Susan Sontag

Despre cărţi ar trebui să scriem cu iubire, iar alteori scriem despre iubirea din cărţi. Nu ar trebui să existe bariere ale modului în care înţelegem o carte, iar noile idei care se strecoară adesea dintre rândurile unor pagini pe care le citim pentru prima oară n-ar trebui să ne descurajeze doar pentru că nimeni altcineva nu le-a mai pronunţat vreodată. N-am fi avut-o pe Susan Sontag, nu i-am fi moştenit jurnalele şi romanele, eseurile şi concluziile, nu i-am fi citit criticile la adresa generaţiei din care a făcut parte. Susan Sontag a fost şi rămâne un om care nu s-a temut să-şi facă auzite opiniile, un om care şi-a construit, prin scris, un discurs solid asupra vieţii, asupra artei şi asupra literaturii.

Notele şi însemnările sale din perioada 1964-1980 au apărut sub titlul As Consciousness Is Harnessed to Flesh: Journals and Notebooks, alături de operele sale de ficţiune şi eseuri.

Printre listele pe care Susan Sontag le făcea pentru filmele vizionate (mai multe într-o săptămână faţă de câte reuşim să vedem astăzi în două luni), muzeele vizitate, piesele de teatru văzute sau citite, lecturile sale, planurile pentru scris şi operele viitoare (multe idei rămase la stadiul de proiect), ne-a oferit şi concluzii nu doar asupra propriei persoane, ci asupra felului în care iubirea e uneori înţeleasă de oameni.

Întocmai ca un personaj în care ne regăsim, Sontag reuşeşte, prin aceste însemnări, să ne ajute să ne descoperim unghiuri noi, să ne zărim, altfel spus, cu o altă privire. Analiza asupra propriei persoane în cazul lui Sontag e una continuă şi se leagă întotdeauna de trăirile imediate, fie că e vorba de interacţiunea cu alţii, fie de experimentarea vieţii prin consumul unic de cultură.

Susan Sontag - ritual scris

Reflecţiile sale asupra iubirii nu se opresc numai la relaţiile dintre ea şi ceilalţi, ci vorbesc şi despre relaţia cu propria sa persoană, acesta fiindcă încă un exemplu tulburător, în multe cazuri, al felului în care Sontag se supunea necruţător unei astfel de analize.

Dacă pentru cei mai mulţi oameni introspecţiile nu sunt decât prilej al unor confirmări mai vechi, pentru Susan Sontag fiecare analiză înseamnă o treaptă nouă pe drumul descoperirii de sine (proiect de care e interesată şi la alţi oameni, cum va mărturisi mai jos), dar şi o cruntă şi aspră concluzie cu privire la propria sa persoană.

Pătrundem, în jurnal, cu aceeaşi sfiiciune pe care să cade să o avem de fiecare dată când înţelegem că trecem graniţele nu doar ale unei cărţi, ci şi ale uneia dintre cele mai reprezentative şi semnificative gândiri ale generaţiei sale.

Aşadar, despre iubire, cu Susan Sontag:

Nimeni nu-i poate cere altcuiva să-şi schimbe un sentiment.
(8.08.1964)

Nimic nu e misterios, nicio relaţie umană. Cu excepţia iubirii.
(29.08.1965)

Bineînţeles, nu mă iubesc. (Dacă m-am iubit vreodată!) Cum aş putea, când singura persoană în care am avut vreodată încredere m-a respins – persoana pe care am făcut-o arbitrul, + creatorul, capacităţii mele de a fi iubită. Mă simt teribil de singură, retezată, neatrăgătoare – cum nu m-am mai simţit niciodată. (Cât de încrezută + superficială eram!) Mă simt de neiubit. Dar îl respect pe soldatul acela de neiubit – luptându-se să supravieţuiască, luptându-se să fie sincer, just, onorabil. Mă respect. N-o să mă mai las păcălită de fanfaroni niciodată.
(29.08.1965)

Ilustraţie Gizem Vural
Ilustraţie de Gizem Vural

Oameni nebuni = oameni care rămân singuri + ard. Sunt atrasă de ei fiindcă ei îmi dau permisiunea să fac la fel.
(4.01.1966)

Nu pot să o conving prin cuvinte să mă iubească, să aibă încredere în mine, să fie cu mine. Asta se face prin acţiuni. Trebuie să vină la mine de bună voie.
(10.02.1970)

Ce am pentru a trece peste: ideea că valoarea iubirii creşte pe măsură ce sinele se micşorează. (10.02.1970)

Calităţi care mă incită:
(persoana pe care o iubesc trebuie să aibă cel puţin două sau trei)
1. Inteligenţă
2. Frumuseţe, eleganţă
3. Blândeţe (în original, „douceur”) [„gentileţe, bunătate”]
4. Strălucire, faimă
5. Forţă
6. Vitalitate; entuziasm sexual; veselie; şarm
7. Expresivitate a emoţiilor, tandreţe (verbală, fizică), capacitatea de a iubi
(15.02.1970)

Pot iubi neposesiv, permisiv – fără să dau înapoi, instalându-mi propriile sisteme de apărare şi retrageri strategice, pe de o parte, sau micşorând cantitatea şi intensitatea iubirii mele, pe de altă parte?
(17.02.1970)

Am tendinţa atât de puternică să mă abadonez cu totul persoanei de care sunt îndrăgostită – să vreau să renunţ la tot, să fiu dominată pe deplin şi să domin, de asemenea.
(17.02.1970)

Sunt interesată numai de cei implicaţi într-un proiect de transformare de sine.
(11.04.1971)

Pot iubi pe cineva… şi să mai şi gândesc/zbor?
Iubirea e zbor, împrăştiere, plutire. Gândul e un zbor solitar, dând din aripi.
(7.01.1973)

Rămân toate aceste mărturisiri, analize şi concluzii ca dovezi incontestabile ale unui stil de a nota în jurnal care a făcut-o, mai târziu şi postum, să se diferenţieze şi mai mult prin moştenirea lăsată literaturii.

 

Notă: Traducerile îmi aparţin.

Sursă imagine principală

 

Mihaela Pascu-Oglindă

Redactor literar, a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine și masteratul de Teoria și Practica Editării de Carte, Universitatea București. A debutat cu poeme în antologie în 2015 și cu proză scurtă în antologia „Cum iubim”, Vellant, 2016. Primul roman, „Camera de probă”, a apărut în 2017 la Editura Eikon.


4 comentarii
  1. AvatarJohn Jelicoe

    „experimentarea vieţii prin consumul unic de cultură” – oare aici eroarea este una de stil, sau de logică? Sau, caz mult mai grav, este doar o inconsecvență în ceea ce privește nuanța?

    Și-apoi, „Nimeni nu-i poate cere altcuiva să-şi schimbe un sentiment.” este una dintre cele mai flagrante falsuri cu putință. Tocmai asta facem mereu, ba chiar mai mult, tocmai pentru asta existăm, să schimbăm sentimente, să ne interpunem, prin nu știu ce căi mediate, între victimele noastre emoționale și felul în care acestea percep mediul în care elementele cărora s-au dedat se consumă.

    Reply
  2. Mihaela PascuMihaela Pascu

    Bună, John, probabil nu e clar sensul consumului unic. Se referă la o perspectivă proprie de înțelegere și consumare a culturii. În ce privește concluzia lui Sontag legată de schimbarea sentimentelor, ca exemplu ilustrativ, cred că a vrut să spună că, de exemplu, atunci când nu mai iubim o anumită persoană, în zadar cealaltă persoană ne va cere să ne “schimbăm sentimentul”. Sigur că noi cerem astfel de lucruri, dar nu e spusă concluzia ca o literă de lege, ci prezentată ca o dovadă a neputinței noastre în fața sentimentelor altor oameni și care nu pot fi schimbate după bunul nostru plac. Desigur, fiecare poate înțelege diferit jurnalul sau concluziile sale. Tocmai de aceea e necesară o lectură aprofundată pentru a o descoperi și ca personaj, și ca mod de gândire.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *