Majordomii în literatură sunt genul acela de personaje cărora le-ar trebui un capitol special, la care scriitorii să revină din când în când. De la criminali, la confidenţi şi prietenoşi, bine instruiţi şi educaţi, majordomii au folosit drept punct de inspiraţie pentru numeroşi scriitori, majoritatea britanici sau irlandezi. Astăzi am vrut să facem şi noi un top cu cei mai interesanţi majordomi fictivi, cu care ne-am întâlnit deseori în lectură.

Spui majordom, şi imediat ne şi gândim la Jeeves al lui P.G. Wodehouse. Un personaj care l-a bântuit toată viaţa pe umoristul britanic, Jeeves a întruchipat pentru noi acea imagine-reper a ideii de majordom. Fie că era literar, cinematografic sau de orice altă natură, personajul a adunat toate caracteristicile pe care un super-erou din umbră putea să le aibă. Era şi şofer, şi valet, şi majordom, şi chelner, ştia tot despre tot în casă, era memoria stăpânului său, Bertie Wooster, avea o dicţie, o educaţie şi o discreţie demne de ridicat statui, şi nu lipsea din niciun context.

Cred că abia cu Jeeves am realizat semnificaţia noţiunii de “gentleman’s personal gentleman”, un soi de asistent manager al zilelor noastre, care îşi ia treaba în serios, fără să cârtească, şi care chiar dacă este ultra-calificat pentru job, nu îşi părăseşte şeful; genul pentru care cu siguranţă la noi s-a inventat expresia “a ridica statuie cuiva”.

În urmă cu vreo 20 de ani, Hugh Laurie, pe care de ceva timp îl ştiţi ca Dr. House, îi dădea viață lui Bertie, iar Stephen Fry lui Jeeves, în serialul Jeeves and Wooster. Mai jos vă lăsăm cu o secvenţă.

În altă ordine de idei, un alt majordom britanic fascinant, pe care l-am întâlnit şi în literatură, dar şi portretizat ulterior de Anthony Hopkins într-un film de Oscar, este Stevens din Rămăşiţele zilei, de Kazuo Ishiguro.

Comparat cu Jeeves, Stevens este ca un soi de Windows 7 raportat la Windows 95. E fix acelaşi tipar de majordom (instruit, discret, fidel, ateoatecunoscator, dedicat ş.a.m.d.), însă prezentat într-un mod mult mai uman.

Stevens îl serveşte pe Lordul Darlington, iar viaţa sa, relativ redundantă, se schimbă o dată cu apariţia domnişoarei Kenton. Pe parcurs, majordomul perfect, care funcţionează precum un robot lipsit de sentimente, începe să aibă regrete, refulări şi mustrări de conştiinţă vizavi de anumite episoade din viaţă, pe care le ratează din cauza meseriei. Un exemplu concret este chiar moartea tatălui său… tot majordom de meserie (sic!).

Anthony Hopkins a făcut un Stevens remarcabil în 1993, alături de Emma Thomson, care a jucat-o pe Miss Kenton, în dramatizarea romanului scriitorului britanic de origine japoneză, Kazuo Ishiguro.

Dar dacă Jeeves şi Stevens sunt acei majordomi clasici, pe care cu toţii îi vizualizăm mai mult sau mai puţin la fel, nu acelaşi lucru am putea spune despre Poole, din Straniul caz al doctorului Jekill şi al domnului Hyde, de Robert Louis Stevenson și Thomas Rogers, din Zece negri mititei, de Agatha Christie.

Despre Poole am putea spune că este cel care face tranziţia de la tipul Stevens la tipul Thomas Rogers, într-o oarecare tipologie a majordomilor literari. Poole este acel element cheie care ştie totul despre tot, întrucât e singurul martor de la care avocatul Utterson poate obţine informaţii despre doctorul Jekill. Pe de altă parte, asta denotă totuşi acea lipsă de discreţie care nu îl face perfect.

În continuare, Rogers este probabil unul din acei majordomi imperfecţi, fiind, de altfel, unul din suspecţii investigaţi de Hercule Poirot în Zece negri mititei. Dacă am adăuga că este şi însurat, clar l-am departaja de Stevens, spre exemplu, care trăieşte în singurate şi îşi refuză orice apropiere emoţională de cineva, pentru că i-ar sta în calea îndeplinirii datoriei.

Dacă în poveştile cu Poirot trebuia să întâlnim un majordom, nu puteam să nu menţionăm unul şi din aventurile lui Sherlock Holmes. Barrymore, din Câinele din Bakersville de Sir Arthur Conan Doyle, este însurat ca şi Rogers, doamna Barrymore fiind la rându-i în grupul servanţilor ca şi doamna Rogers. În mod similar, şi acest cuplu este un element cheie în dezlegarea misterului.

O figură pe care nu puteam să nu o includem în top este Passepartout, din Ocolul pământului în 80 de zile, de Jules Verne, cu care ne-am întâlnit prima dată în copilărie. Trebuie spus că este primul majordom care nu este britanic, la fel precum nu este nici americanul Delbert Grady, din Shining al lui Stephen King, majordomul fantomatic din thriller-ul comercial, ecranizat în anii ’70 cu Jack Nicholson în rolul principal.

Un majordom care aparţine literaturii clasice este Stephano din Furtuna lui Shakespeare, tot britanic, aşadar, pe care îl menţionează şi John Mullan în lista sa. Stephano e un criminal viciat, deci departe de ce am crede noi că este un majordom britanic calculat; un soi atipic care stă în fruntea listei cu de-alde Poole şi Rogers antemenționați.

Nu la fel de clasic este Oscar Wilde, însă limbajul său poetic ar putea spune altceva. În The importance of Being Earnest avem figurile lui Merriman şi a lui Lane, cei doi majordomi atât de opuşi, ca şi când ar fi fost construiţi în oglindă.

Suprinzător sau nu, majordomii au format de lungul timpului o speță intrigantă, care a incitat imaginaţia a numeroşi scriitori. Poate nu îl putem considera literar, dar să nu uităm că inclusiv Batman avea un majordom pe post de mână dreaptă.

Vouă ce alţi majordomi fictivi, mai mult sau mai puţini misterioşi, v-au suscitat atenţia în literatură?

Notă: Acest top nu se doreşte a fi o replică, o continuare sau o completare a listei întocmite de John Mullan pentru The Guardian acum aproximativ 3 ani. Ca să vedeţi că nu doar pe noi ne fascinează majordomii. 🙂

Un comentariu
  1. AvatarAlexandra

    Bunter din seria de romane politiste (si nu numai) cu Lord Peter Whimsey de Dorothy Sayers. Incarneaza majordomul perfect, dupa definitia de mai sus, dar este in acelasi timp devotat pe viata stapanului sau si extrem de inteligent (il secondeaza in anchete).

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *