În 2006, americanca Elizabeth Gilbert publica „Eat Pray Love” – Mănâncă, Roagă-te, Iubește (Editura Humanitas), roman bazat pe experiența anului sabatic pe care l-a petrecut în Indonesia, India și Italia și în care vorbea despre spiritualitate, dragoste și regăsirea sinelui, și care devenea un fulminant bestseller internațional. Tradus în peste 30 de limbi și cu peste zece milioane de exemplare vândute, „Mănâncă Roagă-te Iubește” a fost ecranizat în 2010 cu actorii Julia Roberts și Javier Bardem în rolurile principale.

În discursul susținut anul acesta în cadrul conferințelor TED, autoarea recunoaște onest că deși succesul cărții a făcut-o fericită, gândul că următoarele ei cărți nu se vor ridica la rangul primei au aruncat-o într-o gaură neagră a creativității, paralizându-i inspirația. Se gândea chiar să renunțe definitiv la scris, adăuga ea. Totuși, a conștientizat că odată cu această decizie dramatică, ar fi renunțat la mai mult de atât – și-ar fi luat de fapt la revedere de la adevărata ei vocație. Așadar, printr-o introspecție amănunțită a sinelui a trebuit să descopere singură calea perfectă pentru a-și recăpăta forța psihică și talentul și, ulterior, să publice viitoare cărți, asumându-și ecoul negativ pe care acestea le-ar fi putut înregistra.

În 2014, după o cercetare uriașă și un subiect complex, Gilbert lansează Semnătura tuturor lucrurilor (Editura Humanitas) – un roman liric, ambițios, confident și plin de substanță, așa cum îl descriu cititorii în miile de review-uri postate pe goodreads.com, unul dintre cele mai populare site-uri de recenzii literare din lume.

În interviul de mai jos, am discutat cu Elizabeth Gilbert despre vocație, despre pasiunea ei pentru secolul al-XIX-lea și despre femei puternice!

 

Cum vi s-a schimbat viața după bestseller-ul biografic „Mănâncă Roagă-te Iubește?”

Elizabeth Gilbert: Viața mi s-a schimbat complet după succesul romanului „Mănâncă Roagă-te Iubește” dar nu atât de mult datorită cărții în sine sau a filmului bazat pe ea. Mi s-a schimbat datorită experienței în sine. Pot să trasez o graniță clară în viața mea în momentul dinaintea și după acea călătorie, pentru că a călători în jurul lumii de una singură, timp de un an, m-a purtat către propria mea viață matură, spre adevărul meu personal. Există un citat care aparține lui Bhagavad Gita care spune: „E mai bine să îți trăiești propriul destin imperfect, decât să trăiești o imitație la indigo a sorții altcuiva.” Ador această sintagmă și mă identific în ea profund. Înainte să pun punct căsniciei mele și apoi să plec în lume pentru a mă regăsi, trăiam o copie a vieții altcuiva. Dar de la acea călătorie înainte mi-am recăpătat adevărata viață.

elizabeth gilbert semnatura tuturor lucrurilor

Ce v-a inspirat în crearea fascinantei Alma Whittaker, eroina celui mai recent roman al dvs., „Semnătura tuturor lucrurilor?”

Elizabeth Gilbert: În ultimii ani, am dezvoltat o pasiune pentru istoria plantelor și a grădinilor botanice și am fost absolut uimită să descopăr că în secolul al-XIX-lea au existat foarte multe femei botanist, care au contribuit enorm la această ramură distinctă a biologiei. Botanica, una dintre cele mai vechi științe, era singura care își deschisese relativ brațele către femei (îmi place să afirm că femeile s-au strecurat în botanică prin portița grădinii) și multor dintre aceste doamne li se purta un înalt respect în domeniu. Una dintre acestea, spre exemplu, pe care o chema doamna Mary Treat, a trăit în New Jersey, statul în care m-am născut și eu, și a cărei arie de expertiză erau plantele carnivore de mlaștină. Și-a petrecut mulți ani corespondând cu Charles Darwin și e foarte interesant să observi cât respect a avut acesta pentru Mary. Și nu era singura! Citind despre viețile acestor femei m-am simțit provocată să-mi imaginez un personaj feminin, de profesie botanist, închipuindu-mi și cât de mare ar fi putut fi lumea ei.

 

Ar putea femeia modernă să regăsească în Alma calități umane similare sau interese comune?

Elizabeth Gilbert: Sunt convinsă! Romanul acesta este despre atâtea lucruri (știință, dragoste, comerț, pasiune), dar, mai mult decât orice, este despre o femeie care are o vocație reală și care își iubește munca. Există dragoste și romantism în viața Almei, dar pe parcurs descoperim că cel mai important aspect al vieții ei este meseria și pasiunea pentru explorarea naturii. De aici își extrage fericirea pură și tot aici își găsește identitatea, dar și continuitatea propriei povești de viață. Mă regăsesc perfect în acest scenariu, pentru că întotdeauna am iubit enorm munca de scriitor și munca mea m-a ajutat și m-a menținut pe linia de plutire atunci când alte aspecte ale vieții m-au dezamăgit. Am crezut dintotdeauna că orice femeie are nevoie să își exprime vocația, să aibă o pasiune – ceva ce aparține doar ei, ceva care nu are nici o legătură cu relațiile sentimentale. Avem nevoie de asta pentru demnitatea noastră, și pentru a nu o lua razna, pentru a simți că suntem participante active ale acestei lumi și că ne punem talentele în aplicare. În final, munca este acel lucru care îi aduce eroinei Alma acea demnitate de care are nevoie pentru a supraviețui în urma unor eșecuri din viața ei. Și cred că multe femei se pot raporta acestei situații!

 

M-am îndrăgostit de subiectul romanului, deși botanica nu a fost materia mea favorită în școală! Cum ați reușit să faceți acest research excelent pentru carte și, pornind de la asta, să scrieți o poveste minunată, care merge cititorilor la inimă?

Îți mulțumesc! Sunt încântată să știu că ți-au plăcut cartea și subiectul! Mi-au trebuit patru ani pentru a mă pregăti să scriu acest roman, dar nu am vrut să-mi pedepsesc nici un cititor cu un research amănunțit. Uneori citești o carte care are la bază o documentare solidă și parcă îți imaginezi autorul spunând: „Am petrecut ani de zile să aflu totul despre acest subiect, și, prin urmare, toate lumea trebuie să-mi înțeleagă suferința și să treacă prin ce-am trecut și eu!” Eu am încercat să includ doar informațiile care au ajutat în mod real să transpună mai departe povestea. Aceasta este partea bună la a scrie un roman, și nu o carte non-ficțiune: îți poți pune întrebarea, ca autor, „Ajută acest lucru la poveste sau îi încetinește cursul?”. Orice detaliu care ajută, păstrează-l. Amănuntele care împotmolesc firul cărții, elimină-l. Cel mai important lucru este să livrezi o poveste minunată – cred că asta este datoria noastră, ca prozatori. Avem o obligație să încântăm cititorul, nu să ne răzbunăm pe el!

 

În secolul al-XIX-lea era vremea schimbărilor culturale și sociale, când literatura făcea un pas important, datorită emancipării scriitorilor de sex feminin. De ce ați plasat acțiunea romanului dvs. în acest secol?

EG: Sunt un autor al secolului XXI, însă sunt o cititoare avidă a literaturii secolului al-XIX-lea. Aproape toți scriitorii mei favoriți aparțin secolului al-XIX-lea – Dickens, Austen, Eliot, Trollope, Henry James. Cred că acea epocă a fost obârșia storytelling-ului din limba engleză. Ce iubesc cel mai mult la acea perioadă este incredibila încredere pe care o emanau naratorii în propria lor persoană – atât bărbații, cât și femeile. Când citești Charles Dickens sau Charlotte Brontë, e ca și cum aceștia te-ar lua de mână de la prima pagină și ți-ar spune: „Vino cu mine! Vom pleca într-o călătorie! Știu exact încotro mergem! Ai încredere în mine!” Ador feeling-ul pe care ți-l dau acești autori – acel sentiment de siguranță, că te afli pe mâinile cui trebuie. Am încercat să văd dacă pot oferi aceeași senzație cititorilor mei – „Te voi lua  cu mine într-o călătoie.. . hai, să mergem!

 

Care a fost cea mai interesantă parte a documentării pentru romanul „Semnătura tuturor lucrurilor?”

EG: Am fost fascinată de istoria dezbaterii evoluției umane. Nu realizasem că atât de mulți oameni de știință au purtat dispute pe tema evoluției timp de atâția ani înaintea naturalistului Darwin. Presupusesem că Darwin „inventase” evoluția și că a surprins pe toată lumea cu teoriile sale. Dar cu aproape o sută de ani înaintea lui Darwin, subiectul era deja tratat intens. Oamenii sesizau că lumea părea a fi mult mai veche decât ei crezuseră. Observau (studiind fosilele) că existaseră pe pământ animale a căror specie era acum dispărută sau care părea că s-a schimbat. Remarcau că oceanele și continentele nu păreau să fi fost dintotdeauna în același loc. Deci mulți oameni conștientizau evoluția (și chiar foloseau termenul de „evoluție”), dar nimeni nu știa mecanismul. Nimeni nu aflase cum se petrecuseră lucrurile. Darwin a fost singurul care a deslușit istoria, dar au fost mulți alții care studiau aceeași problemă. Aflând aceste lucruri incitante mi-a venit ideea ca Alma să-și dedice viața investigării tematicii evoluției.

 

Deseori scrieți din propria experiență de viață. V-ați simțit vreodată expusă, din cauză că ați împărtășit atâtea lucruri cu publicul dvs.?

EG: Dacă m-aș simți vulneraibilă, ar fi vina mea! Eu aleg să-mi fac cunoscute poveștile personale – nu pot da vina pe nimeni pentru asta! În realitate însă, nu sunt chiar o persoană rezervată. A fost transformațional și benefic pentru mine să scriu despre viața personală, pentru că m-a ajutat să-mi rezolv multe probleme și mă simt onorată că atât de mulți cititori și-au găsit confortul și o apropiere emoțională în cărțile mele. Îmi place sentimentul de comunitate și solidaritate, izvorâte din relația intimă pe care un grup de cititori îl stabilește cu romanele mele. Simt că e un mare privilegiu și iau chestia asta în serios.

 

Ce sfat ați avea pentru un autor debutant aflat la început de drum? Care sunt, în opinia dvs., primele lucruri pe care cineva trebuie să le știe atunci când scrie o carte?

EG: Trebuie să citești foarte multe cărți înainte de a te apuca să scrii una. Cea mai bună metodă de a învăța să scrii este să îi studiezi pe marii maeștri ai literaturii. E ok și să îi imiți o vreme – așa înveți. Cel mai important sfat al meu este, totuși, foarte pragmatic: încearcă să nu intri în datorii în silința ta de a scrie o carte sau de a deveni un autor. (De fapt, încearcă să nu te îndatorezi financiar pentru a deveni orice fel de artist.) Mereu am avut o slujbă de fiecare zi când mi-am început viața ca scriitoare. Nu am renunțat la jobul meu până când eram în mijlocul scrierii celei de-a treia cărți a mea. Nu am vrut niciodată să scriu sub presiune, să mă încăpățânez în ideea că scrisul îmi va asigura financiar traiul. Cred că lucrul acesta ar fi nedrept pentru munca ta de scriitor și față de creativitatea ta. Dacă acest vis este suficient de important pentru tine, vei găsi timp să scrii, chiar dacă ai o viață obișnuită în paralel. Nu trebuie să-ți dai demisia de la job, să divorțezi și să te muți la Paris pentru a deveni scriitor. Tot ceea ce trebuie să faci este să scrii. În fiecare zi. Zilnic.

Un comentariu
  1. Pingback: “Semnatura tuturor lucrurilor” – Elizabeth Gilbert | fructitza

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *