Există evenimente, oameni și locuri care ne definesc, care ne-au format și pulsează latent sau manifest în ceea ce facem, în ceea ce scriem, în modul în care relaționăm cu ceilalți, în modul în care ne dezvoltăm și trecem prin viață. Există povești pe care memoria ni le „întoarce” în prezent sub o formă mai mult sau mai puțin reală, există imagini puse pe stand by care mai sunt prezente doar în amintirile noastre. Rubrica Autori în casă, autori acasă este un spațiu în care scriitorii se întorc în timp, la primele amintiri din locurile natale, pentru a retrăi farmecul de odinioară al unui trecut personal, pentru a ne dezvălui unde au luat naștere cu adevărat. De la povești și povestiri recomandate de alții, până la propriile căutări și alegeri, Marius Surleac ne dezvăluie cum a ajuns să citească romane grafice, benzi desenate și cărți de astronomie. După cum spune autorul, „tendința spre care mă îndrept este aceea de a creea imagini prin cuvinte și mai puțin a înșirui cuvinte care să nu reușească modelarea unor cadre”.
Marius Surleac: „Unele cărți își pun, cât se poate de adânc, amprenta asupra cititorului”
Îmi face o deosebită plăcere să expun pe scurt o serie de factori care mi-au influențat într-o oarecare măsură traiectul literar. Nu aș putea spune vreodată că doar un număr restrâns de cărți te pot forma ca individ ori influența scrisul. Factorii sunt cu mult mai mulți și nu țin numai de cărți, ci și de experiența de viață, de suișurile și coborâșurile ei. Totul te transformă și te șlefuiește în funcție de granularitate. Așa și cărțile – unele sunt mai fine, altele îți ajung la sânge.
Dacă stau bine să mă gândesc, foarte importantă pentru mine a fost nevoia de a pune pe hârtie toate minunățiile care-mi treceau prin cap, pur și simplu din frica de a nu uita, care ulterior s-a transformat în detentă. În plus, uit relativ ușor dacă scrisul nu e însoțit de desene sau dacă nu descrie niște imagini cât se poate de detaliate. De aceea, atunci când citesc o carte încerc să îmi imaginez cât mai multe detalii, le construiesc în minte, le ofer o dinamică prin adăugarea de alte elemente virtuale și de modificare a contextului. Nu același lucru îl pot spune despre numere, figuri geometrice etc. Am observat în timp că am o memorie fotografică și din această cauză unele imagini care mi-au rămas în minte au revenit ulterior într-o alură difuză, care poate fi dezvoltată atâta timp cât imaginația nu are limite. De ceva timp, am început să citesc romane grafice ori benzi desenate, cât se poate de mult, tocmai pentru a-mi imagina totul ca pe un film pe care îl derulez înainte-înapoi în minte, dar și pentru că am cochetat cu artele plastice în școala primară și încă simt acel regret al despărțirii de pensulă și creion. Iată că acestea m-au influențat în a-mi concepe desenul oarecum abstract de pe coperta I a volumului meu de debut – Zeppelin Jack, dar și desenele de la începutul fiecărui capitol.
Când eram puștan, nu mă prea interesau cărțile – nu alocam foarte mult timp pentru citit, cât pentru joacă, afară cu ceilalți copchii, în fața blocului de dimineața până seara târziu, mai puțin sâmbăta (dacă nu greșesc), când intram în casă mai devreme ca să nu ratez vreun episod din Twin Peaks.
Îmi aduc aminte însă că la un moment dat, de Crăciun, am primit o carte de povești – m-au atras în special cele cu balauri. Eram fascinat de puterile pe care diverse personaje le aveau, de trăsăturile creaturilor care mai de care mai grozave, și mai puțin de calitățile personajelor principale.
Apoi, am început cu pași mici să iau cărți de la biblioteca școlii, poate și datorită faptului că taică-meu încerca să-mi bage pe gât toate cărțile cu Jules Verne din biblioteca personală, iar eu nu suportam să citesc la comandă. Cred că din această cauză l-am evitat pe Jules Verne cât am putut de mult și încă-l mai evit, oarecum inconștient (acum, că mi-am împrospătat amintirile față de cărțile sale, o să încerc să-l citesc mai departe). Nu am scăpat însă fără să frunzăresc cărțile și uite așa în acea vreme am citit Insula cu Elice, Vulcanul de Aur și 20000 de leghe sub mări, urmând ca apoi să-mi cumpăr, din banii de pachet, Lupta pentru milioane, pe care o mai am și-n ziua de azi.
Acesta a fost primul pas în a-mi pune la punct propria bibliotecă cu cărțile care îmi plac mie, fără să mi le bage pe gât altcineva. Pe de altă parte, îmi plăcea foarte mult să mă uit la desenele din cărțile lui Jules Verne – am fost fascinat mult mai mult de desene decât de lectură, poate și din cauză că îmi cream în minte tot felul de scenarii pe baza lor, iar unele dintre ele credeam cu adevărat că există la acea vârstă. În plus, acele schițe m-au ținut în priză pentru că citeam totul până să ajung la ele și apoi făceam conexiunile.
Tot cam în vremea aia, acum aproximativ douăzeci și cinci de ani, am citit un număr al revistei Magazin și mi-a plăcut atât de mult încât o cumpăram și citeam periodic; unele dintre numere păstrându-le până pe la finele liceului, iar vreo două numere le am și acum. Încet-încet, am început să citesc tot mai mult, iar una dintre cărțile de care îmi aduc aminte foarte bine și pe care o am încă în bibliotecă e Contemporanii Divolului – de Liana Ghilia.
Coperta volumului a fost cea care m-a atras într-o primă instanță să citesc mini-romanul, iar apoi am fost pur și simplu captiv în bogăția limbajului și a detaliilor care mai de care mai interesante. Acum, recitind volumul, mi-am dat seama de o întreagă serie de subtilități de care nu mi-am dat seama atunci și care nu puteau fi descrise decât prin paralele cât mai îndepărtate.
Apoi, ce mi-a trezit cu adevărat interesul pentru scris, dar și pentru astronomie a fost Picnicul de un milion de ani – de Ray Bradbury, pe care l-am citit în întîmplări dintr-un univers al păcii – o antologie SF coordonată de Alexandru Mironov. Zic de astronomie pentru că în timpul liceului am citit aproape toate cărțile urmând aceeași tematică din cadrul bibliotecii județene.
După cum am menționat anterior, toți acești factori, revenirile, mișcările de forme al căror contur nu este bine definit, creează anumite cadre în mintea mea, cadre pe care le transform apoi în cuvinte cu finalitate mai mult sau mai puțin evidentă. Mai mult ca sigur aceste cărți au fost un factor important în a cocheta cu proza scurtă.
Mai mult decât atât, în școală mi-a plăcut enorm poezia lui Bacovia, lui Macedonski, Stănescu, Blaga și apoi a optzeciștilor (Nichita Danilov pentru început). Nu pot să zic că sunt format, însă îmi plac enorm ideile pe care am reușit să le dezvolt – și mă bucură nespus de mult atunci când cititorul descoperă ce am vrut să transmit sau vine cu o altă interpretare care nu este la fel de evidentă la prima vedere.
În altă ordine de idei, ușor-ușor mă îndrept spre o oarecare maturitate poetică, iar volumul de poezie în engleză, la care lucrez de mai bine de trei ani și din care o bună parte l-am publicat în reviste din Statele Unite până în Orient, e cumva clădit în acest sens. Practic, el e clădit pe amintiri din epoca de aur, pe relatări auzite de la persoane mai în vârstă, printre care și bunicul meu, pe relatări de la părinți ori pe cărți – iar aici aș aminti Arhipelagul Gulag (o altă carte pe care am citit-o prin adolescență și care m-a marcat).
Nu în ultimul rând, de ceva vreme citesc cam tot ce îmi cade în mână în materie de benzi desenate, și aici aș enumera Maus, Persepolis, The Kite Runner; dar și alte mixuri artistice experimentale gen A Convergence of Birds.
DA – aș spune în final, unele cărți își pun, cât se poate de adânc, amprenta asupra cititorului, iar în ce mă privește, tendința spre care mă îndrept este aceea de a creea imagini prin cuvinte și mai puțin a înșirui cuvinte care să nu reușească modelarea unor cadre.
P.S.: Uitasem să aduc în discuție muzica – poate cea mai bună platformă de activare a emoțiilor și magnet pentru idei.
Marius Surleac este fizician, poet, traducător și fotograf entuziast. A publicat poezie în majoritatea revistelor literare românești. De asemenea, publică poezie în reviste din SUA, Mexic, Canada, UK, Franța, Israel, India etc. Traduce din engleză în română poeți precum G. C. Waldrep, Marc Vincenz, Fady Joudah, Cornelius Eady, Valzhyna Mort, Susan Lewis, Peycho Kanev, Julie O’Yang. Traduce din română în engleză poezia lui Ion Monoran. Traduceri recente au apărut în revistele Asymptote și Solstice. Mai multe detalii pe www.mariussurleac.ro.
