructelor (ieii!)
-fructele au mult zahăr, sucurile de fructe la fel, aşa că trebuie servite ca desert, nu ca fel principal, pentru că dau senzaţia de foame
-legumele sunt cele mai bune, de mâncat în cantităţi mari, sub formă de orice
-gătitul în ulei poate fi gustos înlocuit de un grătar sau de gătitul la cuptor cu condimente şi ierburi aromatice (şi ele au multe proprietăţi de care nici nu auzisem)

Da, ştiu, pe de o parte ăsta e trendul mai nou: fii sănătos, mănâncă sănătos, fii slab sau slim fit, programează-ţi dieta. Mă rog, are şi trendul ăsta nişte avantaje în sensul interesului crescut pentru ce băgăm în gură, altfel dimensiunile perfecte şi uşor prăjite la solar să zicem că nu sunt chiar idealul tuturor femeilor.

Pe partea cealaltă, a citi despre lucruri de genul celor enumerate mai sus şi în continuare – ce efecte are planta/fructul/leguma x?, oare să mănânc mai multe legume sau fructe?, chiar e mai bun zahărul brun sau cel de trestie ? – poate părea cel puţin casnic, superficial, familist panicos, programat şi mai ziceţi voi… În general, treabă de gospodine care nu au altceva mai bun de făcut când restul lumii mai ocupate mănâncă la restaurant.

Probabil şi din cauza acestui context majoritar în care (încă) nu neapărat ce mâncăm importă, asta nu dă măsura informării noastre în lume (mai degrabă o fac hainele de brand şi gadgeturile). Ori nu despre celulită şi tratamente cosmetice vorbim aici, ci de o alimentaţie pe care dacă o neglijezi e posibil să petreci un pic mai mult din timpul în care oricum eşti ocupat de vorbă cu domnul doctor. Iar a nu citi despre ce mănânci mi se pare cam ignorant.

Şi pentru că de informaţie vorbeam, iată de ce aş zice că nu e o carte neapărat pentru cei care vor să slăbească, ci şi pentru cei care se gândesc serios să mănânce cât mai sănătos şi să-şi menţină greutatea: în primele 76 de pagini sunt explicate efectele (benefice şi negative) pe care le poate avea orice ingredient şi condiment,  în ce cazuri este contraindicat sau nu etc.  Pentru cineva care-şi ştie destul de bine istoricul medical nu trebuie să mai meargă la nutriţionist.

După cele 76 de pagini, tonul face uz de multe ori de celebrul “pune-ţi pofta în cui”, venind însă şi cu alternativa mai puţin calorică la poftele lungi şi dese. Avem şi un discurs motivaţional despre de ce nu am reuşit până acum cu dieta (pentru că ne furăm căciula, zice M. Bilic) şi cum ar trebui procedat de data asta: cu varietate şi moderaţie, zice tot ea.

Cele mai haioase două sfaturi mi s-au părut de departe acestea:

-dacă vi se face des poftă de dulciuri, ţineţi la îndemână un flacon de vanilie şi inspiraţi: vanilia taie poftele dulci
-dacă vreţi să vă lăsaţi de fumat, faceţi-o după cura de slăbire (ei, asta nu e tocmai un sfat sănătos, dar să zicem că înţelegem contextul)

Pot părea exagerate, dar la fel de exagerate sunt şi reacţiile celor care declară sus şi tare: fără pâine nu pot, fără zahăr nu are gust, fără ulei nu merge. Iar dincolo de schimbarea tabieturilor noastre alimentare – despre înlocuitul biscuiţilor cu cremă din pauza de ronţăială cu ceva fulgi de cereale şi un iaurt, sau o salată, sau ceva migdale cu stafide, susan etc.; deespre constatarea faptului că o supă cremă de legume e mai ieftină decât o şaorma şi sigur îţi face mai bine – mi-a plăcut că spune răspicat: ok, ai slăbit, ai învăţat să mânânci din toate moderat, acum fă sport constant, ca să rămână loc şi de alte pofte şi de alte… beneficii (deşi îmi vine să le spun bucurii sau normalităţi) în viaţa asta de zi cu zi, care înseamnă şi aceste lucruri, oricât le-am sări.

Şi cam atât: nu e înfricoşătoare, e utilă, mai înfricoşător e să vezi ce se mănâncă şi cum în jur.