Pe Raymond Chandler l-am descoperit de curând (vai mie!) într-o conjunctură drăguță. Citeam, la o terasă, cartea lui Jim Thompson, Ucigașul din mine, care, sincer, nu prea m-a ținut în priză, iar la câteva mese mai încolo, un puști înalt, cu fruntea concentrată, ținea în mână o carte de Raymond Chandler. Știam că este autor de cărți polițiste, că se făcuseră filme după cărțile lui, dar nu-i citisem nici una. Așa că m-am dus la prima librărie ieșită în cale și am luat tot ce am găsit de Chandler: Play-Back, Somnul de veci, Doamna din lac.
Play-Back, prima pe care am citit-o, m-a cucerit de la prima pagină: o foarte scurtă descriere de atmosferă și un dialog aprins au fost suficiente ca să mă ademenească spre intriga promisă de numele și titlul de pe copertă.
Philip Marlowe – detectivul particular devenit cunoscut odată cu primul roman al lui Chandler, Somnul de veci, și care avea să facă senzație în alte șase romane ale autorului – acceptă un nou caz, despre care nu i se oferă prea multe informații. În numele unui client pe care nu-l cunoaște, diverși intermediari – printre care un avocat nu prea comunicativ și secretara lui, o femeie frumosă, cochetă și rece ca gheața, cu care detectivul ajunge să petreacă o noapte de amor – îi furnizează niște date frugale despre o anume Betty Mayfield, care se ascunde sub numele de Eleanor King. Pe ea trebuie să o urmărească.
„Purta un deux-pieces de comandă, bleumarin, cu bluză albă care se întrezărea la gât și ac cu safir albastru, mare la rever, asortat probabil cu cerceii, dar nu-i puteam vedea urechile. Părul îi era roșu-întunecat. Semăna cu fotografia ei, însă era ceva mai înaltă decât mă așteptasem. De pe pălăria cu panglică albastru-închis atârna un voal scurt. Purta mănuși”.
Urmărind-o prin orașul Esmeralda – nume fictiv folosit pentru La Jolla (San Diego), unde Chandler a trăit în ultimii ani -, Marlowe își dă seama că nu e singurul care face asta, pe urmele superbei roșcate mai fiind un criminal plătit – aflăm la final că plătitorul era socrul lui Betty, Henry Cumberland, un magnat din Carolina de Nord. Așa încât, pentru prima dată în cariera lui, Marlowe ia hotărârea de a ajuta presupusul vinovat (Betty) și de a acționa împotriva angajatorului său. Însă nici de partea cealaltă nu i se oferă prea multe informații, enigmatica fată, care apare și dispare, ba senină și gătită la patru ace, ba plânsă și șifonată, nedestăinuindu-I aproape nimic, dar cerându-I, în schimb, toată încrederea lui. Puțin cam exagerat, poate, aspectul legat de îndelunga tăinuire a adevărului de către o fată moartă de frică care tânjește după salvare.
Marlowe află, pe alte căi, motivul pentru care Betty se acunde: fata fusese acuzată că și-a ucis soțul, Lee Cumberland (în timpul unei certe, Betty a fost surprinsă încercând să-I fixeze soțului corsetul special pe care trebuia să-l poarte permanent la gât din cauza unui accident suferit în timpul războiului, dar care atunci, în mod misterios, era scos), motiv pentru care a fost dată în judecată pentru omor. În instanță, însă, acuzațiile aduse roșcatei nu au avut susținere, iar fata a fost repusă în libertate. Din acel moment, socrul lui Betty și-a jurat că nu o va lăsa să trăiască.
În acest puzzle de situații bizare și personaje alunecoase, se țese, subtil, o poveste de dragoste între Marlowe și Betty, fără continuitate, însă; se crează momente de suspans și de meditație, răsar peisaje minimaliste.
„Am parcurs ultima serpentină a ultimului deal și izul de alge proaspete mi-a umplut nările, iar luminile estompate de ceață ale Salonului de Sticlă și-au sporit strălucirea chihlimbarie, iar sunetele muzicii de dans au plutit peste parcarea pavată”.
Precizie în descrieri, umor, personaje enigmatice și un detectiv al naibii de cuceritor, cinic și sensibil în același timp, inteligent și vigilent, însingurat și romantic, întruchipând perfect detectivul tipic american, apărut în literatura americană a anilor ’30-’40, care, spre deosebire de detectivul britanic, care-și rezolvă cazurile în spațiul rural, bântuie pe străzi citatine și hoteluri de toate felurile.
Deși cartea se termină cam în răspăr – cazul se rezolvă, personajul Betty se estompează treptat, ca o acuarelă, în timp ce în viața lui Marlowe revine fulgerător vechea lui iubire – rămâi cu sentimentul plăcut că ai însoțit, pe drumul lui de rezolvare a unui caz, un detectiv șmecher și șarmant.
Din biografia lui Chandler:
– Chandler s-a apucat de scris destul de târziu, pe la vreo 45 de ani, la îndemnul soției, prima sa povestire polițistă, Șantajiștii nu trag, fiind publicată în Black Mask, importantă revistă de gen, unde a mai publicat și altele.
– Primul său roman polițist a fost Somnul de veci, publicat pe când avea 51 de ani, iar ultimul, Play-back, pe când avea 70 de ani.
– A lucrat un an în serviciul Majestății Sale, după care a demisioant, spre consternarea familiei, angajându-se ca reporter al Daily Express.
– Printre femeile pentru care a făcut adevărate pasiuni au fost Sonia Orwell, văduva lui George Orwell, și Helga Green.
– Chandler a fost și scenarist la Hollywood, unde a colaborat cu Billy Wilder la scenariile fimelor Double Indemnity și Strangers on a Train (regizat de Alfred Hitchcock).
– Chandler a avut o influență stilistică enormă asupra literaturii americane, fiind considerat de către mulți fondatorul, alături de Dashiell Hammett și James M. Cain, romanului polițist modern american.
– Play-Back este singurul său roman care nu a fost ecranizat niciodată. În schimb, a fost adaptat, în 2011, pentru radio de către BBC Radio Four, într-o serie de adaptări dedicate lui Chandler.
– Deși Humphrey Bogart este cel care a rămas cel mai vizibil în memoria colectivă, alți șapte actori l-au interpretat pe Philip Marlowe: Dick Powell, James Garner, Elliott Gould, Robert Mitchum, Powers Boothe, Danny Glover, James Caan.
Surse foto: cargocollective.com, zamorabookshop.com, conversations.e-flux.com, kukly-bratc.ru, blogs.usyd.edu.au, pinterest.com
