M-am reîndrăgostit de Haruki Murakami prin Meseria de romancier. Chiar dacă nu am fost întotdeauna de aceeași părere cu el de-a lungul celor 12 eseuri din acest volum, admirația pentru stilul său franc, pentru curajul de a se raporta la sine și la propriile scrieri lucid, fără menajamente și fără ocolișuri, pentru subiectivitatea fățișă, a fost necontenită. E o provocare și un privilegiu, cred, să intri în lumea lui Murakami. Îți deschide ușa și te lasă să privești înăuntrul procesului său creativ, minții sale, vieții sale. Nu ai cum să te plictisești citindu-l, fie că ești sau nu fan Murakami, fie că i-ai citit ficțiunea ori ba. 

În cele aproape 300 de pagini, celebrul autor japonez ridică la fileu numeroase subiecte, însă eu am decupat aici doar câteva dintre afirmațiile care se referă la scris, cele care mi s-au părut importante pentru cei care vor să scrie (nu doar ficțiune, din punctul meu de vedere). Am grupat fragmentele scoase din context sub diferite „teme”, fiecare putând fi rezumate sub forma unui sfat în legătură cu scrisul. Sper ca acestea să vă îmbie la lectura cărții și, desigur, să vă fie de folos.

Înainte de a trece la „sfaturile” propriu-zise însă, mă simt nevoită să menționez că Murakami începe Meseria de romancier cu un capitol intitulat Sunt romancierii o specie tolerantă?, pagini în care emite câteva păreri pertinente și incomode cu privire la scriitori. Mă voi opri doar la trei dintre acestea, aspecte pe care le consider relevante pentru ceea ce urmează să citiți. În primul rând, autorul crede că „romane poate scrie oricine e capabil să pună niște paragrafe cap la cap (și asta o pot face cei mai mulți dintre japonezi), dacă e cât de cât creativ și are la îndemână un pix și un caiet”. Apoi, el spune că „scrisul romanelor nu e ceva pentru oamenii cu mintea foarte ascuțită. Sigur, pentru a scrie un roman ai nevoie de un oarecare grad de inteligență, educație și cunoștințe. (…) nu cred că oamenii cu mintea brici sau enciclopediile ambulante se simt atrași să scrie romane. Scrisul de romane, ca și povestitul de povești sunt niște activități care necesită o viteză redusă”. Și, în cele din urmă, Murakami mărturisește: „cei mai mulți dintre scriitori – cam 92%, estimez, incluzându-mă și pe mine –, fie că o spun sau nu, cred cu tărie că ei au dreptate în ceea ce fac și scriu, iar ceilalți scriitori – cu mici excepții neimportante – greșesc. Această convingere le guvernează viața de zi cu zi”.

În final, fie că sunteți sau nu de acord cu cele de mai sus, cred că este ținut cont că, la un moment dat, autorul Meseriei de romancier afirmă: „Sunt de părere că, dacă nu găsești nici o bucurie în scrisul romanelor, atunci scrisul lor nu are sens”.

Sursă foto

1. Citește mult

„Eu cred că cei care doresc să devină romancieri trebuie în primul rând să citească cât mai mult. Îmi cer scuze pentru un sfat atât de banal, dar acesta este antrenamentul esențial și indispensabil. Ca să poți scrie un roman, trebuie să știi, din experiență directă, ce este el, concret, și cum anume e construit. Este tot atât de evident ca și faptul că, pentru a face o omletă, e nevoie mai întâi să spargi ouăle.

Trebuie să citești cât mai mult în special în anii tinereții. Orice. Romane excelente, romane mai puțin bune, de-a dreptul proaste, nu contează. Important e să asimilezi cât mai multe povești. Și să ai contact cu scrieri de bună calitate, ba, uneori, și cu acelea de o calitate mai îndoielnică. Aceasta este munca cea mai importantă și de aici își trage forța romancierul. Câtă vreme aveți ochi buni și timp liber, cu asta trebuie să vă ocupați” (pp. 100-101).

2. Adună material din lumea din jurul tău

„Apoi – însă tot înainte de a pune efectiv mâna pe creion și hârtie – trebuie să vă însușiți obiceiul de a cerceta cu mare atenție tot ceea ce vedeți. Observați-i pe oamenii pe care-i întâlniți sau orice se petrece în jur. Și apoi gândiți-vă la ce ați văzut. Spun să vă «gândiți», dar asta nu înseamnă că trebuie să vă grăbiți să judecați corectitudinea sau valoarea lucrurilor. Amânați cât puteți concluziile. Important nu este să emiteți o concluzie clară, ci să păstrați în minte, ca materie primă, imaginea lucrurilor așa cum sunt ele în starea lor naturală” (p. 101).

„… pentru un scriitor e foarte util să aibă la dispoziție o colecție bogată de detalii concrete. Din experiență, vă pot spune că unui romancier nu-i servesc prea mult istețimea și iuțeala, și nici puterea de concizie. Ba chiar, de multe ori, acestea mai mult împiedică curgerea naturală a povestirii. În schimb, când autorul scoate, după cum e cazul, tot felul de detalii din cabinetul minții lui și le introduce în povestire, aceasta devine uimitor de naturală și plină de viață” (p. 105).

„Așa cum pentru a putea scrie romane, trebuie să fi citit cât mai mult, tot așa, pentru a putea descrie oameni, trebuie să fi cunoscut cât mai mulți” (p. 198).

3. Imaginația e amintire. Folosește-ți cumpătat amintirile 

„James Joyce spunea, foarte simplu, că «imaginația înseamnă amintire». Așa cred și eu. Are dreptate. Imaginația este o combinație de bucăți de amintiri fără conexiuni. Deși sună ca o contradicție în termeni, «bucățile de amintiri fără conexiuni, combinate cu îndemânare», ajung să aibă o intuiție și o capacitate de previziune proprii, care devin adevărata forță motrice a povestirii” (p. 106).

„… când scrieți romane, e mai bine să vă păstrați sertarele strict pentru ele. Și să scoateți ce aveți acolo cu mare zgârcenie, pentru că nu știți niciodată ce și când vă mai trebuie. Acesta este un strop de înțelepciune pe care l-am acumulat într-o lungă experiență” (p. 108).

4. Scrie fără constrângeri

„… cineva care n-a scris în viața lui n-are cum să aștearnă pe hârtie o capodoperă încă de la prima încercare. Asta se întâmplă, cred eu, tocmai pentru că autorul e pornit să scrie un roman bun, un roman adevărat. De aceea, poate că e mai bine să nu-și tot spună că nu poate scrie bine, ci să lase la o parte conceptele prestabilite despre ce înseamnă romanele și literatura în general și să scrie fără constrângeri ceea ce gândește și simte” (p. 40).

5. Trebuie să știi ce vrei să scrii

„… mi-a fost limpede încă de la început ce fel de cărți vreau să scriu. Aveam în minte silueta clară a romanelor pe care urma să le pun pe hârtie mai târziu, după ce aveam să prind puteri și să scriu mai bine decât reușeam deocamdată. Imaginea lor m-a călăuzit mereu, strălucind ca Steaua Polară pe cerul senin. Când mă poticneam, mi-era de-ajuns să ridic privirea. Și atunci înțelegeam poziția în care mă aflam și drumul pe care trebuia s-o iau. Dacă n-aș fi avut acel punct de reper, până acum aș fi tot orbecăit încoace și-ncolo” (p. 89).

6. Simplifică cât poți de mult

„Din experiența mea, cred că pentru a-ți găsi un stil și un mod de expresie originale, punctul de plecare nu trebuie să fie «ce pot aduce în plus față de ceea ce am deja» ci mai degrabă «ce pot reduce». (…) dacă aruncăm la gunoi ce nu ne trebuie și facem ordine printre informațiile înmagazinate, mintea ni se mișcă mult mai liber” (pp. 89-90).

„A-ți scoate din minte conținuturile de care nu ai nevoie și a simplifica lucrurile reducându-le e mai greu de făcut decât de gândit sau de spus. Eu n-am prea stat la început să meditez la ce înseamnă «a scrie un roman» și probabil că am reușit să scriu unul tocmai datorită superficialității” (p. 91).

„Acesta a fost punctul meu de plecare. Am început cu un stil simplu și aerisit și, în timp, cu fiecare carte scrisă, l-am mai modelat câte puțin. Am creat structuri mai solide și mai stratificate, am gândit altfel scheletul, am introdus povești mai ample și mai complexe” (p. 91).

7. Scrie într-un mod original

Cu toate că are un capitol întreg în care vorbește despre originalitate, cea mai importantă și la obiect afirmație în legătură cu acest subiect cred că este aceasta:

„Deși e o exprimare foarte simplă, mi se pare definiția cea mai clară a originalității. «Proaspăt, plin de energie și inconfundabil»” (p. 96).

Sursă foto

8. Scrie cu program

„Când scriu romane de mari dimensiuni, regula mea este să umplu zilnic cam 10 pagini de manuscris cu câte 400 de semne. La Mac-ul pe care îl folosesc, asta înseamnă cam două ecrane și jumătate, dar eu sunt obișnuit după socoteala veche, cu calupuri de 400 de semne. Chiar dacă am dispoziția să scriu mai mult, după aproximativ 10 pagini mă opresc, iar în zilele în care scrisul nu merge atât de bine, mă străduiesc să le umplu. Când te înhami la o muncă pe termen lung, regularitatea este foarte importantă. A scrie mult deodată, atunci când ai inspirație, și a te opri atunci când nu-ți merge înseamnă a ieși din ritmul impus. De aceea, scriu în fiecare zi 10 pagini, ca și cum aș avea o fișă de pontaj” (pp. 127-128).

„Mi s-a întâmplat, când am lucrat la romane de mari dimensiuni, să mă închid în biroul meu și să stau singur, aplecat peste masa de scris, mai mult de un an (ba chiar doi, dacă nu trei). Mă trezeasm dimineața devreme și timp de cinci sau șase ore mă concentram și scriam. Când ești atât de cufundat în lucru, creierul se supraîncălzește (începe să-ți frigă fruntea, la propriu) și, la un moment dat, ți se încețoșează mintea. De aceea eu după-amiaza dorm, ascult muzică sau citesc cărți inofensive. O asemenea viață este foarte sedentară și atunci ies zilnic să fac mișcare, cam o oră. Pe urmă îmi pregătesc lucrul pe a doua zi. Repet mereu aceleași activități, ca un obicei neschimbat” (pp. 150-151).

9. Corectează, corectează, corectează

„Corectura îmi ia o lună sau două. Când o termin, las din nou manuscrisul deoparte vreo săptămână, iar apoi fac corectura a doua. Și aici o iau din nou de la bun început, doar că, de data aceasta, mă concentrez pe detalii și le șlefuiesc. De exemplu, adaug descrieri mai amănunțite de peisaje sau uniformizez stilul dialogurilor. Verific dacă n-a rămas ceva care nu se potrivește cu desfășurarea generală a acțiunii, recitesc și fac mai inteligibile părțile neclare, îmbunătățesc cursivitatea povestirii. Ca un doctor care nu face o operație mare, ci mai multe și mai mici. Când termin, mai iau o pauză, după care mai corectez o dată. De data aceasta nu mai fac operații, ci doar reparații. În această etapă este foarte important să verific care șuruburi ale povestirii ar mai trebui strânse și care ar trebui lăsate mai libere” (p. 130-131).

„Când scrii romane de mari dimensiuni, e important și timpul petrecut muncind, dar și acela în care nu faci nimic. (…) Dacă n-ai grijă să le lași un timp de odihnă, apar fisuri și defecte de structură.

După ce las romanul să se odihnească, trec la o nouă etapă de corectare migăloasă a detaliilor. După repaus, lucrarea îmi lasă o cu totul altă impresie decât la început și observ lipsurile pe care nu le băgasem de seamă înainte. Văd și oscilațiile de profunzime. Nu doar romanul s-a odihnit, ci și mintea mea” (p. 132).

„Ceea ce vreau să spun este că orice text poate fi îmbunătățit. Oricât ar considera autorul că i-a ieșit «perfect», întotdeauna este loc de mai bine” (p. 136).

10. Acordă suficient timp fiecărei etape de scris

„Timpul este un factor foarte important în crearea unei opere. În mod special în cazul romanelor lungi, cea mai importantă e «dospirea». Timpul tăcerii în care cultiv mugurii romanului care crește în mine. Îmi cultiv în același timp și dorința de a scrie. Timpul dospirii, timpul plămădirii concrete, timpul de repaus, la loc întunecat și răcoros, a ceea ce a fost plămădit, apoi scoaterea la lumină, șlefuirea, pigulirea… toate alcătuiesc un proces lung și doar scriitorul poate simți dacă a acordat suficient timp fiecărei etape. Calitatea timpului alocat fiecărei etape se reflectă în calitatea operei, în gradul în care aceasta este «satisfăcătoare»” (pp. 141-142).


În final, nu pot decât să vă trimit spre volum. Meseria de romancier merită citită rând cu rând, pagină cu pagină. Mie mi-a plăcut la nebunie.

Meseria de romancier, Haruki Murakami, traducere din limba japoneză și note de Andreea Sion, Seria de autor „Haruki Murakami”, Editura Polirom, 2016, 288 p.

Cumpără cartea din librăria online Cărturești!

3 comentarii
  1. Neneciu Cătălin

    Iată o carte ce merită, nu atât citită, cât, mai ales, cumpărată, astfel încât să o ai oricând la cherem, întru recitire ori răsfoire, iar si iar; şi, mai cu seamă, pentru a o sublinia de fiecare dată când mintea scriitorului se intersectează cu mintea cititorului dornic de a se apuca, la rându-i, de scris.
    Mulțumesc, Eli, pentru această alegere!

    Reply
    1. Eli BădicăEli Bădică Post author

      Mulțumesc și eu, Cătălin, pentru mesajul tău! Într-adevăr, e o carte pe care simți nevoia să o ții aproape, eu am subliniat și însemnat mai bine de jumătate din ea, și, de câteva săptămâni, mă reîntorc periodic la ea. 🙂

      Reply
  2. Ganditorul

    nu sunt de acord cu parerea lui Haruki M. dupa care scriitorul nu are nevoie sa gandeasca prea mult; el doar pune/scoate amanunte din diverse sertare si sertarase!?…Asta s-ar potrivi mai bine cu o conceptie despre ‘omul unidimensional’ a lui Herbert Marcuse! (si in general,a omului ‘bine adaptat’ vietii…capitaliste!). Astfel,ca o papusa cu diverse resorturi,suruburi…omul ‘ar trebui’ sa raspunda mereu ‘prezent,!- atunci cand ‘datoria impusa de patron’ il trimite de colo-colo,unde se putea face profitul maxim! Sau,asa cum era o alta ‘credinta…cool/mondena’!: anume,ca omul modern si contemporan cu epoca lui…trebuie sa fie indatorat la Banci! Astfel,’cineva important’ poate fi ‘sigur’ ca isi exploateaza la maxim forta de munca pe care si-o achizitionase (ca,uite!: a ajuns la fundul sacului!)- si in plus se faceau profituri si in cazul altora! (isi dadeau deci unul,altuia,din ‘achizitia’ personala!- erau ‘buni cu semenii lor’!).

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *