Tag: intelectuali

O închisoare comunistă și romanul ei excepțional – „Orașul închis”, Viorica Răduță

Pe coperta volumului Memoria, istoria, uitarea al lui Paul Ricœr este reprodusă o sculptură barocă, din biblioteca Mănăstirii Wiblingen (Ulm,) în care este reprezentată o confruntare dintre Cronos ce încearcă să smulgă o filă dintr-o carte şi istoria însăşi, care opreşte gestul zeului cu mâna stângă, în timp ce în mâna dreaptă oferă vederii propriile-i instrumente: cartea, călimara şi stiletul. Această valoare de instrument al istoriei, ce se opune ştergerii urmelor provocate de trecerea timpului, o are și recentul roman scris de Viorica Răduță, Orașul închis. Citeşte tot articolul


„Supunere” de Michel Houellebecq, un roman crepuscular

În ianuarie 2015, o coincidenţă teribilă a făcut ca lansarea celui mai recent roman al lui Michel Houellebecq, Soumission/ Supunere (Flammarion, 2015; Humanitas Fiction, 2015, traducere şi note de Daniel Nicolescu) să aibă loc în acelaşi timp cu atacurile teroriste (ale teroriştilor islamici) de la săptămînalul satiric Charlie Hebdo – şi asta cu atît mai mult cu cît romanul lui Houellebecq vorbeşte despre o ipotetică islamizare a Franţei în 2022. Citeşte tot articolul

Alina Mungiu-Pippidi, despre putere, năravuri şi forţa criticii – De ce nu iau românii premiul Nobel

Cartea Alinei Mungiu-Pippidi, De ce nu iau românii premiul Nobel, grupează  în cinci secţiuni diferite, articole publicate de-a lungul a şapte ani. Dacă nu am şti asta, fie pentru că îi urmărim comentariile în presa scrisă, fie pentru că informaţia apare la începutul volumului, prea puţine lucruri ar trăda faptul că respectivele texte au fost scrise pentru jurnale perisabile, urmărind agenda, şi ea efemeră a zilei. Citeşte tot articolul

Jos cultura, jos cultura, jos cultura din turnul de fildeş! *Şi jos bărbile, btw

Zilele astea a fost mare agitaţie; oamenii s-au dezmorţit, şi-au adus aminte că au o voce şi că au chestii de zis. În Piaţa Universităţii am început, în sfârşit, să respirăm (chiar dacă, ocazional, mai inhalam şi gaz lacrimogen). Şi, în acelaşi timp, zilele astea a devenit şi mai clar că nu există la noi un front dens şi reprezentativ al celor care consumă, dar care şi produc „texte” (nu ştiu cum să fac să evit termenul „intelectuali”, că deja e peiorativ); că nu există suficienţi scriitori şi scriitoare care să vorbească nu doar pe bloguri şi pe platforme web despre problemele despre care discutam în Piaţă – implicare politică, tradiţia protestului, societatea patriarhală etc. – ci şi în cărţile lor. Citeşte tot articolul