Am participat ieri la dezbaterea despre „Istoria scrisă pe trupurile femeilor”, de la Cafe Boheme, unde invitată specială a fost scriitoarea finlandeză Sofi Oksanen, autoarea romanului Purificare, publicat de curând de editura Polirom. (Prezentarea romanului şi câteva fragmente aici.) De fapt, întâlnirea s-a desfăşurat mai degrabă sub forma întrebări-răspunsuri, din care am aflat mai puţine despre corpurile femeilor şi mai multe despre faimoasa Sofi.

De regulă nu particip la asemenea evenimente pentru că mi se pare că n-au nimic autentic în ele, că oamenii nu vin acolo decât ca să se aprobe politicos unii pe alţii sau ca să-şi exprime admiraţia faţă de anumite personaje care deţin un oarecare capital de celebritate. De data asta n-a fost chiar aşa, poate şi pentru că totul s-a întâmplat într-un spaţiu mic, destul de intim, plin cu oameni interesaţi de subiect; întâlnirea mi s-a părut vie şi aproape deloc artificială.

Interlocutoarea lui Sofi Oksanen a fost Andreea Molocea, care a făcut faţă situaţiei, chiar dacă unii dintre noi am fi simţit nevoia şi de întrebări ceva mai contondente, care s-o scoată puţin pe scriitoare din zona ei de confort. Totuşi, întrebările Andreei au reuşit să o facă pe Sofi să vorbească mult şi destul de pe larg despre scris, feminism şi combinaţia dintre cele două.

O voce puternică, joasă, puţin monotonă. Sofi pronunţă foarte ciudat anumite cuvinte în engleză, lungind şi deschizând vocalele. Părul ei e neverosimil, hainele îi sunt intens negre, tocurile, foarte înalte. Atitudinea, relaxată, uşor epuizată, poate; abia spre final îşi aprinde o ţigară. Sofi e un statement viu, un personaj cu o apariţie impresionantă, aşa cum trebuie să fie, cred, o scriitoare tradusă în 43 de limbi, care a reuşit să aducă pe agenda publică subiecte precum traficul de carne vie şi traumele îngropate în tăcere ale victimelor violului.

Poveşti nerostite există în orice cultură, spune Sofi Oksanen. Iar intenţia ei a fost să scrie despre aceste poveşti şi despre rezistenţa pasivă a femeilor. Eroii sunt consideraţi în general cei care acţionează, cei care poartă arme. În Estonia (eroinele romanului provin din această ţară, iar Sofi Oksanen însăşi este pe jumătate estoniană), femeile au jucat ambele roluri.

Pentru Purificare s-a documentat foarte mult. Reţetele din roman, de exemplu, sunt luate din revistele estoniene pentru femei din anii 20 şi 30, foarte importante pentru backgroundul, inclusiv vizual, al romanului. Poţi distruge o întreagă istorie vizuală prin cenzură, spune scriitoarea, iar revistele de acest tip, de exemplu, sunt un document foarte important al epocii.

Bărbaţii, în special, spune ea, o întreabă des despre documentare: li se pare de multe ori că o femeie scrie mai ales din experienţe proprii şi că rar face cercetare pentru scrierile sale. Pe Sofi n-o mai deranjează însă prea tare tare remarcile de felul acesta (cu bias de gen sau vârstă), pentru că a fost recompensată cu suficiente premii, care îi întăresc siguranţa de sine.

Întrebată ce vârste au în general cititorii ei, Sofi Oksanen spune că de regulă nu-i întreabă câţi ani au, dar că ştie, statistic, că cei mai mulţi cumpărători ai cărţilor ei sunt femeile de vârstă mijlocie. Şi legat tot de vârstă, la prima apariţie a romanului Purificare, chiar a avut o discuţie cu editorii: pe copertă ar trebui să apară o femeie bătrână sau una tânără? Aici, după părerea mea, s-a ratat o discuţie care putea fi interesantă, despre tinereţe, bătrâneţe şi mitul frumuseţii veşnic tinere – apropo de istoria scrisă pe (sau prin) corpurile femeilor.

Când vorbeşte despre temele centrale ale romanului Purificare, Sofi Oksanen pare să considere tragediile personajelor principale (Aliide, care a fost violată şi Zara care a fost obligată să se prostitueze) consecinţele regimului sovietic, ale sărăciei, lipsirii de adevăr şi libertate la care au fost supuşi oamenii în timpul lui. Cu toate astea, responsabilă este structura societăţii în sine, iar nu neapărat organizarea politică, spune Sofi Oksanen, fără să ducă însă discuţia mai departe.

Dacă e mai bine ca prostituţia să fie legalizată? Da. Pentru că dacă este ilegală în anumite ţări, problema se mută în ţări mai sărace. Se mută şi nu se rezolvă.

Feministele mai au, se înţelege, foarte mult de muncă. Dar se întâmplă şi lucruri bune: în Finlanda, de exemplu, unde preşedinte a fost, timp de 12 ani, o femeie (Tarja Halonen), iar acum e un bărbat, o fetiţă întreba uimită cum de preşedintele e un bărbat. Totuşi, în aceeaşi Finlandă, „activismul masculin” e în creştere, iar pentru această mişcare, feminismul e, evident, duşmanul. Rasismul şi antifeminismul sunt în creştere peste tot în Europa şi creşterea asta e o consecinţă a şomajului, a greutăţilor financiare, crede Sofi.

În aceeaşi ordine de idei, în Ungaria, i s-a pus în mod repetat întrebarea: cum se face că personajele romanului Purificare sunt femei. Probabil pentru că în literatura maghiară sunt puţine personaje feminine; şi puţine femei care scriu, de altfel, deduce Sofi.

Nu, nu are o relaţie romantică cu personajele ei. Nu i-a fost greu să se despartă de ele când a terminat de scris romanul. Scrie repede şi fără plan. Are în schimb multe planuri de viitor, multe proiecte, legate poate chiar şi de operă, despre care însă preferă să nu discute în detaliu acum. Autoarea ei favorită a fost Marguerite Duras, chiar dacă are ceva reţineri, în legătură cu amănuntele controversate ale biografiei sale (în timpul războiului, a lucrat ca cenzor, făcând parte, în schimb, şi din mişcarea de rezistenţă).

Impresia mea generală, după discuţie, (repet, mai mult sesiune de întrebări decât dezbatere, cum fusese anunţată) a fost că anumite teme ar fi putut fi explorate mai mult. S-ar fi putut discuta mai mult despre exploatarea corpului femeii în contexte sociale şi politice diferite, să zicem, despre izvoarele acestei exploatări şi despre consecinţele ei. Totuşi mi-a părut bine că am fost acolo. Tot mai sper că în anii următori o să apară şi în România scriitoare care să abordeze teme de felul celor abordate de Sofi Oksanen.

Laura Sandu

redactor și traducător cărți, doctorand studii culturale și teoria imaginii, co-autor al romanului colectiv Rubik


Un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *