Am făcut liceul într-o vreme în care limba și literatura română era, din păcate, aproape în întregime echivalentă cu comentariile literare. Și, pe deasupra, era ruptă din contextul organic al marii literaturi universale, privându-te de orice termen de comparație. Interpretarea de text la prima vedere și contactul cu marii scriitori ai lumii sau cu scriitorii români contemporani lipseau cu desăvârșire. Așa cum lipsea și orice posibilitate de ne fi exprimat părerile personale ori de a ne fi exersat spiritul critic.
Am fost de câteva ori surpinsă când am auzit afirmându-se că în școala de azi copiii nu sunt învățați să gândească. Am dat și peste opinia radicală potrivit căreia limba și literatura română nu are ce să caute în licee. Cel puțin nu în cele cu profil real, susținându-se că româna nu îi pregătește pe tineri cu nimic pentru viață, că a rămas aceeași materie la care se tocesc niște texte gândite de alții. Că nu aduce niciun beneficiu, vorba unui personaj. Ei bine, nimic mai fals.
Departe de a trece cu vederea lacunele ce rezistă cu îndărătnicie, departe de a nega că multe ar mai fi de schimbat (inclusiv așa-zisul canon tare strâmt din care lipsește până și Mircea Eliade), nu pot să nu spun că limba și literatura română din liceu, predată așa cum ar trebui, este, poate, materia care îi ajută totuși cel mai bine pe adolescenți să devină conștienți de ei ori de lumea din jurul lor, să privească cu ochi critic tot ce îi înconjoară. Literatura este, mai mult decât oricând, o artă pentru viață, nu întâmplător de câțiva ani organizându-se o olimpiadă care se numește „Lectura ca abilitate de viață”.
Le povestesc deseori elevilor cum bacalaureatul meu la limba și literatura română s-a limitat la scrierea a două comentarii: Ion al lui Rebreanu și În grădina Ghetsemani a lui Voiculescu. Știai comentariile sau picai bacul. Or azi, comentariul unui text din literatura română (fără un titlu impus) reprezintă doar o treime din punctajul total, restul implicând analiză de text literar la prima vedere (desigur, cerințele lasă uneori de dorit, au devenit șabloane) și redactarea unui text argumentativ pe o temă ruptă din realitate, față de care tinerii ar trebui să fie capabli să își exprime o opinie personală și să o susțină cu argumente. Tare mult mi-ar fi plăcut să fac asta în liceu. Să învăț să îmi spun convingător părerea despre televiziune, despre toleranță, despre rolul notelor, despre film ca modalitate de cunoaștere a lumii. Despre orice. Mi-ar fi fost poate mult mai ușor în viață dacă aș fi învățat în liceu să transform în argumente istoria și cărțile citite sau să extrag idei generale din experiențele personale, să folosesc conștient diverse tehnici de persuadare, să formulez și să îmi apăr convingător punctele de vedere.
Exercițiul pe textul literar la prima vedere se face în toți cei patru ani de liceu, dar calitatea textelor cu care elevii vin în contact depinde de profesori, de măsura în care aceștia pot și se străduiesc să aducă în fața copiilor autori valoroși din literatura străină și din literatura română contemporană.
Mi-ar fi plăcut ca tema adolescenței în literatură să fi însemnat și pentru mine deopotrivă Romanul adolescentului miop, De veghe în lanul de secară, Împăratul muștelor sau Exuvii. Și, eventual, să am în față la bacalaureat un text din Mircea Ivănescu, Nichita Danilov, Ileana Mălăncioiu, Leonid Dimov sau Emil Brumaru.
Selecția acestor texte, stimularea și dezvoltarea abordării creativ-originale a literaturii, construirea unor texte argumentative logice sau capacitatea de a te implica într-o dezbatere depinde însă de profesori. Și știm foarte bine că subfinanțarea cronică a învățământului românesc ține departe de educație oamenii care ar putea face asta cu ușurință și cu plăcere.
Sursă imagine principală
Deagaba ai libertate de argumentare daca nu ai un vocabular pe masura si macar niste idei. Inteleg ce spui, tot ca si tine am dat si eu bacul, dar oamenii in general nu au idei bine argumentate. Ma refer la modul serios, nu cand stai la o bere cu prietenii. Pentru a avea niste argumente si un vocabular dezvoltat un elev trebuie ca citeasca, sa inteleaga, sa scrie, sa gandesca iar aceste lucruri nu prea le fac multi (nu le faceau nici pe vremea noastra prea multi). Chiar crezi ca un elev te va da pe spate la un subiect de genul “Film ca modalitate de cunoaștere a lumii”? Nu, astia se uita la Transformers.
Pe langa punctul de vedere al elevilor, ma gandesc la profesori. E mult mai usor pentru cineva sa noteze un test pe baza unui punctaj standard decat sa noteze creativitatea elevului. Se poate ca profesorul sa nici nu stie despre ce e vorba pe acolo. Daca cade un subiect de genul “Jocurile video si impactul lor in lume” sau “Tehnologia si efectul sau asupra lecturii”, degeaba scrie un elev patru pagini pline, ca profu’ nu stie despre ce e vorba.