Tag: jules verne

Adrian Georgescu: „Rețeta tinereții veșnice e să te reinventezi continuu” (interviu)

Exitus, noul roman semnat de Adrian Georgescu, e o călătorie de la prima la ultima pagină. Una care te ține acolo, indiferent de cât de crudă ți se pare, cât de plină de grozăvii este, chiar dacă uneori te șochează, alteori te dezgustă, iar de cele mai multe ori te înduioșează. Moartea planează peste întreaga carte, îl însoțește pe Milo, zis Exitus, protagonistul volumului, încă de la naștere, și nu se desprinde de el nicio clipă. Așa că nu e chiar un roman ușor de digerat, dar este unul pe care îl recomand cu două mâini, pentru frazele lui lungi, pentru construcția narativă, pentru unghiul inedit, pentru că este o carte care, paradoxal, te învață multe despre viață și umanitate. Exitus e singular în literatura română contemporană recentă.  Citeşte tot articolul


Interviu cu Cristian Josan: „La Patagonia visez din copilărie, din cărțile lui Jules Verne”

A fost în locuri în care alții nu ajung niciodată, visează să piloteze avioane ultraușoare cu care să facă înconjurul lumii, a locuit în case ale unor scriitori celebri, dacă ne gândim la Ernest Hemingway sau la Gabriela Mistral, iar singurul loc neexplorat încă este îndepărtata Antarctică. De la primele lecturi din copilărie a rămas cu dorințe care la maturitate s-au concretizat, iar în viața de toate zilele lucrează la Amazon.com. Cristian Josan ne spune o poveste despre cum personajele literare au reușit să-i influențeze traseul în viață, dar și despre ce înseamnă să călătorești și să vii în întâmpinarea gândurilor de odinioară.

Citeşte tot articolul


Colecţie de ceasuri inspirată de romanele lui Jules Verne

Nu cred că există printre voi cineva care în copilărie sau adolescenţă nu s-a delectat cu vreun roman al lui Jules Verne, scriitorul francez considerat un deschizător de drumuri pentru literatura ştiinţifico-fantastică. Vă amintiţi cum cărţile lui ne făceau să visăm cu ochii deschişi la tărămuri exotice, să ne imaginăm că suntem eroii unor aventuri fabuloase şi să inventăm moduri atât de creative de a ne juca? Citeşte tot articolul


Ce e nou în lumea cărții din România: aniversări Humanitas și Polirom, Târgul de Carte de la Ierusalim, Matei Vișniec la București și multe altele

Săptămâna care tocmai se încheie a fost una excelentă atât din punct de vedere al veștilor din lumea cărții din România, cât și datorită noutăților editoriale incitante care au apărut. Citim, de data aceasta, despre participarea României la Târgul Internațional de Carte de la Ierusalim, despre evenimentele la care participă scriitorul Matei Vișniec săptămâna viitoare, la București, în calitate de câștigător al Premiului literar „Augustin Frățilă” - romanul anului 2013, despre Concursul Național „Ion Creangă” de creație literară, despre editurile Humanitas și Polirom care aniversează, luna aceasta, 25, respectiv 20 de ani de existență și despre multe altele, pe care vă invit să le descoperiți în cele ce urmează.  Citeşte tot articolul

Șapte cărți care m-au torturat – din copilărie până în prezent

Torturat în sensul peiorativ, adică volume care m-au chinuit, într-un fel sau altul - fie că le-am înghițit cu greu, fie că le-am abandonat și asta mă obsedează și acum, că le-am citit prea devreme sau prea târziu, că nu voiam să le citesc, dar a trebuit s-o fac, că m-au dezamăgit sau mi-au creat anumite neplăceri. În ”meseria” de cititor nu cred să existe cineva care să nu fi fost bântuit, ros de remușcări, căruia să nu-i fie rușine că n-a citit vreo capodoperă sau a citit-o din două în două pagini, care să nu regrete vreo carte sau vreun autor pe care l-a ratat etc.  Citeşte tot articolul

Cele mai citite cărți pe care nu le-a citit de fapt nimeni

Ne scuzați, dar nu ne-am putut abține. Chiar dacă avem și noi propriile noastre secrete vinovate :) Dacă mă întrebați pe mine, marele clasic Dostoievski are o problemă mare: scrie cărți grele, dar pe care nimeni nu se poate abține să nu le citească. Câteodată am senzația că prima carte pe care au citit-o câte unii n-a fost Povești Nemuritoare, a fost Idiotul. Într-o lume în care cititul e din ce în ce mai mult o raritate, ai senzația că bătrânul rus s-a contectat direct la creierele fragile ale generației noastre. Poți să nu fi pus mâna în viața ta pe altceva în afară de Coelho și Dan Brown, dar, la naiba, trebuie să fi citit Crimă și pedeapsă. De fapt, se prea poate ca Dostoievski să fie unul dintre cei mai citiți scriitori ai zilelor  noastre. Și la ce tomuri a scris, să mai ciripească ceva teoreticienii ăia care zic că rasa umană se duce dracului! Citeşte tot articolul

Regrete şi nostalgii (2): cărți pe care le-am citit prea târziu

... şi, pe alocuri, motivele tâmpite pentru care s-a întâmplat asta. Gând la gând cu bucurie: după ce vineri v-am povestit de cărţile pe care le-am citit prea devreme, ni s-a sugerat să mergem mai departe şi să înşirăm cărţile pe care le-am citit prea târziu. Ne gândisem deja la asta, aşa că azi o să vă povestesc despre cărţile alea pe care la o anumită vârstă, le citeau toţi colegii şi prietenii mei, dar pe care eu le-am sărit - pentru că voiam să fiu altfel, pentru că aveam cu totul alte preocupări, sau pur şi simplu pentru că nu mi-au picat în mână la momentul potrivit - şi pe care le-am redescoperit cu câţiva ani mai târziu decât ar fi trebuit. Citeşte tot articolul

Interviu – Ștefana Czeller: “Lecția cea mai importantă pe care mi-a oferit-o presa este că viața chiar bate literatura”

Ștefana Czeller e din Iași și e ziaristă. Munca ei de zi o ține prin tribunale, pentru că acoperă domeniul justiției - dar seara, și în weekend, Ștefana abandonează piramida inversată și scrie ficțiune. Romanul ei, "Cerneală și sânge", lansat în 2011, a fost primit extrem de bine, și i-a adus premiul pentru debut la Romcon 2012 și premiul pentru încurajare la Eurocon 2011. Mai multe despre ea poți citi pe blogul ei. Noi am întrebat-o despre ce, cum și când citește, despre science fiction, dar și despre cum te influențează, ca scriitor, experiența de jurnalist. Citeşte tot articolul

Scriitori suferinzi de dislexie&co.

De foarte multe ori, a citi şi a scrie sunt două drepturi pe care le căpătăm prin învăţare, iar majoritatea considerăm că ni se cuvin. Ce se întâmplă însă când nu eşti psihic capabil să citeşti, să scrii sau să memorezi şi, pe deasupra, devii scriitor? Cel mai adesea ne gândim la dislexie când vorbim de astfel de incapacitaţi, dar mai există dispraxia, disgrafia, ADHD ș.a., care ar fi putut uşor împiedica mulţi scriitori să facă performanţă în literatură. Majoritatea tulburărilor de gen sunt descoperiri ale secolului XX şi, cu toate acestea, sunt autori care au trăit înainte de această perioadă şi au fost asociaţi cu probleme de învăţare, concetrare, citit sau scris. Astăzi ne-am propus să facem o trecere în revistă a câtorva din cele mai cunoscute nume, care, într-o formă sau alta, au avut un deficit. Citeşte tot articolul


Road trips în cărți: de la fuga de ceva la fuga înspre ceva

Cine a făcut asta măcar odată în viață știe: niciodată un trip cu mașina nu e perfect. Poți să fii în Europa sau să tai America de Nord de la est la vest, tot o să cheltui mai mult decât ai plănuit, o să alergi după campinguri sau hoteluri ieftine la ora unu noaptea și o să sfârșești prin a dormi în portbagaj, o să ți se strice mașina. Nu e nici foarte confortabil, nici foarte relaxant, și, în general, cu cât îl plănuiești mai mult, cu atât sunt șansele mai mari să se întâmple ceva care să-ți strice distracția. Citeşte tot articolul

Nadar şi portretele lui de scriitori

Cine a fost Nadar? Un pionier al fotografiei, unul excentric. Se spune despre el că avea părul roşu, ceea ce nu ajunge la noi din fotografiile alb-negru ale vremii (a doua jumătate a secolului XIX). Şi pentru că avea părul roşcat, semnătura pe care o punea de fiecare dată mare pe forografiile lui era şi ea roşie. Îşi făcuse chiar o firmă mare roşie pusă oblic pe clădirea unde-şi avea atelierul. Citeşte tot articolul

Înapoi la Jules Verne sau cum (nu) se scrie o istorie a SF-ului

Primul volum de Jules Verne pe care l-am citit vreodată a fost Steaua Sudului, iar povestea cu struțul care înghițit diamantul mi s-a părut și atunci, pe la vreo 10 sau 12 ani, trasă de păr. Dar nu m-am lăsat. Am început Călătorie spre centrul Pământului, însă am terminat-o la fel de dezamăgită. E greu să privești o astfel de carte ca pe altceva decât ca pe o poveste pentru copii mici atunci când la ora de greografie înveți ce e de fapt sub picioarele tale (în niciun caz dinozauri!). Ceva nu se potrivea. Profesorii mă trimiteau, mereu și mereu, la călătoriile fantastice ale genialului scriitor francez - dar apoi îmi dădeau nota zece doar dacă le înșiram: scoarță, manta, nucleu. Citeşte tot articolul

10 majordomi în literatură

Majordomii în literatură sunt genul acela de personaje cărora le-ar trebui un capitol special, la care scriitorii să revină din când în când. De la criminali, la confidenţi şi prietenoşi, bine instruiţi şi educaţi, majordomii au folosit drept punct de inspiraţie pentru numeroşi scriitori, majoritatea britanici sau irlandezi. Astăzi am vrut să facem şi noi un top cu cei mai interesanţi majordomi fictivi, cu care ne-am întâlnit deseori în lectură.

Citeşte tot articolul


10 personaje secundare care și-ar merita propriile lor cărți

Cine are în permanență câțiva giga de seriale pe hard știe cât de mult înseamnă un personaj secundar bine scris. În cel mai rău caz, s-ar putea să fie motivul pentru care te uiți în continuare, când toate personajele principale o iau razna. În cel mai bun caz, s-ar putea să fie motivul pentru care îți mai adaugi câteva sezoane pe lista de văzut, pentru că, de popular ce e, personajul tău secundar preferat a primit cadou un spin-off. Citeşte tot articolul