Tag: literatura universala

Umbrele socio-psihologice ale lui Orlando. Androginie versus acceptare de sine

Textul de față analizează felul în care ființa umană are capacitatea de a rezona lăuntric atât cu psihologia feminină, cât și cu psihologia masculină. Doresc să arăt, în cele din urmă, importanța acceptării atât interpersonale, cât și intrapersonale a acestei dualități, pornind de la romanul Orlando al Virginiei Woolf, care este o biografie autoficțională bazată pe relația pe care autoarea a avut-o cu aristocrata Vita Sackville-West între 1925 și 1928.

Eseu de Bogdan-Constantin Negrei Citeşte tot articolul


Literatura în școală: Mi-ar plăcea să dau azi BAC-ul la română

Am făcut liceul într-o vreme în care limba și literatura română era, din păcate, aproape în întregime echivalentă cu comentariile literare. Și, pe deasupra, era ruptă din contextul organic al marii literaturi universale, privându-te de orice termen de comparație. Interpretarea de text la prima vedere și contactul cu marii scriitori ai lumii sau cu scriitorii români contemporani lipseau cu desăvârșire. Așa cum lipsea și orice posibilitate de ne fi exprimat părerile personale ori de a ne fi exersat spiritul critic. Citeşte tot articolul


Mrs. Chaplin, un magazin online cu minunate genți-carte

Tatiana mi-a făcut ziua mai frumoasă, așa că m-am gândit să vă arăt și vouă minunățiile create de ea, în speranța că vă vor încânta în aceeași măsură ca pe mine. În magazinul său online numit Mrs. Chaplin, tînăra și talentata rusoaică din Moscova ne ademenește cu genți sub formă de cărți, absolut minunate. E vorba despre genul acela de cluch ce pare a fi o carte cu coperți cartonate, care a făcut senzație în rândul femeilor de pretutindeni, adus în prim-plan de designeri precum Kate Spade sau Olympia Le Tan. De altfel, Tatiana recunoaște că gențile create de cea din urmă au fost sursă de inspirație pentru cele realizate de ea. Citeşte tot articolul


15 scriitori români imaginează povești de dragoste între personajele lor și personajele altor autori

Luați un personaj dintr-una dintre cărțile dumneavoastră, un personaj dintr-o carte scrisă de un alt autor și așezați-le într-o relație. Cum ar arăta viața lor de cuplu, ce poveste ar avea? - așa a sunat întrebarea-provocare lansată către câțiva scriitori români contemporani. Ideea era, bineînțeles, ușor legată de Dragobete. Dar era, în primul rând, o anchetă care voia să vă aducă povești inedite, faine, cu totul altfel față de ce ați citit până acum. O întâlnire aparte între personajele autorilor români și personajele altor scriitori, de cele mai multe ori străini.  Citeşte tot articolul

Patti Smith și cărțile ei favorite

Ne-am îndrăgostit și mai tare de Patti Smith odată cu Pe când eram doar niște puști (Polirom, 2014, cronica noastră aici), așa că acum, de fiecare dată când dăm în lecturile noastre zilnice peste alte și alte informații cu privire la poeta și precursoarea punk-rock-ului, citim cuminți și dăm mai departe între noi. Cu ceva timp în urmă, de exemplu, vă recomandam să vizionați documentarul Dream Of Life, care o avea în centrul său pe Patti Smith din păcate, dacă n-ați făcut-o atunci, acum nu mai este posibil, a fost scos de pe YouTube.  Citeşte tot articolul

Încă cinci site-uri cu cărți gratuite

Deși citesc mai rar online sau pe laptop, încerc să fiu la curent cu ce site-uri cu cărți gratuite în engleză mai apar (și unele se și închid) de pe o zi pe alta și să le descopăr pe cele vechi pe care nu le știam. Așa că, din când în când, scriu câteva rânduri despre site-urile recente vizitate, cu cărți de citit online sau de downloadat gratuit. Cum mă interesează în primul rând literatura - peste 90% din lecturile mele sunt cărți de beletristică-, recomand întotdeauna locuri unde putem găsi volume din acest domeniu (de cele mai multe ori, alături de alte domenii). Am selectat doar site-uri din afară, cu cărți în limba engleză pentru toate gusturile. Sper că vă veți bucura de ele în vacanțele voastre! Citeşte tot articolul

6 cărți excelente cu și despre homosexuali de citit

În luna februarie s-a lăsat cu inimioare, iar săgețile lui Cupidon au zburat în toate direcțiile. Mai puțin cunoscute au fost însă cele câteva evenimente ce amintesc de istoria LGBT (lesbian, gay, bisexual, transgender), care au loc în fiecare an, în România și alte opt țări din Europa, în această lună. Cum zilele trecute citeam ceva legat de asta, mi-am adus aminte că, în facultate, am avut vreo două cursuri de queer theory (teoria homosexuală), ore ce mi-au deschis mintea și, din fericire, mi-au fărâmat prejudecățile. Atunci am citit, pe bandă rulantă, multe cărți cu tematică gay. Și mi-au rămas în minte ca unele dintre cele mai bune volume de literatură pe care le-am citit.  Citeşte tot articolul

Să devorăm cărțile la propriu – înghețată cu inspirație livrescă

În plină caniculă, cu chef de ducă și citit, am putea savura nu numai o bere, ci și o înghețată cu arome inspirate de cărți. Și, având în vedere că luna iulie este sărbătorită în America - luna națională a înghețatei - cei de la Quirk Books s-au gândit să ne trezească pofta de cărți ... la propriu!

Astfel, aceștia au alcătuit o mini-serie de mostre de înghețată, distrându-se la maxim :). Cine știe, poate vreun producător va fi atent la valul stârnit de ei și vor scoate o ediție specială pentru bookaholici. Citeşte tot articolul


(Închis) Câștigă un pachet de cinci cărți din colecția Biblioteca Polirom!

Vă anunțam mai devreme că Biblioteca Polirom îmbracă haine noi și se dezvoltă pe mai multe direcții. Acum a venit momentul să ajungă la voi cinci titluri foarte tari care apar săptămâna aceasta în librării. Avem pentru voi un pachet format din Davaiştii de Irvine Welsh, Baudolino de Umberto Eco, Marina de Carlos Ruiz Zafon, 1001 de zile sau Noua Şeherezadă de Ilf și Petrov și Ultimul dans al lui Charlot de Fabio Stassi. Câștigătoare: Oana Elena Anghelache Citeşte tot articolul