Nu ştiu dacă ar trebui să încep acest articol cu întrebarea „De ce citim?” sau, mai degrabă, „Pentru cine citim?”. Aş spune că, desigur, citim pentru noi, dar suntem oare atât de sinceri faţă de noi înşine pentru a fi în întregime siguri că nu citim şi din alte motive? Un prieten drag ne dăruieşte o carte. Subiectul nu e pe gustul nostru, dar citim cartea… de drag. Persoana de care ne-am îndrăgostit până peste cap ne promite că titlul pe care tocmai ni l-a recomandat o să devină cartea vieţii noastre! O citim, fără a pune vreo clipă la îndoială recomandarea făcută. Citim cărţi despre care aflăm în grupuri din social media, site-uri de recenzii, bloguri literare. Motivele noastre variază şi depind, bineînţeles, de fiecare cititor în parte.

Dar mai citim şi pentru că ne facem liste, şi pentru că vrem să ne întrecem pe noi înşine sau pe alţii. De-aici şi întrebarea din titlu: suntem cititori sau competitori? Şi, dacă ne place să ne luăm la întrecere pornind de la un număr de cărţi citite pe an, e acest aspect în avantajul lecturii? Sigur că nu putem pune cantitatea mai presus de calitate, însă tocmai ideea de calitate devine subiectivă în ochii cititorilor, iar sursele de recomandare ar trebui să fie cele care departajează literatura mai puţin bine scrisă de ceea ce reuşeşte să fie operă de calitate şi care, totodată, trece testul timpului.

La întrebarea „De ce citim?”, lista de răspunsuri e lungă şi, sunt convinsă, toate sunt frumoase. E o întrebare care poate primi răspunsuri la infinit, dar m-am oprit, de data aceasta, doar asupra câtorva pe care le-am considerat mai aproape de rolul pe care îmi place să-l dau literaturii. Printre calităţile esenţiale pe care ni le educă literatura aş aminti empatia, abilitatea de a-l înţelege cu adevărat şi pe celălalt, de a privi lumea din unghiuri diferite, de a-ţi imagina un singur obiect printr-un caleidoscop. Literatura hrăneşte imaginaţia aşa cum nimic altceva nu poate s-o facă, iar o mărturie frumoasă despre imaginaţie şi spaţiul acesteia a lăsat şi Haruki Murakami în cea mai nouă carte a sa publicată şi la noi, Meseria de romancier:

„Însă citind o mulţime de cărţi de toate felurile, perspectiva mi-a devenit, într-o oarecare măsură, «relativă», şi acest lucru a fost foarte important pentru mine, ca adolescent. Mi-am însuşit, de parcă le trăiam eu, sentimentele şi emoţiile descrise în cărţi, m-am plimbat nestingherit prin timpul şi spaţiul imaginaţiei, am văzut o mulţime de scene uimitoare şi am absorbit o mulţime de moduri de expresie. Astfel, am învăţat să privesc lucrurile în mai multe feluri”.

Aşadar, cum citiţi? Umpleţi listele şi paginile în care ţineţi evidenţa titlurilor în funcţie de recomandări sau citiţi în funcţie de nevoi, de trăiri personale, de căutări şi călătoriile pe care credeţi că le puteţi face prin intermediul cărţilor? Se întâmplă să cred că lista lecturilor e şi un jurnal al trăirilor noastre, căci privind în urmă peste listele de lecturi din anii trecuţi, îmi pot aminti cu exactitate, raportându-mă şi la experienţele din acele momente, ce răspunsuri căutam sau ce anume îmi doream să schimb la mine sau la viaţa mea.

In jurnalul său (primul volum), Anaïs Nin scrie:

„Trăieşti în felul acesta, adăpostit, într-o lume fragilă, şi eşti convins că trăieşti. Pe urmă citeşti o carte (Lady Chatterley, de exemplu), sau pleci într-o excursie, sau vorbeşti cu [cineva], şi descoperi că nu trăieşti, ci hibernezi. Simptomele hibernării sunt uşor de ghicit: mai întâi, neastâmpărul. Al doilea simptom (când hibernarea devine periculoasă şi se poate transforma in moarte): lipsa plăcerii. Asta e tot. Se manifestă ca o boală inofensivă. Monotonie, plictiseală, moarte. Milioane de oameni trăiesc aşa (sau mor aşa) fără s-o ştie. Lucrează in birouri. Conduc o maşină. Ies la picnic cu familiile. Cresc copii. Şi pe urmă are loc un tratament-şoc, o persoană, o carte, un cântec, şi îi trezeşte şi-i salvează de la moarte”.

Transformarea se produce, fără îndoială, şi adesea fără posibilitate de reîntoarcere la stadiul de dinainte de a şti, prin lectură. Ceea ce citim ne transformă, ne schimbă ca oameni, ne influenţează deciziile şi destinul. Îmi vine în minte scriitoarea Jen Campbell care, copil fiind, şi-a petrecut mulţi ani prin spitale, îndurând numeroase intervenţii chirurgicale. În vremea aceea, a spus ea, cărţile i-au devenit cei mai buni prieteni, fiind totodată şi cele care i-au deschis drumul către literatură şi poezie.

Ne putem schimba în enorm de multe feluri. Am auzit recent vorbindu-se despre efectul de hipnoză pe care îl au cărţile Elenei Ferrante şi, recunosc, am căzut în „mrejele” operelor sale, având la activ patru cărţi citite ale acestei autoare şi aşteptând cu nerăbdare volumul patru din Tetralogia napolitană, în pregătire la Pandora M.

Despre o transformare spectaculoasă şi dezarmantă totodată scrie şi Susan Sontag în 1948, citindu-i jurnalul lui Andre Gide (de o sinceritate mult prea exersată, spun unii critici, o comparaţie de acest fel putând fi găsită în prefaţa, dar şi în paginile Jurnalului lui Jules Renard):

„Am terminat-o de citit la 2:30 dimineaţa, în aceeaşi zi în care am luat-o.

Ar fi trebuit s-o citesc mult mai încet şi trebuie s-o recitesc de multe ori – Gide şi cu mine am împărtăşit o legătură intelectuală atât de perfectă încât resimt durerile corespunzătoare lucrului pentru fiecare gând pe care îl naşte! Astfel nu mă gândesc: «Cât de minunat de lucid este!» – ci: «Opreşte-te! Nu pot gândi atât de repede! Sau, mai degrabă, nu pot creşte atât de rapid!».

Pentru că nu doar că citesc cartea asta, ci o şi creez de una singură, iar experienţa aceasta unică şi periculoasă mi-a curăţat mintea de mare parte din confuzia şi sterilitatea care au înfundat-o în toate lunile acestea dezgustătoare”.

Credit foto: William E. Sauro/New York Times Co./Getty Images)

Nu se poate nega, iată, în opinia unora, că lectura poate fi şi o experienţă periculoasă, în sensul puterii incredibile pe care o pot avea unele cărţi şi al efectelor pe care, inevitabil, lectura le poate răsfrânge asupra noastră, a cititorilor.

Când construim listele, aşadar, linia între numărul de cărţi pe care dorim să le citim într-un an şi numărul de experienţe pe care dorim să le acumulăm poate fi uşor trecută cu vederea. Putem, cu alte cuvinte, să uităm ce e mai important pentru noi într-o lună de zile: să câştigăm un maraton al lecturilor sau unul al experienţelor care ne pot transforma definitiv?

Este de netăgăduit faptul că, punându-le astfel în balanţă, experienţele nu se pot lua la întrecere cu cifrele. O lectură majoră poate avea nevoie şi de trei luni din partea noastră, în vreme ce, în acelaşi interval de timp, putem îngrămădi titluri uşurele sau care nu cer de la noi implicarea noastră atât de absorbită. Vom reuşi să citim poate astfel, cu succes, primele trei rafturi dintr-o bibliotecă, dar ce fel de cititori vom fi la finalul acestui maraton?

Aşa că, dacă vrem să răspundem la una dintre întrebările de mai sus, va trebui să avem deja clar în minte formulat răspunsul pentru „De ce citim?”. Să aflăm, aşadar, ce vrem de la noi înainte de a ne spune singuri ce vrem de la o carte. Dacă vrem să fim un anumit fel de om, va trebui mai întâi să vedem şi ce fel de cititor vrem să fim. Obiceiurile noastre de cititor ne pot oferi indicii despre cum şi ce citim în prezent. Iar obiectivele pe care ni le stabilim, în calitate de cititori, pot completa cu succes portretul nostru de îndrăgostit de lecturi.


Răspunsul, aşa cum am văzut şi mai sus, variază de la un scriitor la altul şi, în calitate de cititori, aveţi, cu siguranţă, răspunsuri diferite. Din curiozitate, dar şi din plăcerea lecturii, mi-ar plăcea să le citesc, aşa că nu vă sfiiţi să ni le trimiteţi fie mai jos, în căsuţa de comentarii, fie pe pagina noastră de Facebook! Prin urmare, de ce citiţi şi ce aşteptări aveţi de la lista de lecturi pe care o compuneţi?

Credit imagine principală (Anaïs Nin)

Un comentariu
  1. Avataralice

    Nu cred ca există vreun om care să citească doar de dragul de a citi. Există întotdeauna o motivație, un impuls care determină declanșarea fenomenului numit lectură. Dacă în copilărie citeam din curiozitate, apoi de dragul poveștii, acel fior de a afla ce s-a mai întâmplat în poveste, cu timpul lectura a devenit un mod de a accepta viața cu suișurile și coborâșurile ei. Dar catalizatorul reacției numite ”citit” l-a constituit șansa de a găsi răspunsuri la multitudinea de întrebări ce străbat gândurile, dorințele, frământările de zi cu zi. Cărțile au căpătat funcția de oracol, precum oracolul de la Delphi, simțeam că citind am posibilitatea de a găsi răspunsuri, uneori eram mulțumită, alteori nu, de ceea ce îmi oferea o carte, și aventura cunoșterii a continuat și-și urmează calea mai departe. Continua lectură înseamnă o călătorie fără sfârșit, e un imens, infinit drum spre cunoaștere, cunoașterea de sine, cunoașterea și înțelegerea celor din jur, uneori chiar o experiență nouă în a ști să-i percepi, să-i descifrezi pe cei din jurul tău, orice lectură aduce ceva nou, înseamnă noi și noi nuanțe ale artei de a trăi, de a te bucura că poți vedea ceea ce înainte nu vedeai. Cititul dezvoltă abilitățile omului de a percepa universul din jurul său, cititul se impune ca un up-grade continuu al programului numit ”om”.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *