Tag: ray bradbury

Autori în casă, autori acasă – #14: Marius Surleac

Există evenimente, oameni și locuri care ne definesc, care ne-au format și pulsează latent sau manifest în ceea ce facem, în ceea ce scriem, în modul în care relaționăm cu ceilalți, în modul în care ne dezvoltăm și trecem prin viață. Există povești pe care memoria ni le „întoarce” în prezent sub o formă mai mult sau mai puțin reală, există imagini puse pe stand by care mai sunt prezente doar în amintirile noastre. Rubrica Autori în casă, autori acasă este un spațiu în care scriitorii se întorc în timp, la primele amintiri din locurile natale, pentru a retrăi farmecul de odinioară al unui trecut personal, pentru a ne dezvălui unde au luat naștere cu adevărat. De la povești și povestiri recomandate de alții, până la propriile căutări și alegeri, Marius Surleac ne dezvăluie cum a ajuns să citească romane grafice, benzi desenate și cărți de astronomie. După cum spune autorul, „tendința spre care mă îndrept este aceea de a creea imagini prin cuvinte și mai puțin a înșirui cuvinte care să nu reușească modelarea unor cadre”.

Citeşte tot articolul


Puterea listelor asupra scrisului şi asupra creativităţii. Ray Bradbury

După o lungă şi binemeritată pauză de la agitaţia Bucureştiului, după şapte zile îndestulate petrecute în Cluj, cu povestirile lui Ali Smith în bagaj, găsind în sfârşit timp să citesc din scoarţă-n scoarţă DoR, am revenit cu o poftă de lectură de care îmi fusese foarte mare dor. Tehnologia şi timpul petrecut în online îţi mănâncă, vrei, nu vrei, obiceiurile de lectură, îţi ronţăie deciziile de a pune mâna pe o carte şi îţi amână, pe termen nelimitat, hotărârea de a scrie. Citeşte tot articolul


Ray Bradbury reloaded – despre secretul vieții, despre dragostea de cărți și câteva sfaturi pentru scriitori

Am mai spus și cu alte ocazii că aici, pe Bookaholic, suntem fani Ray Bradbury, un autor care (scuzați-mi formula stereotipică) chiar nu mai are nevoie de nicio prezentare. Astăzi am avut chef (nu știu dacă-i ”de vină” sărbătoarea care se apropie, vremea capricioasă sau vreo pasă mai altfel prin care trec) să mă uit la mai multe documentare, interviuri, discursuri cu și despre scriitori - fac o paranteză și vă mărturisesc că, de obicei, strâng astfel de clipuri în bookmarks și le privesc atunci când am dispoziție, nu intră orișicum. Așa am ajuns să văd și să revăd câteva și cu Ray Bradbury și, pentru că nu știam dacă voi ați ajuns singuri la ele, m-am gândit să vi le indic aici.  Citeşte tot articolul

Semnați aici, vă rog! – 20 de scriitori și autografele lor

Sigur, am mai discutat despre cât de mult ne plac scriitorii. Și ce plăcere deosebită avem de a ne băga nasul în tot ceea ce ține de viața și opera unui autor. Totuși eu nu am înțeles niciodată mania unora de a colecționa semnăturile unor persoane publice, celebre și tot tacâmul. La o adică, invoc utilitatea: la ce-ți folosește un autograf identic cu altele (sute, mii, milioane)? Citeşte tot articolul

Fahrenheit 451 – două coperte incendiare

Despre coperte de cărţi ingenioase, realizate ca adevărate lucrări de artă sau care transmit mesaje puternice în concordanţă cu ideile exprimate de cărţile pe care le îmbracă v-am mai spus aici, aici sau aici. Din fericire, există mulţi designeri inventivi şi pasionaţi, precum şi edituri interesate să atargă şi să facă vâlvâ în jurul cărţilor publicate de ele, aşa că seria copertelor cu mesaj continuă. De data aceasta ne oprim asupra cărţii lui Ray Bradbury “Fahrenheit 451” şi a două dintre copertele realizate pentru ea. Citeşte tot articolul

Almanahul Anticipația și sfârșitul copilăriei

Că SF-ul românesc (indiferent că vorbim de scriitori, autori sau pur și simplu cititori și fani) se screme de ani buni să se rupă de o oareșice patină de tristă amintire, asta știm de mult. Au existat, înainte de '89, câțiva oameni care l-au iubit suficient de mult ca să îl sprijine, să pună de cenacluri și să caute autori români de science fiction capabili să aducă genul în atenția unui public însetat de noutate, dar fără prea mult acces la ea. Citeşte tot articolul

Manic Pixie Dream Girls – din cărți

The Manic Pixie Dream Girl exists solely in the fevered imaginations of sensitive writer-directors to teach broodingly soulful young men to embrace life and its infinite mysteries and adventures. (de la cronicarul de film care a și lansat conceptul) Adică, un personaj extrem de des întâlnit în comediile romantice (și nu numai), pe care sunt convinsă că o să-l recunoașteți: e tânără, frumoasă, dar destul de excentrică. Are o poftă nebună de viață. Iubeşte muzica (formaţii underground pentru versiunile moderne). Și unicul ei în structura narativă a filmului este să-l învețe pe un el deprimat, timid, timorat şi în general trist dintr-un motiv sau altul, să trăiască de-adevăratelea. Ca să vă edificați (şi pentru câteva exemple), mai puteți studia niște material didactic aici: Citeşte tot articolul

Bookaholic trage linie: 2011 în cărți – Ioana

Că așa e la sfârșitul anului, începi să tragi concluzii. Și te gândești că anul viitor o să faci asta și asta. Ca-n școală, când începeam un caiet nou și-mi juram că o să scriu frumos și îngrijit. Mă ținea o pagină - dar nimic nu se compară cu acea primă pagină a unui caiet nou, nu? Citeşte tot articolul

13 lumi din literatură în care nu ai vrea să trăiești

Joy to the world! Luminițele s-au aprins, mâncarea e pe vine și pun pariu că deja vă gândiți numai la vacanță, acea perioadă minunată a vieții în care un om poate să stea liniștit în pijamale de dimineață până seara, să se uite la filme și să mănânce ciocolată. În acest context al fericirii pre-crăciunistice, ne-am gândit să vă amintim că există lumi ficționale în literatură (și nu numai) în care Moșul nu vine. Sau vine înarmat cu o macetă, un aruncător de flăcări sau un bisturiu. Iată deci o listă a lumilor în care numănui nu i-ar plăcea să trăiasc - 13 distopii pentru copilul din tine :) Citeşte tot articolul

Pe Marte Verde cu Kim Stanley Robinson

Vezi si cronica de la Marte Rosu E greu sa-ti imaginezi planeta Marte, pe care internetul si televizoarele ne-au aratat-o mereu rosie si lipsita de viata, acoperita de verdeata. De ghetari. De rauri. Ray Bradbury a facut-o, insa nu l-a crezut nimeni - Bradbury oricum folosea planeta doar drept decor pentru povestile lui cat se poate de pamantene. Pe Robinson o sa-l crezi pentru ca iti explica, in Marte Verde, povestea plantelor, de la semnite pana la padure. Citeşte tot articolul