Women, Art and Society de Whitney Chadwick (Thames and Hudson, ajunsă în 2012 la a cincea ediţie) nu s-a tradus în română, dar sper să se traducă la un moment dat pentru că este o poveste pasionantă, scrisă cu nerv şi implicare, despre vieţile şi operele unor artiste excepţionale şi până de curând ignorate de întemeietorii canonului. Citeşte tot articolul
Micul parc São Pedro de Alcântara avea două etaje: unul cu bănci, fântână şi platani, altul cu straturi de trandafiri, palmieri pitici şi privelişte întinsă până departe, peste dealurile Alfamei. În dreapta lui, în staţia de unde puteai să iei tramvaiul 28, care urca şi cobora lipit ca melcul de coastele abrupte ale oraşului, îl găseam în fiecare dimineaţă pe domnul Gandhi. Citeşte tot articolul
Sofi Oksanen, novelist and playwright, is probably the most famous Finnish contemporary writer. The novel Purge (2008) was translated in 43 languages and won many distinctions, as Prix Femina Etranger (2010), The European Book Prize (2010), Le Prix du Roman FNAC (2010). She also wrote Stalin's Cows (2003, her debut), Baby Jane (2005) and When the Doves Disappeared (2012, the most recent book published by her). Citeşte tot articolul
Sofi Oksanen, romancieră şi dramaturgă, este probabil cea mai cunoscută scriitoare finlandeză contemporană. Romanul Purificare (Polirom, 2011, traducere de Adela Victoria Korshin), apărut în 2008 şi tradus în 43 de limbi, a câştigat numeroase premii, printre care: Prix Femina Etranger (2010), The European Book Prize (2010), Le Prix du Roman FNAC (2010). (Recenzia, aici). A mai semnat romanele Vacile lui Stalin (debutul său, 2003; Polirom 2012, traducere de Sigrid Crăsnean) şi Baby Jane (2005). Ultima carte publicată de Oksanen se numeşte Ziua în care au dispărut porumbeii şi a apărut şi la Polirom în 2013, în traducerea lui Sigrid Crăsnean.
For the English version of the interview, please click here.
Şcoala în stradă caută voluntari care să îi ajute pe copiii comunităţii Rahova Uranus cu temele la română şi la mate (clasele I-VIII). Dacă vreţi să vă implicaţi, trimiteţi un mesaj pe Facebook (http://www.facebook.com/ScoalaInStrada) sau un email la scoalainstrada@gmail.com.
Acţiunile Şcoala în stradă sunt importante pentru că aduc împreună copii din comunitatea Rahova-Uranus şi copii din alte zone, dar şi părinţi şi voluntari, în încercarea de a combate segregarea economică şi rasismul. Dar şi pentru că pun copiii în contact cu problemele sociale şi îi implică în căutarea de soluţii pentru rezolvarea lor. Citeşte tot articolul
Gisele Freund, fotografă născută în Germania, într-o familie evreiască înstărită, a semnat portretele unora dintre cei mai celebri scriitori şi scriitoare din secolul XX. A fost ea însăşi un personaj aparte: interesată de sociologie, dar şi de literatură şi de istoria artei, a studiat mai întâi la Freiburg, apoi la Frankfurt, unde, printre alţii, l-a avut profesor pe Theodor Adorno. Citeşte tot articolul
Îmi place să mă plimb seara prin oraş şi să mă uit pe ferestre, în casele oamenilor. Ştiu că nu e frumos, dar e un obicei prea plăcut ca să renunţ la el. Vizitând Delftul acum câteva săptămâni, m-am simţit în al nouălea cer: acolo perdelele nu sunt la modă. Am văzut oameni lenevind pe canapea şi uitându-se la fotbal, familii aşezate la cină în saloane cu lumină galbenă şi pendule pe pereţi, şi biblioteci cu pisici şi veioze în geam. Dacă aş fi putut să-mi bag nasul în acelaşi fel şi în spaţiul cotidian al scriitorilor mei preferaţi, n-aş fi pierdut ocazia! Dimpotrivă! Citeşte tot articolul
Mia, o poetă trecută de 50 de ani, povesteşte cum soţul ei, Boris, neurolog renumit, o anunţă, după 30 de ani de căsnicie, că are nevoie de o „pauză”. Echilibrul psihic al Miei se spulberă şi femeia se internează la secţia de psihiatrie, unde rămâne pentru câteva luni. Apoi, la începutul verii, se întoarce în oraşul ei natal. Citeşte tot articolul
În toamna lui 2009, Hanna Botta, scriitoare clujeană şi doctorandă în antropologie, pleacă pentru câteva săptămâni în Vanuatu, arhipelag din Pacificul de Sud, aflat la o distanţă de 1700 de kilometri de Australia şi la aproximativ 16 000 de kilometri de Europa. Cu un titlu senzaţionalist şi un subtitlu, după părerea mea, nepotrivit (Jurnal de antropolog), Ultimul canibal (despre care v-am mai povestit) este povestea generoasă în amănunte a întâlnirii dintre culturi radical diferite, şi aparţine unui gen mixt (reportaj, jurnal de călătorie, eseu), rar, din păcate, în română. Citeşte tot articolul
Mi-ar fi plăcut să fi fost regizoare şi să pot ecraniza cartea Gabrielei Adameşteanu. Tot timpul, cât am citit-o, mi-au trecut prin faţa ochilor imagini, scene întregi, lungi şi lente, din filmul Drumul egal al fiecărei zile. Citeşte tot articolul
Motto: „The triumph of Jane Austen's art was that the little piece of ivory, she claimed as her artistic territory was carved out of such an abundance of experience and material.” (Doris Lessing – Jane Austen, în Time Bites)
Recunosc că, până acum câţiva ani, nu m-aş fi atins de romanele lui Jane Austen. Eram obişnuită să caut şi să apreciez în literatură problemele „cu adevărat importante”, care ţin de psihologia unor personaje complexe, de obicei masculine, frământate de Timpul care trece, de Moartea care vine, de spectrul Războiului, de Schimbările sociopolitice sau de Existenţa lui Dumnezeu. Citeşte tot articolul
Fără să mă fi captivat în timp ce o citeam, Capul retezat este o carte care m-a bântuit în schimb după ce am terminat-o.
Ca într-un film turnat exclusiv în interior, romanul e un pic sufocant, acţiunea lui clocotind exasperant în limitele aceluiaşi cerc, strâmt, de personaje. Personajul principal este Martin, un bărbat de patruzeci de ani, din distinsa familie Lynch Gibbon, producătoarea unor vinuri rafinate. Căsătorit cu Antonia, o femeie tot atât de rafinată ca vinurile respective, mai în vârstă decât el, Martin are şi o mult mai tânără amantă, pe Georgie, asistentă la London School of Economics. Citeşte tot articolul
De când am terminat de citit romanul Emoţia de Mirela Stănciulescu, mă tot întreb de ce a ales editura Humanitas să-l publice şi de ce l-au pus criticii Alex Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu şi Daniel Cristea Enache pe lista finală pentru premiul Augustin Frăţilă. Pentru că pare catapultat direct din interbelic? Pentru că e „frumos scris” (cu preţiozităţi adică şi fără înjurături)? Pentru că e „feminin” (aşa cum înţeleg ei „femininul”, probabil) şi nu deranjează pe nimeni? Citeşte tot articolul
Zeruya Shalev este poate cea mai cunoscută şi apreciată scriitoare israeliană a momentului. Romanele ei au fost traduse şi publicate de cele mai mari edituri din Europa. În România au apărut Viaţa amoroasă, Soţ şi soţie şi Thera. Ultima carte publicată în româneşte este Fărîme de viaţă (Polirom, 2012), o hipnotică explorare a relaţiilor dintre părinţi şi copii, a modurilor prin care aceştia reuşesc sau nu să se desprindă unii de ceilalţi şi să-şi trăiască vieţile. Am întrebat-o pe Zeruya Shalev câte ceva despre această carte, dar şi despre lucruri care ţin de faptul de a fi scriitoare, în interviul de mai jos. Enjoy!
