Ori de câte ori îmi fac griji că poate lucrez la prea multe proiecte în acelaşi timp, mă gândesc la Jen Campbell, exemplul meu preferat de scriitor care pare să fi pătruns într-o lume magică în care ziua are mai mult de douăzeci şi patru de ore şi în care inspiraţia ia un loc lângă tine după ce ai pocnit uşor din degete.
Autor cunoscut, Jen Campbell are deja în biografie mai multe cărţi publicate, dintre care Weird Things Customers Say in Bookshops, More Weird Things Customers Say in Bookshops şi The Bookshop Book. Asta pentru că, mai mulţi ani, Jen a lucrat într-o librărie.
În afară de cartea pentru copii, numeroasele poezii publicate în reviste literare şi volumul (tot de poezii) The Hungry Ghost Festival, Jen Campbell scrie şi proză scurtă, are un canal de YouTube cunoscut şi apreciat, organizează workshop-uri de scriere creativă, înregistrează podcast-uri, are grijă de câinele ei, pe care-l scoate la plimbări lungi prin pădure, citeşte enorm şi reuşeşte, ca prin magie, să fie unul dintre cei mai productivi oameni pe care îi cunosc, în ciuda sindromului EEC – din cauza căruia nu îşi poate folosi mâinile la capacitate maximă şi riscă să îşi piardă vederea după vârsta de 30 de ani.
Numeroasele ore petrecute prin spitale când era mică au apropiat-o mult de lumea cărţilor, iar pasiunea pentru scris i-a urmat.
Jen s-a născut în nordul Angliei şi trăieşte momentan în Londra. Prima sa carte, Lucruri stranii pe care le spun clienţii în librării (Weird Things Customers Say in Bookshops) a fost best-seller în lista Sunday Times.
Întrebările care le trec oamenilor prin minte atunci când se află într-o librărie – sau, cel puţin, cele adunate de Jen în carte şi pe blogul ei – sunt mai mult decât amuzante. Într-adevăr, ar fi fost păcat să se piardă în negura Internetului. Şi, cine ştie?, poate că unii dintre cei care au născocit cele de mai jos s-au regăsit deja în carte şi s-au mirat şi ei de ideile pe care le-au avut la un moment dat. Sunt convinsă că unii dintre ei le regretă.
„Cărţile pot conduce electricitatea?”
„Copiii mei se caţără pe rafturile dumneavoastră. Nu e nicio problemă, nu?”
„Client: Aveţi un exemplar din Bridget Jones: Limita Raţiunii? Nu o văd pe rafturi.
Librar: Din păcate, nu, dar o putem comanda pentru dumneavoastră şi va ajunge aici în următoarele patruzeci şi opt de ore. Putem chiar să o expediem prin poştă, doriţi aşa?
Client: Nu am încredere în poştă. Mi-o puteţi trimite mai bine prin fax?”
„Client: Îmi place să citesc doar cărţile despre care pot crede că s-au întâmplat în realitate, ştiţi? Ca Twilight”.
Unii clienţi, mai scrie Jen pe blogul său, cer şi exemplare din Harry Potter şi prizonierul din Azerbaidjan. Alţii, în schimb, îşi trimit copiii să se joace în librărie în timp ce ei ies afară să facă altceva. Fireşte, printre clienţi se numără şi cei care o întrebau pe Jen dacă a citit toate cărţile din librărie.
Iar în această categorie e posibil să ne fi regăsit şi noi, dar numai în momentele în care nu am avut cu ce să ne notăm şi-am promis că o să ţinem minte titlul. Aşa că singurul lucru pe care ni-l mai aducem aminte despre carte e că… era galbenă.
Sunt curioasă, totuşi, dacă la noi a întrebat vreodată cineva dacă Tolkien va avea o sesiune de dat autografe în librărie.
Dar să revenim la cititorii cei plini de întrebări care de care mai ciudate:
„Client: Mi-am dorit dintotdeauna să mă căsătoresc cu un librar. Ai visat vreodată că ieşi cu un client?”
„Client (arătând spre rafturi): Care dintre cărţile astea sunt de vânzare?
Eu: Toate.
Client: Toate? Serios? Fascinant.”
„Client: Aveţi o carte despre nemurire?
Eu: Despre nemurire?
Client: Da. Am impresia ca s-ar putea să fiu nemuritor. Trebuie să aflu simptomele, să văd dacă sunt.”
„Client: Vindeţi cărţile şi online?
Eu: Listăm unele dintre cărţile noastre rare şi pe site, da.
Client: Pot să-ţi spun ceva?
Eu: Sigur.
Client: Zilele astea un meteorit direcţionat va bombarda întregul world wide web. Va face Internetul să explodeze şi toţi cei care-l folosesc vor fi aspiraţi într-o gaură neagră. Şi pe urmă toţi oamenii normali fără computere şi gadget-uri vor râde şi o să iasă din case şi o să conducă lumea”.
„O fetiţă în librărie: Mami, vreau să cumpăr toate cărţile astea, te rog.
Mama: Ei bine, poţi alege una.
Fetiţa: Nu! Trebuie să le cumpăr pe toate! Fiindcă cele pe care nu le cumpăr vor deveni triste şi deprimate!”
Exemplul de mai sus nu intră la categoria „lucruri stranii”, ci la categorii “lucruri adevărate”. Cititorii împătimiţi ştiu asta şi o simt de câte ori intră într-o librărie şi trebuie să aleagă.
„O fetiţă (arătând spre un dulăpior sub unul dintre rafturile de cărţi): Poţi ajunge în Narnia pe acolo?
Eu: Din păcate, nu cred că se poate.
Fetiţa: Of. Nici prin dulapul nostru de-acasă nu merge să ajungi în Narnia.
Eu: Nu?
Fetiţa: Nu. Tata spune că e din cauză că mama l-a cumpărat de la IKEA.”
