Cum ne afectează faptul că trăim într-o lume plină de răspunsuri la îndemână, reţete, cărţi şi articole de self-help despre „cum să (orice) în zece paşi simpli”? Ne conducem, într-adevăr, viaţa, cariera sau businessul ca pe nişte tramvaie, pe şine bine trasate, fără să vedem străzile laterale forfotind de posibilităţi şi noutate? Faptul că nu ne punem la îndoială certitudinile şi planurile este cauzat, aşa cum scrie Warren Berger, de valoarea mai mare pe care o pune azi societatea pe răspunsuri şi nu pe întrebări?
A More Beautiful Question: The Power of Inquiry to Spark Breaktrough Ideas (2014) începe cu descrierea unei situaţii îngrijorătoare: copiii, imediat ce încep să vorbească, ne bombardează cu întrebări (cam 300 pe zi, conform autorului), apoi, la 5 ani, această frenezie a întrebărilor dispare brusc; ce produce, oare, această secătuire a nevoii de a întreba? Şi o fi bine?
Citind cartea lui Berger (publicist la New York Times Magazine, Wired, GQ şi autor al altor best-selleruri), m-am întrebat: o fi şi asta o carte de self-help, doar un pic mai filosofică? Sau una de management? Oricum ar fi, cartea e inteligent construită în jurul beneficiilor celui mai bun instrument de gândire critică: chestionarea socratică; apropo, cum de nu s-a inventat în ultimele două milenii niciun instrument mai bun de analiză decât supunerea unei teme la o serie de întrebări? Şi, foarte îngrijorător: cum de nu se predă chestionarea socratică în şcoală?
Chiar dacă detaliază şi beneficiile investigării vieţii personale sau a carierei, A More Beautiful Question răspunde mai ales întrebărilor de business; dacă redau mai jos câteva astfel de tehnici (doar o mică parte, promit!) o să mai citiţi cartea, nu-i aşa?
- ♦ Care ar fi un proces eficient de interogare pentru a ajunge la soluţii creative? Berger descrie secvenţa de întrebări Why? What if? How? pe care, au urmat-o instinctiv inovatori de succes şi pe care companiile o pot aplica formal, programatic. Dintre exemple (multe, multe, anecdotice şi edificatoare), Berger îl aminteşte pe cel al fondatorilor Airbnb, care s-au întrebat, în ordine, „De ce miile de oameni veniţi la conferinţe în San Francisco nu mai găsesc locuri la hotel, în timp ce noi, care avem o saltea gonflabilă în plus, abia putem plăti chiria? Ce-ar fi să facem o platformă prin care să închiriem această saltea? Cum putem să preluăm modelul şi să îl extindem nu doar la întreg oraşul San Francisco, ci la întreaga lume?”. Sau pe cel al lui Jennifer, fetiţa de 3 ani a lui Edwin Land, care, în timpul unei vacanţe, şi-a întrebat tatăl: „De ce trebuie să aşteptăm atâta pentru a vedea fotografiile?” tatăl ei a continuat şirul întrebărilor cu „Ce-ar fi dacă toate substanţele şi camera obscură ar putea fi înghesuite în aparatul foto? Cum aş putea să fac asta?” – şir de întrebări care a dus la crearea Polaroid.
- ♦ Cum ar fi să iei misiunea companiei, cea forjată în workshopuri şi apoi pusă pe perete şi pe site, şi să-i agăţi la sfârşit un semn de întrebare? Facem într-adevăr ceea ce scrie în misiune? Sau poate am ajuns deja acolo? Şi atunci, nu cumva ne trebuie o misiune nouă?
- ♦ Care e locul întrebărilor incomode într-o organizaţie? Ar trebui să fie binevenite, ca în multe companii inovatoare, gen Google (unde există un proces bine definit prin care oricine poate întreba orice pe oricine)? Sau e bine ceea ce se întâmplă în majoritatea companiilor, unde cei ce pun întrebări sunt văzuţi mai rău decât cei ce furnizează răspunsuri?
- ♦ Care e rolul unui CEO? Oare, aşa cum scrie Warren Berger, acela de Chief Questioner? Şi atunci cine mai conferă sentimentul de siguranţă?
- ♦ Există o variantă mai bună de rezolvare a unei provocări decât o sesiune de brainstorming? Cum ar fi să facem (aşa cum predică această carte şi cum, se pare, este deja practica la zi în zeci de companii inovatoare) o sesiune de question storming (o furtună de întrebări, din ce în ce mai relevante, în care se întoarce provocarea pe toate feţele, întrebări la care nu se aşteaptă deocamdată niciun răspuns)? Câte întrebări sunt de ajuns până se ajunge la cea fundamentală, cea care schimbă jocul? Cam 25, moment când intervine un reflex de saţietate? Sau e, într-adevăr, indicat să depăşeşti acest moment şi să ai răbdare cu întrebarea genială, care uneori apare a cincizecea, sau chiar mai târziu?
- ♦ Cum ar arăta lumea dacă firma noastră nu ar exista? Sau, dacă am fi un startup care şi-ar dori să fure cotă de piaţă de la firma noastră, ce am face?
- ♦ Cum putem domestici sentimentul de disconfort pe care îl avem când ne punem o întrebare la care habar nu avem cum am putea răspunde? Cum ne putem obişnui să „stăm cu o întrebare” un timp mai lung, fără să încercăm să îi găsim imediat un răspuns?
Şi acum, la sfârşit, după ce am reuşit (?) să vă trezesc interesul pentru această carte, întreb şi eu: cum ar fi să ne luăm convingerile cele mai adânci şi cele mai dragi, să ne luăm planurile, misiunile, presupunerile şi principiile şi, 5 minute pe săptămână (duminică dimineaţă, de exemplu), să le agăţăm, frumos, la sfârşit, câte un semn de întrebare?
