Laura Sandu

Laura Sandu

Laura Sandu

redactor și traducător cărți, doctorand studii culturale și teoria imaginii, co-autor al romanului colectiv Rubik


Marea casă, de Nicole Krauss

Despre anxietatea legată de ideea de „a nu avea niciodată copii” nu am citit prea des; poate chiar este un subiect despre care se vorbeşte rareori, nu cu vocea psihologiei sau a sociologiei sau a feminismului, ci cu vocea individuală, a unui personaj care poate reda complexitatea situaţiei, din interiorul existenţei lui. Cineva care să pună faptele pe masă. Care să spună: am cincizeci de ani; nu am devenit niciodată mamă; nu mă simt nici bine, nici rău, în general; aud, din când în când, câte un ţipăt acut de copil, despre care ştiu că e doar în capul meu; am o viaţă profesională ok; trăiesc singură; mă simt liberă; mă urmăreşte ceva. Citeşte tot articolul


Câteva librării din Berlin

Astăzi, la rubrica „Încă un motiv pentru care îi invidiem cu furie pe berlinezi, în afară de temperatură, parcuri, muzee, concerte, evenimente, baruri, restaurante şi open-mindedness”, propun să atacăm subiectul librăriilor. Şi nu mă refer la cele cu cărţi în germană, pentru că nu mi-ar ajunge nici 100 000 de cuvinte pentru asta. Mă gândesc doar la librăriile cu cărţi în engleză, pentru că şi aici, după cum veţi vedea, Berlinul se încăpăţânează să ne enerveze. Citeşte tot articolul


O fată greu de mulţumit – despre Jurnalul lui Jeni Acterian

Bucureştiul interbelic sfârâie, încins, sub arşiţa din iulie şi august. Doar spre seară se mai răcoreşte, prin grădini, şi din depărtare străbat vagi acorduri de jazz. Ani la rând, vara, tânăra Jeni Acterian fuge din capitală, la Balcic, unde marea o ajută să-şi mai uite gândurile îndreptate obsesiv către moarte. Balcicul, cu plajele, smochinii şi pictoriţele lui: Citeşte tot articolul


Poveşti din Newfoundland – Știri de acasă de Anie Proulx

Dacă aveţi chef de o poveste cu ţinuturi nordice, atlantice, cu vânt rece şi mări agitate, recomand Ştiri de acasă (The Shipping News), de Annie Proulx, carte câştigătoare de Pulitzer şi alte premii şi foarte bine tradusă în româneşte de Ana Constantinescu. Se întâmplă în Newfoundland, un loc al apelor, umezelii şi putreziciunii, al vorbelor care circulă pe distanţe mari, distorsionate de vântul puternic, un loc al oamenilor care ştiu totul despre bărci, stânci şi aisberguri. Un loc al morţii pe mare. Citeşte tot articolul


Trei săptămâni în Himalaya, de Marius Chivu

Am citit Trei săptămâni în Himalaya într-o duminică, la ţară, cu câmpul nesfârşit şi verde în faţa ochilor. Şi mi-a plăcut! Nu doar pentru că Marius Chivu are umor şi pentru că nu-i e teamă de enumerări (care sunt una dintre plăcerile mele vinovate), ci şi pentru că a făcut din povestea drumului prin munţi, un thriller. Thriller de călătorie: poate ar trebui să înregistreze brandul, dacă nu există deja :) Citeşte tot articolul

“Poveşti nerostite există în orice cultură”: despre întâlnirea cu autoarea finlandeză Sofi Oksanen

Am participat ieri la dezbaterea despre „Istoria scrisă pe trupurile femeilor”, de la Cafe Boheme, unde invitată specială a fost scriitoarea finlandeză Sofi Oksanen, autoarea romanului Purificare, publicat de curând de editura Polirom. (Prezentarea romanului şi câteva fragmente aici.) De fapt, întâlnirea s-a desfăşurat mai degrabă sub forma întrebări-răspunsuri, din care am aflat mai puţine despre corpurile femeilor şi mai multe despre faimoasa Sofi. Citeşte tot articolul


Gustul sâmburilor de măr

Deşi am mai zis că nu sunt pentru cititul-evadare, trebuie să-mi recunosc plăcerea vinovată: Gustul sâmburilor de măr a fost ca o insulă verde, răcoroasă şi parfumată unde m-am refugiat înainte ca iarna cea mizerabilă să apuce să dispară cu totul din oraş. Când mugurii de-abia încep să crape şi pământul încă pare sterp şi imposibil, şi simţi că nu mai ai răbdare şi că te-ai săturat să te strecori printre betoane şi fier şi bălţi murdare, nimic nu merge mai bine la suflet decât o poveste care se petrece pe alei cu tei, în livezi cu meri, în case răcoroase cu miros de piatră şi de trandafiri căţărători, în grădini de zarzavat, printre coacăzi şi hortensii.

Citeşte tot articolul


Daniel Stein, creştinul perfect

Urăsc problema evreiască, cu ea m-am intoxicat, nu cu sucul de roşii.”1, spune Ludmila Uliţkaia într-una dintre scrisorile către editorul ei, inserate în romanul Daniel Stein, traducător. Povestea lui centrală trasează posibilitatea unei lumi în care Dumnezeu e unul singur şi în care diferenţe reale între evrei şi creştini nu există. Daniel Stein e cel care estompează aceste diferenţe. Dar nu oricum, ci de pe teritoriul creştinătăţii: e un evreu convertit la creştinism, pe care apoi va încerca să-l schimbe, din interior. Deci scriitoarea a ales o poveste în care „problema” (a cărei existenţă o ura) a dispărut prin asimilarea evreului în creştinism. Miroase a lucruri neconştientizate, nici de scriitoare, nici de personajul ei. Citeşte tot articolul


Monştri

Apropo de viermi, pitici, "chiori"  şi vrăjitoare. De ce simţim mereu nevoia să materializăm răul? Prezenţa lui nu pare să fie niciodată „satisfăcătoare” la nivelul invizibil al ideilor. E ca şi cum dacă ne revoltăm împotriva unor lucruri invizibile, riscăm să fim consideraţi nebuni. Avem nevoie să asociem răul şi pericolul cu urâtul, scârbosul, diformul şi monstruosul. Citeşte tot articolul


Carnetul auriu de Doris Lessing

În Carnetul auriu al lui Doris Lessing vezi o altfel de lume. Una în care citeşti despre gândurile tale reale, în care spaţiul cărţii nu le mai aparţine altora, iar tu nu trebuie să te transformi în altceva ca să ai acces la el. E spaţiul gândurilor şi al vieţii tale. Cele două există, în sfârşit, simultan, în acelaşi loc. Citeşte tot articolul


Jos cultura, jos cultura, jos cultura din turnul de fildeş! *Şi jos bărbile, btw

Zilele astea a fost mare agitaţie; oamenii s-au dezmorţit, şi-au adus aminte că au o voce şi că au chestii de zis. În Piaţa Universităţii am început, în sfârşit, să respirăm (chiar dacă, ocazional, mai inhalam şi gaz lacrimogen). Şi, în acelaşi timp, zilele astea a devenit şi mai clar că nu există la noi un front dens şi reprezentativ al celor care consumă, dar care şi produc „texte” (nu ştiu cum să fac să evit termenul „intelectuali”, că deja e peiorativ); că nu există suficienţi scriitori şi scriitoare care să vorbească nu doar pe bloguri şi pe platforme web despre problemele despre care discutam în Piaţă – implicare politică, tradiţia protestului, societatea patriarhală etc. – ci şi în cărţile lor. Citeşte tot articolul


52 de cărţi

Îmi plac oamenii care au proiecte şi care se şi ţin de ele. Laura, o new yorkeză in her twenties, s-a ţinut, perseverentă şi hotărâtă, timp de trei ani de următorul proiect : a scris în fiecare săptămână pe blogul ei, 52books, câte două-trei paragrafe despre câte o carte. Uite listele.

Citeşte tot articolul