Toată lumea minte. Ne minţim partenerul, familia, prietenii, minţim la psiholog, minţim în sondaje, ne minţim pe noi înşine. Să ilustrez cu un exemplu inocent: cât de des facem sex? Dacă vrem să calculăm câte prezervative se folosesc în Statele Unite într-un an, putem folosi mai multe metode: Le întrebăm pe femei de câte ori fac sex pe săptămână (cu un bărbat) şi de câte ori e cu prezervativ, iar apoi înmulţim cu populaţia activă. În cazul ăsta ne dă un număr de 1,1 miliarde de prezervative folosite anual. Dacă îi întrebăm pe bărbaţi acelaşi lucru (e vorba doar de sex heterosexual, ca să putem verifica încrucişat), ne dă un număr zdravăn mai mare: 1,6 miliarde de prezervative. Evident, cele două numere ar trebui să fie egale, nu? OK, cine minte? Probabil bărbaţii, care exagerează, nu? Dar mai e o metodă, mult mai precisă, de a estima numărul de prezervative: Nielsen (compania de cercetare de piaţă) ştie exact câte prezervative se vând în SUA într-un an. Şi sunt doar 600 de milioane. În concluzie, despre frecvenţa relaţiilor sexuale toată lumea minte gogonat, bărbaţii mai gogonat decât doamnele.Dar se pare că există un ser digital al adevărului: căsuţa albă de căutare de la Google. O fi magia paginii albe şi curate, care nu te judecă? O fi anonimatul? O fi pentru că, dacă îl minţim pe Google, nu ne mai dă rezultatul de care avem nevoie? Cert e că oamenii au găsit în Google un confesor perfect.
Seth Stephens-Davidowitz a găsit în Google Trends (serviciul prin care Google publică date statistice şi anonimizate despre natura şi frecvenţa căutărilor) o mină de aur în ceea ce priveşte big data. Nu doar că numerele sunt uriaşe şi căutările sunt răspândite pe toată planeta, dar, aşa cum spuneam mai sus, lumea tinde să fie foarte cinstită în dreptunghiul mic de căutare de la Google. O să îl citez pe Stephens-Davidowitz: „Sunt convins acum că Google searches constituie cel mai important set de date colectat vreodată despre psihicul uman.” Aşa că omul s-a apucat de cercetat (a făcut, după ce a absolvit Filosofia la Stanford, un doctorat în economie la Harvard exact pe tema asta) şi rezultatul e o carte perfectă de vacanţă: Everybody Lies: Big Data, New Data, and What the Internet Can Tell Us About Who We Really Are. Ştiu că titlul sună lung şi ameninţător, aşa că o să-i zicem doar Everybody Lies de acum încolo. Şi ştiu că nu pare o carte de citit pe plajă, dar jur că e. Şi, ca să demonstrez, închipuiţi-vă că sunteţi cu prietenii la plajă (dacă chiar sunteţi, carry on!) şi citiţi în Everybody Lies ce aflăm de la Google Trends despre sex. Apoi gândiţi-vă cât de mult aţi rezista până să izbucniţi către prieteni: „Băi, fiţi atenţi ce zice cartea asta!”
Deci: ce ne zice Google Trends dspre sex? Păi să începem cu frecvenţa actelor sexuale: cel mai des oamenii nu se plâng că mariajul lor e nefericit sau lipsit de dragoste. Se plâng că e lipsit de sex. Căutările „sexless marriage” sunt pe locul întâi, de 3,5 ori mai numeroase decât „unhappy marriage” (!) şi de 8 ori decât „loveless marriage”. Şi nu doar cuplurile căsătorite duc lipsă. Prima căutare care începe cu „partenerul meu/partenera mea (my partner) nu vrea să…” este „nu vrea să facem sex”, la distanţă mare de „nu vrea să îmi răspundă la sms”. Nu glumesc, iar trupa O-Zone nu are nicio legătură cu asta. Credeţi că bărbaţii sunt cei mai năpăstuiţi? Greşit! Contrar aşteptărilor, căutările „prietenul meu nu vrea să facem sex” sunt de două ori mai frecvente decât „prietena mea nu vrea să facem sex”. Ce picanterii ne mai zice Google trends? Cele mai multe căutări, în general, sunt despre porn. Mai multe decât cele despre vreme. Apoi, un pic neliniştitor, sunt o grămadă de femei care caută în fiecare lună „humping stuffed animals” (nu traduc). În India, căutarea cea mai frecventă care începe cu „soţul meu vrea să…” este „vrea să îl alăptez”. Şi, ca să ilustrez şi un pic mai puţin sexual diferenţe între culturile naţionale, în SUA căutarea cea mai frecventă care conţine „soţia mea însărcinată” este „my wife is pregnant, now what?”, în timp ce în Mexic este „frases de amor para mi esposa embarazada”. Nişte romantici, mexicanii ăştia!
Deci? Interesantă cartea? O luaţi la plajă? Îi bombardaţi pe prieteni cu informaţiile astea ştiinţifice? V-am zis eu!
Acum vreau să îmi cer scuze! O fi de la mine, o fi de la vara asta fierbinte, nu ştiu, dar am ales doar exemple cu sex. Cartea nu e (doar) despre asta! Şi, pentru cei puţini (yeah, right!) pe care picanteriile îi amuză, să ştiţi că nu am devoalat tot ce scrie acolo. Există un întreg capitol intitulat „Adevărul despre sex”.
Spuneam că nu e doar despre asta. Seth Stephens-Davidowitz a cercetat, spre exemplu, harta rasismului din Statele Unite şi a găsit o corelaţie puternică între state tradiţional democrate, dar în care se fac un numar mare de căutări ce conţin cuvântul „nigger”, şi state în care Trump a câştigat surprinzător, corelaţie din care el extrage un grad de cauzalitate. Un alt exemplu de adevăr neaşteptat este felul diferit în care părinţii americani se raportează la copiii lor de sexe diferite. Căutările care predomină despre băieţi sunt din gama „is my son a genius?”, iar la fete „how do I get my daughter to lose weight?”.
Stephens-Davidowitz nu caută, totuşi, senzaţionalul. Cartea sa are o noimă, un fel de fir epic, el povesteşte cum rezultate culese din Google Trends, din Facebook sau Twitter pot răspunde la întrebări importante din tot felul de domenii: „Cât de mult contează să mergi la un liceu bun?”, „Cât de mult sunt influenţate vânzările de reclamă?” sau „Cum putem să depistăm mai devreme cancerul pancreatic?”. Apoi, autorul explică diverşi algoritmi prin care se pot trage concluzii din seturi mari de date (big data), limitele curente, precum şi ce pericole apar în cazul în care rezultatele sunt folosite neetic.
Spuneam la început că oamenii găsesc în căsuţa dreptunghiulară de la Google confesorul perfect. Cel mai bun exemplu este faptul că, adesea, ceea ce scriu acolo nici măcar nu e o căutare sau o întrebare. E mai degrabă o confesiune: „Îmi urăsc şeful.”, „Sunt beat.”, „M-a bătut tata.”. E important de precizat că Google depersonalizează toate aceste căutări, şi acest lucru e întărit chiar de autor, care a lucrat la gigantul IT timp de un an şi jumătate. Google Trends furnizează unui cercetător (dar şi mie, care am fost curios să caut chestii. Încercaţi!) tipare uneori neaşteptate de comportament uman, dar tipare anonime. Nicio căutare nu poate fi legată în Google Trends de autorul ei.
Everybody Lies nu e doar o carte interesantă şi amuzantă. E o carte scrisă cu căldură, cu multe exemple foarte personale ale autorului (despre cum bunica sa, care îl sfătuieşte să-şi găsească o fată drăguţă şi să se însoare, e personificarea big data, despre ceea ce îl deosebeşte de fratele său, despre cum s-a izolat ca un hermit ca să scrie cartea şi, deşi în Manhattan, nu a ieşit la bere în nicio seară).
Una peste alta, o carte atipică, simpatică, fresh. Am tot abuzat aici de expresii în engleză. Oricum, dacă vreţi să citiţi Everybody Lies ar trebui să ştiţi engleză, pentru că nu există încă o traducere românească. Cartea de-abia a fost publicată, la începutul acestei veri. Eu am ascultat-o pe Audible (aşa că am înlocuit poza coperţii cu un print screen al telefonului meu).
