Pe 2 noiembrie începem sezonul 3 al Intersecțiilor de miercuri, care se va încheia la sfîrșitul lunii iulie 2018. Citeşte tot articolul
Tag: jurnal
Get Together de sufragerie: Maggie Nelson – Argonauții
Miercuri, 31 mai, de la ora 19:00 vă așteptăm în redacția Decât o Revistă la un Get Together de sufragerie. Vorbim despre Argonații, de Maggie Nelson cu Sasha Ichim și Patrick Brăila despre comunitatea trans, despre identitate, despre schimbare, despre limbaj. Discutăm relaxat, personal, ca pe canapea, cu nelămuriri, curiozități, idei și propuneri, fără prezidiu, fără discursuri. Citeşte tot articolul
De ce citim, suntem cititori sau competitori? Răspunsurile unor scriitori faimoşi
Nu ştiu dacă ar trebui să încep acest articol cu întrebarea „De ce citim?” sau, mai degrabă, „Pentru cine citim?”. Aş spune că, desigur, citim pentru noi, dar suntem oare atât de sinceri faţă de noi înşine pentru a fi în întregime siguri că nu citim şi din alte motive? Un prieten drag ne dăruieşte o carte. Subiectul nu e pe gustul nostru, dar citim cartea... de drag. Persoana de care ne-am îndrăgostit până peste cap ne promite că titlul pe care tocmai ni l-a recomandat o să devină cartea vieţii noastre! O citim, fără a pune vreo clipă la îndoială recomandarea făcută. Citim cărţi despre care aflăm în grupuri din social media, site-uri de recenzii, bloguri literare. Motivele noastre variază şi depind, bineînţeles, de fiecare cititor în parte. Citeşte tot articolul
Jurnalul lui Jules Renard: „Un creier bine întreţinut nu oboseşte niciodată”
Sinceritatea e o monedă preţioasă de schimb. Valorează enorm, iar când o pierdem, făcând un schimb în defavoarea noastră, ne simţim de parcă am fi pierdut o avere. „Sinceritatea lui Jules Renard ţâşneşte aproape necontrolat, eul său are sensibilitatea unui jupuit de viu şi este într-adevăr haïssable în ochii celui care îl examinează”, scrie Modest Morariu în prefaţa Jurnalului scris de Jules Renard, autorul binecunoscutului Morcoveaţă. Citeşte tot articolul
Joan Didion şi gândirea magică. Răspunsuri în faţa pierderii unui apropiat
Oricine locuieşte în apropiere de un spital, ştie că sirenele se aud la orice oră din zi şi din noapte. La fel, strigătele pescăruşilor nu ţin cont de oră, de un program anume sau de cum te simţi în acea clipă. Multe dintre lucrurile care există în afara noastră au loc independent de noi. Noi suntem cei care le analizează, le pun în balanţă, le apreciază şi decid, în cele din urmă, greutatea sau, dimpotrivă, lipsa lor de importanţă. Citeşte tot articolul
O madlenă imaginară: Joan Didion şi necesitatea de a avea un jurnal
Halat murdar din crep de China, barul unui hotel, Wilmington RR, 9.45, luni dimineaţa în august. Ar putea fi un început de roman, dar nu e. E o notă scrisă de Joan Didion în jurnalul ei şi o însemnare amintită la începutul eseului despre ce înseamnă să ţii un jurnal. Citeşte tot articolul
Listă de bookaholic: 5 povești de viață
În ultima vreme, pe listele mele de bookaholic s-au adunat și mai multe cărți decât de obicei. Traduceri sau cărți scrise de autori români, avem o piață de carte din ce în ce mai mare și mai interesantă. Am ales pentru această listă de bookaholic 5 biografii sau autobiografii care mi-au atras atenția. Le-am denumit „povești de viață” pentru că a fost dificil să găsesc o altă „umbrelă” sub care să le adun pe toate și asta mi s-a părut că ar fi cea mai potrivită. Citeşte tot articolul
Însemnări despre singurătate şi creativitate: Eugène Delacroix, Virginia Woolf şi Louise Bourgeois
În muzică, în pictură, în literatură. În mai toate artele, cineva, la un moment dat, şi-a notat în jurnal: singurătatea în faţa creaţiei. Şi invers. De acolo, pagini întregi de exploatare a propriului proces de creaţie şi-au urmat cursul. De la idee până la o primă schiţă, de la un singur pas făcut în direcţia potrivită până la capodoperă. De la ceea ce au vrut să păstreze drept gânduri până la ceea ce azi ne-a rămas drept jurnal publicat. Citeşte tot articolul
Susan Sontag a lăsat în urmă importante lecţii despre iubire
Despre cărţi ar trebui să scriem cu iubire, iar alteori scriem despre iubirea din cărţi. Nu ar trebui să existe bariere ale modului în care înţelegem o carte, iar noile idei care se strecoară adesea dintre rândurile unor pagini pe care le citim pentru prima oară n-ar trebui să ne descurajeze doar pentru că nimeni altcineva nu le-a mai pronunţat vreodată. N-am fi avut-o pe Susan Sontag, nu i-am fi moştenit jurnalele şi romanele, eseurile şi concluziile, nu i-am fi citit criticile la adresa generaţiei din care a făcut parte. Susan Sontag a fost şi rămâne un om care nu s-a temut să-şi facă auzite opiniile, un om care şi-a construit, prin scris, un discurs solid asupra vieţii, asupra artei şi asupra literaturii. Citeşte tot articolul
(De)Spre văi de jad şi sălbăţie, noul roman scris de Veronica D. Niculescu
„Când cartea îşi va închide ochii, se vor deschide ai mei – şi ce vor vedea? Început de septembrie, castane sparte pe trotuare murdare călcate de oameni străini şi grăbiţi, încoace şi-ncolo.” – Spre văi de jad şi sălbăţie, Veronica D. Niculescu Realitatea se desprinde, în noul roman scris de Veronica D. Niculescu, Spre văi de jad şi sălbăţie, în substraturi care împletesc monologul interior şi basmul, amintiri decupate geometric în timp cu detalii precise ale unor sentimente care descriu, în final, punctul central al cărţii. Citeşte tot articolul
Program zilnic de scriitor: Kurt Vonnegut, Henry Miller şi Susan Sontag
Sunt mulţi scriitori pe care mi-ar plăcea să-i văd la lucru. Iar acesta e unul dintre principalele motive pentru care mi-aş fi dorit să fie deja posibilă călătoria prin timp şi spaţiu. Ca cititor, ştii că-ţi doreşti imposibilul, dar asta nu te împiedică să visezi în continuare cu ochii larg deschişi şi cu nasul vârât într-o carte. La cât se trezeau, câte ore scriau, cum îşi împărţeau timpul între scris şi alte sarcini zilnice? Sunt doar câteva dintre întrebările la care ardem de nerăbdare să aflăm răspuns când vine vorba de unii dintre cei mai cunoscuţi scriitori, printre care se află şi preferaţii noştri. De data aceasta, Kurt Vonnegut, Henry Miller şi Susan Sontag. Citeşte tot articolul
Un ghid al celor mai frumoase trăiri – despre „Cioran şi muzica”
Otis Redding răsună din boxe. Try a little tenderness, într-o după-amiază călduroasă de sâmbătă. Summertime, Charlie Parker. L.O.V.E., Nat King Cole. Sunt titluri care nu descriu doar jumătatea unei zile de iunie, ci şi o parte din muzica din romanele lui Haruki Murakami. Aşa că, văzută tot într-o după-amiază, pe raftul central al unei librării, cartea Cioran şi muzica a fost un cadou potrivit pentru cineva cât se poate de pasionat de muzică. Nu ştiam la momentul acela că, răsfoind volumul, aveam să i-l cer cu împrumut doar ca să vă pot scrie astăzi despre el. Însă cartea e o antologie despre care am simţit că trebuie să scriu şi pe care aş face-o cadou oricui iubeşte muzica sau vrea să înţeleagă nu doar ce e extazul muzical, în cuvintele lui Cioran, ci şi ce poate însemna muzica aşezată în centrul vieţii. Citeşte tot articolul
Lecţii de viaţă şi îndrumări de la Nichita Stănescu în volumul „Amintiri din prezent”
Am deloc bunul obicei de a mai scrie uneori despre cărţi înainte de a le citi în întregime. Trişez, deci, tot aşa cum aleg uneori cărţile, fără să ţin cont de recomandări, fără să cunosc neapărat autorul. Recunosc că, până acum, am încălcat regula şi-am judecat multe cărţi după copertă şi tot aşa m-am lăsat şi fermecată de unele şi le-am luat acasă. Citeşte tot articolul
Pallady scriind. Un jurnal plin de entuziasm, admiraţie, dragoste, revoltă şi dezgust
Nu e uşor. Tot ceea ce presupune lectura unui jurnal îşi cere, mai devreme sau mai târziu, răsplata. Pe neaşteptate, când vom crede că am înţeles tot ce trebuia despre lume. Brusc, atunci când vom îndrăzni să deschidem o altă carte, la fel de aventuroşi. Citeşte tot articolul
O definiţie a cronicii. Jacques Lassaigne şi volumul „Pictori pe care i-am cunoscut”
Unele dintre simpatiile faţă de trecut te pot întoarce în timp ca pentru unul dintre concertele brandenburgice. Un colţ mai noduros al prezentului te poate expedia într-o clipă către eleganţa trecutului. Dacă o simfonie compusă de Berlioz nu te va scoate din rimul alert al momentului prezent, atunci poate că un concert de pian semnat de Ceaikovski se va dovedi panaceul mult-aşteptat: de la cele câteva grade în plus pe care ţi le-ai dori în casă până la o stare de beatitudine infinită. Nu aşa-zisul remediu contează însă de data aceasta, ci felul în care ne simţim atraşi, de cele mai multe ori, de trecut, de ceea ce nu lăsăm să dispară dintr-o teamă faţă de uitarea care nu trebuie să se producă. Citeşte tot articolul
