Personal, am fost la mai multe proteste decât îmi aduc aminte. Am simțit și gustul gazului lacrimogen, am alergat, eu și alte sute de oameni, cu jandarmii după noi. Glumeam atunci că habar nu aveam că pot fugi atât de repede și atât de mult și mi-ar trebui un jandarm să mă fugărească pe bandă la sală. Sau măcar câteva ture de parc. Am înghețat de frig pe minus multe grade, am murit de cald pe alte multe plus,. am stat pe asfalt, după ce-am ocupat strada, am bătut din sticle și am băut ceaiul pe care-l împărțeau niște oameni de bine. Protestele sunt parte din istoria mea personală, aia când mă enervam, săream noaptea din pijamale și-mi venea să urlu de cât de nedrepte, cinice și meschine mi se păreau unele lucruri. Nu cred că protestul e singura cale de implicare civică, din contră, sunt multe, pe termen lung și cu impact real. Dar cred sincer că protestul e semnul unei societăți sănătoase și un mecanism puternic de contrare și sancționare a autorității.

Am învățat împreună protestul. Și, încet încet, ne-am construit civismul. Fotografiile din piețele noastre au făcut înconjurul lumii și au arătat cum se protestează romanian way. Și a fost bine. Răsfoind albumul Protest, m-au apucat nostalgiile revoluționare. 🙂 Sunt 10 ani de proteste aici, documentate prin 296 de imagini prinse de 44 de fotografi, de la protestele din 2010, 2012, 2013, 2015 și, desigur, 2017. Albumul este realizat de Documentaria.ro, o comunitate de fotojurnaliști români, fondată de Adrian Câtu, Andrei Pungovschi, Bogdan Dincă, George Popescu și Ioana Moldovan).

Fotografii: :Adi Bulboacă, Adrian Câtu, Adriana Neagoe, Alex Coman, Alexandra Dincă, Alexandru Mitu, Alexandru Socol, Anca Cernoschi, Andreea Alexandru, Andreea Retinschi, Andrei Pungovschi, Bogdan Dincă, Cătălin Georgescu, Ciprian Hord, Ciprian Muntele, Cosmin Bumbuț, Cosmin Cimil, Cosmin Sabou, Cristian Bîscă, Cristi Breban, Cristian Marin, Cristian Munteanu, Daniel Mihăilescu, Daniel Miroțoi, Eli Driu, Eugen Chiriță, Egyed Ufó Zoltán, George Călin, George Popescu, Ioana Moldovan, Ioana Rusu, Ionuț Tarcea, Liviu Florin Albei, Mircea Reștea, Oana Brîndușe, Octav Ganea, Orsolya Balint, Ovidiu Dumitru Matiu, Robert Ghement, Romeo Tomescu, Stelian Păvălache, Tudor Vintiloiu, Vadim Ghirda, Vlad Petri.

Le-ai văzut imaginile, ți-au umplut newsfeed-ul și au circulat prin presă. Sunt fotografiile alea care te fac să te treacă fiorii și să-ți dai seama, de fapt, de puterea mulțimii. Împreună cu ele, putem citi un eseu sociologic al lui Dani Sandu, care pune lucrurile în context și explică mecanismele din spate.

Dani Sandu vorbește în eseul său de falia dintre cele două Românii – cea dinamică versus cea neo-feudală și despre cum s-au pierdut cele două una de cealaltă. E interesantă analiza pe care o face, pornind de la bunăstarea economică, a relației pe care o au oamenii cu autoritatea. pe de-o parte,  “oamenii au încetat să se mai simtă subordonați autorităților publice și au început să privească pe administratorul politic ca pe un prestator de servicii, care era obligat să le folosească taxele într-un mod eficient, transparent și cât se poate de economicos.” și, pe cealaltă parte, “, sărăcia a făcut România îmbătrânită să depindă și mai mult de bunăvoința autorităților publice. Mai mult, pentru a obține o minimă dezvoltare, oamenii în această situație nu au avut alte soluții decât să se supună liderilor politici locali. Pentru a-și păstra demnitatea, supunerea a devenit parteneriat și complicitate cu baronul feudal local.”

Este aici o viziune plină de empatie și înțelegere profundă a unor categorii care de obicei au fost arătate cu degetul de “tinerii frumoși, liberi și educați” (urăsc să folosesc sintagma dar asta e) pentru că votează într-un anumit fel sau sunt asistați. Cum s-a ajuns aici? Dani Sandu explică modul în care sistemul a făcut ca supraviețuirea și demnitatea unor oameni să depindă fix de acele structuri corupte cărora ne opunem. Și ce mi-a plăcut foarte mult e că nu împarte lucrurile în alb și negru, în bine și rău, arătând că, de fapt, flagelul de mult mai profund. “Pentru a-și conserva puterea, toate partidele au adoptat, prin rotație, același tip de raportare la alegător. Problema neo-feudalismului nu trebuie confundată cu un anumit partid, ci cu un tipar de raportare între liderul politic și cetățean. Un alegător a cărui supraviețuire depinde în mod direct de lider îi va fi fidel. Un alegător prosper, ce trăiește independent de liderul politic, vrea ceva anume în schimbul votului – taxe mai mici, servicii mai bune, transparență”. 

Prin imagini și text, cartea vorbește de protestele importante din ultimii 10 ani, de la cele sindicale (își amintește cineva Dansul Pinguinului din fața Palatului Victoria?), la cele care au dus la demisia lui Emil Boc (Neaveniții din Piața Universității), la cele pur politice (de exemplu cu suspendarea lui Băsescu) sau la Roșia Montana, momentul în care, spune Dani Sandu, a început să se coaguleze personalitatea protestelor, momentul când s-a creat o comunitate, pentru a ajunge, firește, în 2017, la mișcările masive prilejuite de OUG 13.

Albumul a ieșit în condiții grafice excelente (arată senzațional din toate punctele de vedere) și este bilingv.Are și o supracopertă faină, numai bună de făcut poster. Minunat de ținut în bibliotecă pentru momentele când ne mai supărăm și ne gândim pesimiști că nu se poate face nimic. Se poate. Energia aia a ieșitului în stradă nu ne-o ia nimeni.

Mi-ar plăcea să ajungă la toți oamenii care au protestat. Sunt sigură că, la fel ca mine, e o legătură emoțională puternică acolo. Să se caute în poze, să-și amintească la ce proteste au fost, pentru ce au luptat, ce-a ieșit, ce n-a ieșit, ce s-a schimbat. Și, mai ales, să se gândească ce mai facemn de acum încolo.

Apoi, mi-ar plăcea să ajungă la cei care spun că protestul nu are nici un sens și care sunt convinși că nu se va schimba nimic. La pesimiști. O să vadă acolo, și în fotografii dar și în imaginea de ansamblu creată de Dani Sandu că nu e chiar așa, unele lucruri, multe, chiar se schimbă.

L-aș da cadou prietenilor din diasporă. Sau le-aș trimite link să și-l comande singuri și susțină proiectul. 🙂 O să le reamintească de ce au plecat din România dar și de ce s-ar putea întoarce. Fiind și în engleză, le-ar putea povesti prietenilor lor de acolo despre ce se întâmplă în România, care sunt schimbările, care e mentalitatea, cum se construiește societatea civilă.

Sincer, l-aș da și politicienilor. Ca un fel de reminder – warning. Poate au uitat că unii dintre ei, prim-miniștri, miniștri sau alte autorități, și-au pierdut funcțiile în urma protestelor sau că altora li s-au încurcat business-urile. Să-l răsfoiască la cafea data viitoare când mai vor să facă o nesimțire și să calculeze în cap cam câți oameni vor ieși pentru ea. Și să înmulțească cu doi, cu trei, cu zece că, dacă te uiți pe timeline, mulțimile cresc și cresc și cresc.

Comandă albumul Protest de aici

 

Cristina Foarfă

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *