Zilele astea a fost mare agitaţie; oamenii s-au dezmorţit, şi-au adus aminte că au o voce şi că au chestii de zis. În Piaţa Universităţii am început, în sfârşit, să respirăm (chiar dacă, ocazional, mai inhalam şi gaz lacrimogen). Şi, în acelaşi timp, zilele astea a devenit şi mai clar că nu există la noi un front dens şi reprezentativ al celor care consumă, dar care şi produc „texte” (nu ştiu cum să fac să evit termenul „intelectuali”, că deja e peiorativ); că nu există suficienţi scriitori şi scriitoare care să vorbească nu doar pe bloguri şi pe platforme web despre problemele despre care discutam în Piaţă – implicare politică, tradiţia protestului, societatea patriarhală etc. – ci şi în cărţile lor.

Deşi citesc rar literatură română contemporană, am prieteni care o fac şi care-mi povestesc ce se întâmplă pe-acolo. Rar mă atrage câte ceva. Mi se pare că temele acestor cărţi şi felul în care sunt tratate arată de cele mai multe ori că noi, cei care ne-am format aici, în România, credem într-o delimitare absolută între lumea pe care o numim „reală” (adică cea în care trăim cu adevărat) şi cea “din cărţi” (pe care le folosim ca pe nişte refugii unde suntem mai relaxaţi, mai feriţi şi mai buni).

Două lumi complet separate: de-asta atâţia studenţi şi studente la litere şi filozofie sunt „aerieni” şi dezinteresaţi, iar agitaţia socială li se pare stupidă şi „îi tulbură”. De-asta avem mereu discuţia (pentru mine halucinantă) despre „implicarea intelectualilor”. Ar trebui să se implice mai mult intelectualii în viaţa publică? Ăia mai bătrâni şi mai notorii se prefac că au dileme: parcă, parcă ar trebui să se implice cumva… Dar hai să fim serioşi, totuşi, intelectualul „adevărat” stă între patru pereţi şi se plimbă graţios şi imaginar pe marile bulevarde ale culturii. În traducere, intelectuali adevăraţi nu pot fi decât nişte domni bătrâni şi bărboşi care citesc ce-au scris alţi domni bătrâni şi bărboşi. (Accentul e pe « domni » şi pe « bătrâni » ; barba e doar o metaforă.)

Şi deloc surprinzător, în prima categorie intră nu numai o mulţime de tineri (care măcar au potenţialul de a avea cândva o barbă), dar şi o mulţime de tinere care gândesc la fel ca şi chiar se poartă ca nişte domni bătrâni şi bărboşi.

Respectivii domni simt, intuiesc, ştiu că poziţia lor e una de putere. Ei nu au motive să se implice. Lumea asta, oricât ar fi de criticabilă, e pentru ei cea mai bună dintre lumile posibile. „Totul e mizerie”, spun ei, „nu trebuie să ne implicăm, pentru că oricum nu putem schimba nimic. Totul e rău şi pute, noi vrem aerul curat al înălţimilor…”

De fapt, chiar ei sunt cei care trăiesc aici, jos, în lumea asta fetidă, dar perfectă pentru bărbaţii bătrâni care deţin, exclusiv, se înţelege, cunoaşterea. N-ar fi absurd să vrea să schimbe un mediu care le asigură puterea? Iar băieţii şi fetele care îşi însuşesc felul lor de a gândi, axiomele şi reflexele lor mentale, tânjesc de fapt (şi e absolut de înţeles) după o poziţie de putere echivalentă, la care simt că nu pot avea acces decât prefăcându-se în altceva decât sunt. (Despre prefacerea asta, în cazul fetelor, a scris şi Simone de Beauvoir.)

Aş vrea să existe un număr serios de cărţi scrise la noi, în care să regăsesc chestiile despre care am discutat în Piaţă, mesajele de pe pancarte, pentru că ele nu sunt « din alt tablou » ; ele ţin de identitatea noastră complexă, haotică şi da, iniţial schizoidă, dar care, sunt convinsă, poate fi recuperată unitar într-un text. Cam aşa cum a făcut Doris Lessing în Carnetul auriu.

Laura Sandu

redactor și traducător cărți, doctorand studii culturale și teoria imaginii, co-autor al romanului colectiv Rubik


5 comentarii
  1. Micawber

    O parte din ‘domnii batrani si barbosi’ tac malc pentru ca sustin puterea si, oricum, nu cred ca se poate astepta mai nimic de la ei.

    Mai trist e cu autorii mai tineri, care sunt pe cat de nonconformisti in ceea ce scriu, pe atat de conformisti in atitudinile publice. Nici eu nu ma impac prea bine cu termenul de ‘intelectualitate’ si il prefer pe cel de ‘intelighentie’, ca sa n-avem vorbe la proces.

    Reply
  2. Micawber

    Chiar nu cred ca e acum cazul sa dam nume si sa infieram. E de ajuns insa o privire pe internet (Facebook, bloguri etc.) pentru a vedea cat de putini sunt tinerii autori care iau atitudine impotriva abuzurilor actualului regim din Romania. Cred ca mai usor ar fi sa alcatuim lista (destul de scurta) a celor care o fac, dar ziceam ca nu concepem acum liste 🙂

    De fapt elementul care m-a contrariat a fost contrastul dintre teribilismul estetic afisat de nu putini artisti tineri, in vadit contrast cu conformismul sau tacerea cu care privesc realitatea din jur. Iar cand ies din aceasta tacere, o fac cel mai adesea pentru a-si promova produsele, fara sa-si dea seama ca intr-o societate pauperizata. macinata de racile si lipsita de solidaritate s-ar putea sa nu prea mai aiba cine sa le cumpere opera.

    Reply
  3. Laura SanduLaura Sandu Post author

    “s-ar putea sa nu prea mai aiba cine sa le cumpere opera.” de acord.
    in plus, daca artistii produc chestii in care ignora complet realitatea, e ca si cum ne-ar invita la un ceai intr-o camera in mijlocul careia traieste un elefant.
    si daca acceptam, trebuie sa ne prefacem la randul nostru ca totul e ok, elefantul e acolo, dar n-o sa discutam acum despre el, sa nu jignim gazda care are chef sa vorbim despre viata ei interioara.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *