Tag: imaginaţie

10 sfaturi despre scris de la Haruki Murakami (din „Meseria de romancier”)

M-am reîndrăgostit de Haruki Murakami prin Meseria de romancier. Chiar dacă nu am fost întotdeauna de aceeași părere cu el de-a lungul celor 12 eseuri din acest volum, admirația pentru stilul său franc, pentru curajul de a se raporta la sine și la propriile scrieri lucid, fără menajamente și fără ocolișuri, pentru subiectivitatea fățișă, a fost necontenită. E o provocare și un privilegiu, cred, să intri în lumea lui Murakami. Îți deschide ușa și te lasă să privești înăuntrul procesului său creativ, minții sale, vieții sale. Nu ai cum să te plictisești citindu-l, fie că ești sau nu fan Murakami, fie că i-ai citit ficțiunea ori ba.  Citeşte tot articolul


Autori în casă, autori acasă – #2: Cătălin Pavel

Există evenimente, oameni și locuri care ne definesc, care ne-au format și pulsează latent sau manifest în ceea ce facem, în ceea ce scriem, în modul în care relaționăm cu ceilalți, în modul în care ne dezvoltăm și trecem prin viață. Există povești pe care memoria ni le „întoarce” în prezent sub o formă mai mult sau mai puțin reală, există imagini puse pe stand by care mai sunt prezente doar în amintirile noastre. Rubrica Autori în casă, autori acasă este un spațiu în care scriitorii se întorc în timp, la primele amintiri din locurile natale, pentru a retrăi farmecul de odinioară al unui trecut personal, pentru a ne dezvălui unde au luat naștere cu adevărat. Cătălin Pavel se întoarce în timp, în anii `80, într-un cartier din Militari, în Bucureștiul animat de eroi și entități fantomatice.

Citeşte tot articolul

Cele mai neobișnuite studiouri de scriitor. Șase ateliere cu design inedit

Cu siguranță, ori de câte ori ne gândim la locul de scris al unui autor, la biroul unui scriitor, la camera preferată în care acesta are parte de cea mai mare liniște, avem în minte o imagine pitorească și care nu se îndepărtează foarte mult de spațiile de lucru pe care ne-am obișnuit să le considerăm deja tradiționale. De data aceasta însă, atelierele pe care vi le propun nu au nimic de-a face cu amenajarea care ne este atât de familiară. Citeşte tot articolul

Realitatea fantastică a căutării de sine – despre „Insula la amiază” de Julio Cortázar

Insula la amiază, una dintre povestirile lui Cortázar reunite în volumul Toate focurile, focul, este paradigmatică pentru ambiguitatea semnificației (în special a finalurilor) prin care scriitorul argentinian își aruncă cititorul în arena sfâșierilor hamletiene ori de câte ori se pune problema interpretării. Imaginația și logica sunt poftite să intre într-un altfel de joc. Citeşte tot articolul

„Până când m-a cunoscut”, de Julian Barnes – sau până unde poate fi împinsă obsesia

Reeditată în urmă cu câteva luni de către Editura Nemira, în traducerea binecunoscutului Radu Paraschivescu (care, de altfel, l-a tot tradus pe Barnes în română), Până când m-a cunoscut este un „clasic” marca Julian Barnes (apărut, în original, în 1982 - cu titlul Before She Met Me), o desfășurare de forțe pe linia obsesiei provocate de gelozie. Târziu sau nu, mă bucur că am ajuns să recuperez o lectură pe care o doream de mult - și încă mai am de acoperit volume din opera lui Barnes. Cititorii înfocați ai autorului britanic n-au nevoie, cel mai probabil, de rândurile acestea; însă fanii recenți, „restanțierii” sau cititorii ocazionali ai acestuia vor găsi, poate, un punct de plecare aici.  Citeşte tot articolul

Când cărțile fac fețe-fețe – Yokoo Gibraan și proiectul ei fotografic simpatic

Sunt convinsă că, de multe ori, vi s-a întâmplat să-i puneți unei cărți sau alteia o etichetă de genul: „carte tristă”, „carte veselă”, „carte care m-a surprins”, „carte care m-a enervat” etc. etc. Ei, ce-ați spune dacă volumele chiar ar putea oglindi, la propriu, sentimentele noastre în ceea ce privește conținutul lor? :) Sigur, cu puțin ajutor din partea noastră.  Citeşte tot articolul

Visătorul, de Ian McEwan – joaca de-a metamorfoza

Dacă mergi într-o librărie și zărești pe un raft Visătorul, cunoscând măcar o parte dintre cărțile anterioare ale lui Ian McEwan, vei citi coperta a patra, o vei cumpăra (pentru că, nu-i așa, îți place cum scrie autorul britanic) și vei pleca fericit/-ă cu ea acasă. Dar absolut nimic nu te va pregăti pentru ceea ce va urma când vei deschide copertele cărții. Poate doar dacă ai citit despre volum anterior (poate chiar aici, pe Bookaholic :) ). Chiar și-așa, știind câteva lucruri despre carte, mie mi-a fost greu să mi-l imaginez pe McEwan scriind o carte pentru copii (mai ales după Grădina de ciment). Și am fost plăcut surprinsă de ceea ce am găsit în Visătorul. Motivez imediat.  Citeşte tot articolul