Numele lui Oliver Sacks, celebrul neurolog motociclist pasionat de povești, le este cunoscut cititorilor români mai ales datorită volumului de povestiri Bărbatul care își confunda soția cu o pălărie, povestiri în care autorul surprindea capacitățile extraordinare pe care le are omul, spectacolul minții omenești, greu încadrabil în normalitate sau în patologie, fiind de-a dreptul hipnotizant.

În 2015, cu puțin timp înainte de a muri (un sfârșit previzibil, cauzat de boală), Oliver Sacks și-a publicat volumul de memorii – În mișcare. O viață -, acesta fiind modul în care a ales să-și petreacă ultima perioadă a vieții: privind înapoi și povestind în scris o viață care nu s-a oprit niciodată din mișcare, o viață care a avut drept echiavalent aventura, iar aventură a însemnat pentru el curiozitate, cercetare, înțelegere, empatie pentru oamenii din jur, curaj, libertate, ludic, spulberarea prejudecăților:

„În timpul zilei, eram dr. Oliver Sacks, amabil, îmbrăcat în halat alb, dar, la căderea nopţii, îmi schimbam halatul cu geaca de motociclist şi, neştiut de nimeni, ca un lup, mă strecuram afară din spital ca să bat străzile sau să urc pe serpentinele întortocheate ale muntelui Tamalpais şi apoi să conduc în viteză, la lumina lunii, spre plaja Stinson sau golful Bodega. Această dedublare era înlesnită şi de faptul că numele meu mijlociu era Wolf (lup); pentru Thom şi prietenii mei motociclişti, eram Wolf, în timp ce pentru colegii mei din spital eram Oliver”.

Oliver Sacks, Greenwich Village, 1961

Oliver Sacks, Greenwich Village, 1961

Oliver Sacks a fost un om frumos, un nonconformist plin de pasiuni dintre cele mai felurite și, implicit, de viață: neorolog, în tinerețe împătimit al motocicletelor și al ridicării de greutăți, iubitor de călătorii, de hoinărit („Acum vreau doar să hoinăresc şi să scriu. Cred că vreau să fiu tăietor de lemne pentru un an”), de scufundări în Marea Roșie sau de înot liniștit într-un lac unde câte un pescar lenevea într-o barcă cu vâsle, preocupat de profunzimea umană a pacienților săi, de mistere creierului, de enigma ființei umane (manifestată mai ales în cazuri de daltonism, autism, sindromul Tourette și de orbire), experimentând pentru o perioadă și efectele drogurilor, îndrăgostit de literatură și de scris, pasionat de istoria științei și de istoria naturală, homosexual care la un moment dat renunță la sex pentru 35 de ani, evreu care emigrează din Anglia în America, prieten, printre alții, cu Robert De Niro şi Robin Williams – un om al vieții, al înțelegerii, al prieteniei și al iubirii primite în dar atunci când se aștepta mai puțin.

Simplitatea și onestitatea amintirilor surprind mereu cititorul, așa cum se întâmplă și în cazul acestei însemnări legate de plimbările sale singuratice cu bicicleta, marea plăcere a sfârșiturilor de săptămână fiind retragerea în locuri izolate:

„Deseori mă opream la vechea presă de cidru de lângă hotel şi luam două căni de câte doi litri de cidru fermentat, pe care le agăţam de ghidon. Îmi place la nebunie cidrul, iar cei patru litri, sorbiţi pe îndelete şi simetric – o gură din cana asta, o gură din cealaltă – mă menţineau hidratat şi puţin ameţit de-a lungul unei lungi zile de mers pe bicicletă”.

19sacks-6-obit-web-blog427

Plăcerea înotului, amestecată cu efervescența necontenită a minții și cu bucuria scrisului, este iarăși molipsitoare: „Acest înot în afara timpului, fără teamă şi fără nelinişte, mă relaxa şi-mi punea creierul în mişcare. Gânduri şi imagini, câteodată chiar paragrafe întregi, începeau să-mi plutească prin minte, aşa că trebuia să ies la ţărm din când în când pentru a le revărsa într-un caiet galben pe care-l ţineam pe o masă de picnic la marginea lacului. Câteodată simţeam că este atât de urgent, încât n-aveam timp să mă usuc, ci mă grăbeam spre caiet ud şi cu apa picurând de pe mine.”

Oliver Sacks a transformat până și medicina în poveste, studiile sale de caz și notițele transformându-se în povești, căci doctorul era, înainte de toate, un om cu un uimitor simț al observației și al înțelegerii, fascinat de povestea fiecărui pacient, de poveștile celor din familie (a avut și un frate schizofrenic), de poveștile cunoscuților. Atenția se îndreaptă către nevoile pacienților, spre faptul că cei internaţi în sanatorii aveau nevoie să găsească un sens – o viaţă, o identitate, demnitate, respect de sine, o oarecare independenţă – sens care, în mod curent, era ignorat sau trecut cu vederea, „asistenţa“ fiind pur mecanică şi medicală. Profunzimea umană a pacienților este ceea ce contează mereu. Doctorul învață necontenit ceva, fiecare pacient i se pare plin de viață, fiecare om îi oferă posibilitatea de a avea alte idei, sentimente noi. Iar asta face parte din aventură.

Oliver Sacks

Oliver Sacks și-a construit și și-a trăit viața ca pe o poveste, iar în acest volum de memorii nu explică mai nimic, doar povestește simplu fragmente dintr-o viață în mișcare. Iar densitatea realității acestei vieți este de invidiat. Face ocolul Olandei pe bicicletă, trăiește o prietenie de 80 de ani, Mozart îl face un neurolog mai bun, redescoperă cântatul la pian și lecțiile de muzică la 75 de ani. Entuziasmul copilăresc, sincer, nu îl părăsește niciodată. De aceea poate și cea mai frumoasă îndrăgostire, marea iubire, este trăită tot după 75 de ani:

„… obiceiurile unei vieţi solitare şi un fel de egoism şi egocentrism implicite trebuiau schimbate. În viaţa mea apăreau noi nevoi, noi temeri – nevoia de o altă persoană, teama de abandon. Era nevoie de adaptări adânci şi reciproce”.

„… era o experienţă nouă pentru mine, să stau liniştit în braţele cuiva şi să vorbim, să ascultăm muzică sau să fim tăcuţi, împreună. Am învăţat să gătim şi să mâncăm bine împreună; până în acel moment, eu trăisem mai mult sau mai puţin cu cereale sau sardine, pe care le mâncam direct din conservă, fără să mă aşez la masă, în 30 de secunde”.

„Deseori înotăm împreună, acasă sau în străinătate. Câteodată ne citim unul altuia din cărţile pe care le scriem, dar, în general, ca orice cuplu, vorbim despre ce citim, ne uităm la filme vechi la televizor, privim apusul împreună sau împărţim sendvişuri la prânz. Ne trăim viaţa într-un mod liniştit şi multidimensional – un dar minunat şi neaşteptat la vârsta mea înaintată, după o viaţă întreagă în care am stat la distanţă”.

În mișcare. O viață – e cel mai stenic volum de memorii pe care l-am citit. O carte ce te convinge că ajungi cu adevărat la viață atunci când nu o reduci la o singură preocupare, când cercetarea științifică și livrescul se întregesc cu bucuriile cât se poate de lumești, dar nu chiar obișnuite, când limitele sunt conștientizate pentru a fi depășite, când efortul și plăcerea înțelegerii acoperă tot ce în jur, iar bucuria vieții rămâne deschisă.

Oliver Sacks, O viață. În mișcare, traducere Miruna Fulgeanu, Humanitas, 2015

bookaholic-sustinut-de-carturesti-stripe-01

Cumpără cartea din librăria online Cărturești!

Dana Pîrvan

Din 2006 scrie despre cărți pentru că îi plac provocările ivite pe drumul cu dublu sens dintre viață și literatură. Și pentru că în jurul cărților a găsit mulți oameni pe care altfel n-ar fi avut bucuria de a-i fi întâlnit. Doctor în filologie al Universității din București, a publicat cronici și eseuri în revistele „Observator cultural”, „Cultura”, „România literară”, „Luceafărul”, „Bucureștiul cultural”, „LaPunkt”. În 2013 a debutat la Editura Art cu volumul „Sebastian și lumea lui”.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *