Tag: alexandre dumas

Château de Monte-Cristo – invitaţie la castelul lui Alexandre Dumas

Nu ştiu ce preferinţe literare aveaţi voi în copilărie, dar eu am fost fermecată de romanele istorice de aventuri, de capă şi spadă, citite pe nerăsuflate, cu obrajii îmbujoraţi de plăcere. Aventurile muşchetarilor, ale reginei Margot sau ale Contelui de Monte-Cristo mi-au aprins imaginaţia şi pasiunea pentru istorie.

Chiar dacă pe atunci nu acordam prea mare importanţă scriitorului care dădea naştere personajelor mele preferate, am simţit că Alexandre Dumas trebuie să fi fost un tip tare interesant.

Fiind dornică acum să descopăr cât mai multe despre stilul de viaţă, obiceiurile, pasiunile şi locurile în carte au trăit marii scriitori, am avut confirmarea că Alexandre Dumas a fost un om deosebit. Citeşte tot articolul


Nadar şi portretele lui de scriitori

Cine a fost Nadar? Un pionier al fotografiei, unul excentric. Se spune despre el că avea părul roşu, ceea ce nu ajunge la noi din fotografiile alb-negru ale vremii (a doua jumătate a secolului XIX). Şi pentru că avea părul roşcat, semnătura pe care o punea de fiecare dată mare pe forografiile lui era şi ea roşie. Îşi făcuse chiar o firmă mare roşie pusă oblic pe clădirea unde-şi avea atelierul.Citeşte tot articolul

10 povesti carora am vrea sa le schimbam sfarsitul

Nu intotdeauna cartile se termina asa cum vrem si, sa recunoastem, cateodata e frustrant sa te atasezi de un personaj numai ca sa afli la sfarsit ca moare, sau de un cuplu care se desparte, mai ales cand trebuie sa treci prin cateva sute de pagini ca sa ajungi la deznodamant. Stim ca o multime de carti sunt nemuritoare tocmai prin tragismul lor - dar asta nu ne impiedica sa nu visam la o lume paralela in care Scarlett ramane cu Rhett :) (Si nu doar in fan fiction.) Citeşte tot articolul