Part-time printre oameni #2

***

Astăzi m-am ciocnit cu unul în mijlocul străzii. Nu ne-am văzut, pur și simplu nu ne-am văzut! El cu telefonul lui, eu cu-al meu. El cu prietenii lui, eu cu-ai mei. Dacă individul ar fi fost mai înalt (sau, mă rog, dacă aș fi fost eu mai scund) ne-am fi trosnit destul de rău. O buză spartă, poate? Un nas umflat? Un cucui? Două? Un fuck, un băga-mi-aș? Dar tipul era mic. Mic, frate, mic de tot, așa că n-am pățit niciunul nimic. Am tresărit, ne-am ridicat moacele puțin mirate, puțin speriate, ne-am strâns telefoanele în pumni și-am zis, aproape simultan, ă, scuze. Am râs tâmp, hî. După care ne-am văzut fiecare de drumul lui, de prietenii lui.

***

Cere câteva cutiuţe de lapte condensat. Câte, domnu’? Nu multe. Vrea numai să-şi facă un pireu. Câte, spuneți! Câteva, acolo. La ce să dea 4 lei pe un litru? El nu bea lapte. Nevesti-sii îi plăcea, da’ s-a prăpă… Domnu’, ziceţi odată câte! Vreo 5 bucăţi, așa. Oare or fi destule? Cât să-i dea gust la pi… Un leu cinzeci. Un leu şi… da’ cât îi una? Cât să fie, 30 de bani, vă dau sau nu? Păi, cum vine asta, 30 de bani? Ori cinci, face mai mult decât pireul! Mai bine pune el un pic de apă. Merge şi-aşa. Dă să plece, apoi se răzgândeşte, să-i dea numai trei, să aibă totuşi un pic de gust. Şi să-i ia naiba pe toţi, cu învârtelile lor, că uite…
Bătrânul tace brusc şi dă din mână a lehamite. Plăteşte, ia cutiuţele, salută, pleacă. Următorul.

***

Nici nu intră bine pe uşă că-l aud: hai să dăm o tablă. Bine, spun. Aduc cutia. Îşi freacă palmele. Cu ce joci? Nu contează. Ba contează, zi! Cu albele, na. Nu-i convine. Şi el vrea tot cu albele. Iau negrele. Tot nu e mulţumit. Trebuia să tragem la sorţi. Şi ce-i cu zarurile astea? Îs tocite, o s-aducă el altele. Bine, s-aduci. Începem. Sunt în faţă la scos. Linia mea, zic. Pe dracu’, îmi pişcă un 6-6 şi-un 4-4 şi mi-o ia. Jubilează. Râde. Nu te enervezi? Ba da, zic, ca să-i fac pe plac. Hai să mai dăm una. Hai. Da’ auzi, ai mai scris? Mă însufleţesc, da, să vezi, lucrez la o carte, e aproape gata, numa’ un pic mai am, corectez, bibilesc, e mult de muncă, răbdare, asta-mi trebuie. Da’ o scot anul ăs… Tata aruncă zarurile. Își face cruce. Râde. Râsul lui e molipsitor.

***

S-a oprit în dreptul meu și a râs. Era puțin bizar, de zece ani, de când eram vecini, nu ne spusesem altceva decât mnzia și mnsara. De ce s-a oprit? De ce a râs? Aveam șlițul descheiat? Nu. Un muc, ceva? Nu, imposibil! N-am așteptat mult. Vecine, pot să-ți pun o întrebare indiscretă? a zis. Ha?! Am dat din cap, da, dă-i drumul, ce să-i fi spus, nu, nu poți, lasă-mă-n pace, ciudatule? S-a scărpinat în barbă. Auzi, ce-i cu puloverul ăsta, eu te știam băiat serios, a zis. Poftim?! Unde bătea? Ce-avea puloverul? Era găurit? Pătat? Prea colorat, poate? Ce naiba, era vorba de o întrebare indiscretă și uite-l pe ăsta, că pulover, că băiat serios, se holba la mine și rânjea. Da’ ce-are puloverul, am întrebat, mai mult ca să nu tac. A râs iar și a urlat: are burtăăă, băăă-hă-hă-hăăă!
Nu mi-au venit în minte decât replici stupide, gen tu ai burtoc, bă, și ești și chel pe deasupra. Așa că n-am zis nimic. M-am hlizit și mi-am văzut de drum. A, și mi-am supt burta. Un pic.

***

Pe o bancă, în parc. Fumez. Vine unul vijelios spre mine, n-ai?, am, scot o ţigară din pachet, să nu cumva să-şi bage el deştele, are unghiile cam murdare. O ia, mulţam, ţine-aici! – îmi flutură un leu pe la nas. Nu, nu-mi trebuie. Insistă, ia, beei, de-aici, ia-ţi şi tu o cafă. Nu, beei, n-auzi? N-aude. Mai behăim o ţâră unul la altul, ia, bei, nu, bei, până la urmă cedez şi iau leul, că-mi vine să-l plesnesc. El – tot în faţa mea. Ce-i? Îmi explică liniştit că o ţigară costă mai puţin. Şi că-i sunt dator. Simpatic omul. Uit de bei şi de unghii murdare şi-i întind pachetul. Scormoneşte un pic şi agaţă două. Râde. Pleacă. Bei, să fie!

***

E 8 dimineaţa. Ies să-mi iau o cafea de la bodegă. Show-time: o maşină cu uşile larg deschise, un tip spart, o sticlă de votcă, Paraziţii. Comand cafeaua şi aştept să vină gaborii. Aşa e în cartier. Băieţii fac scandal, vânzătoarele cheamă poliţia şi totul se rezolvă în mod amiabil. Azi e altfel. Tanti de la bodegă e altfel. Îşi pune mâinile-n cap, vai de mine şi de viaţa mea, cu ce ţi-am greşit, Doamne? Apoi către scandalagiu: hai, puiule, te rog eu, te rog eu mult de tot, du-te acasă şi culcă-te! Gurrrreaaa! urlă tipul. Se mai clatină un pic pe Paraziţii, trage un gât de vodcă şi urlă din nou: băăă mamiii, mi-i foame! Vânzătoarea apucă o pungă de chipsuri şi i-o aduce în grabă.

***

Unul tânăr şi unul bătrân, pe bancă, în faţa blocului. Tânărul râde cu lacrimi. Mă, nu mai râde, se zburleşte moşul. N-auzi, mă? Ăla nimic, dă-i înainte, ăhăhă, uhuhu, ioi că nu mai pot. Şi eu pe-acolo, sun la interfon. Uită-te la ăsta, om bătrân, nu i-ar fi ruşine, îmi zice tânărul printre sughiţuri de râs. Mă uit. Mă simt aiurea că mă uit. În piept, uită-te-n piept! Mă uit iar – pulover albastru, pufoaică desfăcută. Stai, că nu se vede, zice tânărul şi trage de haina moşului. Ăl bătrân se smuceşte, îl înjură, gura mă-tii de golan, ia laba! Apuc să văd. Pe puloverul tataiei scrie, cu litere de-o şchioapă, FCUK. Pe pieptul tânărului nu scrie nimic. Geaca lui are fermoar.

***

Textul merge, sunt mulţumit, ia să mai comand o… Zbang, uşa cafenelei se trânteşte, clopoţei, surle, tobe, strigăte, deschide uşa, creştine, că venim din nou la tine, mă prefac că lucrez, clic, clic, clic, umbla-n sus şi umbla-n jos, umbla-n jos şi umbla-n sus, fac semn că n-am, n-am, da’ chiar n-am! Uite-i pe ăștia, cu poza pruncului lipită-n piept, agitând pet-uri pline cu Iorga, uite şi-un Enescu, doi, mila Domnului să fie, tuturor cu bucurie, n-am, n-am, mereţi d-aici! Vlăjganii mă-mpresoară, îmi vâră pet-urile sub nas din toate direcțiile, cete de îngeri coboară, staulul de-l înconjoară, băi, chiar mi-e frică de malacii ăştia, n-am decât un Vlaicu, atât, doar n-o să-mi bag mâinile-n sticlele lor după rest, ce naiba! Bing! – scot câteva ţigări şi le distribui în pet-uri. Magii ies pufăind.

 


Part-time printre oameni este o serie de însemnări (tran)scrise de autorul Bogdan Munteanu pentru Bookaholic. Part-time printre oameni #1 este de citit aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *