Alex Văsieș (n. 1993, Bistrița) este poet și traducător, una dintre vocile emergente din poezia ultimilor ani. A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, unde în prezent studiază ca doctorand, după ce a urmat cursurile masteratului Istoria imaginilor – Istoria ideilor. A debutat cu volumul Lovitura de cap (2012), nominalizat în 2013 la Premiul Naţional „Mihai Eminescu – Opera Prima”, după care au urmat Instalația (pentru care a fost desemnat „Tânărul poet al anului 2016”) și Oana Văsieș. A tradus numeroase grupaje de poezie pentru diferite publicații din țară, dar și cărți de poezie sau proză, precum Câteva numere de magie (Editura Școala Ardeleană, 2017) a lui Alice Notley și Un proiect sângeros, romanul lui Graeme Macrae Burnet (Editura Art, 2017).

Instalația, probabil cea mai izbutită carte a lui Alex Văsieș în momentul de față, relevă un profil cu totul aparte în climatul poetic actual, indicând un discurs ce probează limitele imaginarului și ale unui limbaj poetic placid, dar și ceea ce se poate numi, oricât de anacronică ar părea utilizarea termenului, un talent incontestabil. Cu o pronunțată componentă descriptivă și narativă în același timp, așa cum transpare din textele ample, dense, desfășurate mult atât pe orizontală, cât și pe verticală, poezia din Instalația nu se rezumă la a glisa pe suprafața realității, ci merge în profunzimea ei. În mod contraintuitiv, textele sale nu explorează aspectele dark sau tensionante specifice hipocentrului existențial, ci construiește circuite complexe la periferia realului, în care imaginile ies din conturul documentării observaționale, în favoarea unor montaje fantaste bine închegate. Tehnic, nelăsând afectele să iasă din matca textului mai mult decât își dorește, dar fără a anihila emoția, ci doar formatând-o, Alex Văsieș reușește, prin monologuri interioare ri(t)mate, adresări directe și secvențe extrem de cinematice, să creeze o experiență de lectură al cărei centru de greutate este în creier, mereu provocat să decodifice până și cele mai subtile semnale ale senzorialului.

Boala regelui

Să nu-ți împlinești promisiunea de a mă iubi
de teamă că vine uitarea.
Ibn Dawud

Sosesc într-o casă din care n-o să mai ies
și-n prima seară ne ajutăm unul pe altul,
apoi ne stingem în pat.

Ea spune: „N-o să se termine niciodatăˮ.
Eu zic că da.
Mutăm lucruri împreună, lumea de-afară iese în oraș.

Eu am fost dintotdeauna mai slab,
nu vreau să mor când mi-e rău la stomac.
O privesc ani și ani, dar nu o mai pot auzi.

Îi spun: „Ieși afară într-o seară, că te-ai obișnuit să suferi.
Nu te teme, lasă-mă cu lucrurile tale,
nu-mi spune ce faci și cum vrei să te simți.

Du-te-ntr-un club și mișcă-te lângă scenă.
Sunt copii musulmani plictisiți,
le-a mai rămas doar sexul,

ascultă-le vorba și corpul.
Înțelege-i, cu balans și unduire.
Eu rămân la tine în cameră

și-mi fac stomacul cu cremă
până adorm, condus de ghidul meu brahman.
E cât se poate de simplu.

Ai o față foarte frumoasă, ai umerii goi,
împodobiți cu mulțime de coliere,
și ochii admirabili, încadrați de lungi cercei.

Dacă mergi cum zic eu,
ei vor ști pentru ce ești acolo;
va fi o tehnică de înălțare,

chiar dacă multă vreme te va durea.
Ești la fel de mare ca mine,
dacă mă iubești în inima taˮ.

Într-o iarnă, o țigancă se oprește în drum,
își sprijină bebelușul între picioare,
își aranjează părul și dispare.

Un bărbat pe care-l știu se oprește în fața casei,
își privește câteva clipe grădina,
nu lasă din mână bidonul cu vin. Dispare.

Rămâne după ei doar un abur, o urmă care
n-o să influențeze niciodată nimic. Ce să facă un băiat
din secolul 4, ca mine, într-un an indiferent ca acesta?

Cum nu mai ies ca-nainte, cer de la Dumnezeu
puterea celui care nu merge la întâlnire.
Uneori mă opresc și nu mă uit la ce-mi vine în minte.

Fără putere, eu trăiesc doar lumea asta, pentru
că de-aici e iubita mea, care se va dezbrăca
pentru mine până la sfârșitul zilelor.

Și blindat cu biotice, eu trăiesc doar lumea asta
pe unde ies fetele de la club. În grădina cu leduri
bolnave, cineva latră când e seara mai frumoasă.

din Instalația (Cartea Românească, 2016)

Anastasia Gavrilovici

(n. 1995) a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București, iar acum își continuă studiile la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, în cadrul masteratului „Societate, Multimedia, Spectacol”. A publicat poezie și articole în reviste și antologii, a colaborat cu diferite publicații din țară, printre care și „Observator cultural”, „Timpul”, „Zona nouă” și „Alecart”. În prezent este redactor al revistei „Poesis internațional” și traduce literatură din engleză, franceză și spaniolă.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *