Tag: album

Lansarea albumului monografic Ștefan Szönyi la Timișoara

Sâmbătă, 19 mai 2018, ora 17.00, la librăria La Două Bufnițe din Timișoara (Piața Unirii nr. 11), va avea loc lansarea albumului monografic Ștefan Szönyi, apărut la editura Institutului Cultural Român în 2017. Invitați să vorbească despre artist și album sunt Ruxandra Dreptu - doctor în arte vizuale, istoric de artă și autoarea textului monografic despre artist, Smaranda Vultur - doctor în filologie, scriitoare, Gabriel Kelemen - doctor în arte vizuale, critic de artă și Anca Szönyi Thomas - fiica artistului și coordonatoarea albumului. Citeşte tot articolul


Apariții editoriale dedicate Centenarului Marii Uniri

Apariții editoriale dedicate Centenarului Marii Uniri 1 Decembrie 1918 reprezintă un moment istoric crucial pentru identitatea poporului nostru: momentul Marii Uniri - idealul național în sfârșit împlinit. Un fotograf și camera lui de fotografiat ne fac să trăim, la un secol distanță, ceva din „culoarea”, speranța și gravitatea acestor zile însemnate. Cine este Samoilă Mârza? Cine este cel care a rămas cunoscut drept fotograful Marii Uniri? Editura Monitorului Oficial și Arhivele Naționale ale României vă invită să-l descoperiți, într-un album elegant, bilingv (română-engleză), ce reproduce fotografiile unui alt album, apărut acum aproape 100 de ani, dăruit de către fotograful însuși marelui om politic Iuliu Maniu.  Citeşte tot articolul


Protest – istoria vizuală a momentelor când ne-am enervat rău

Personal, am fost la mai multe proteste decât îmi aduc aminte. Am simțit și gustul gazului lacrimogen, am alergat, eu și alte sute de oameni, cu jandarmii după noi. Glumeam atunci că habar nu aveam că pot fugi atât de repede și atât de mult și mi-ar trebui un jandarm să mă fugărească pe bandă la sală. Sau măcar câteva ture de parc. Am înghețat de frig pe minus multe grade, am murit de cald pe alte multe plus,. am stat pe asfalt, după ce-am ocupat strada, am bătut din sticle și am băut ceaiul pe care-l împărțeau niște oameni de bine. Protestele sunt parte din istoria mea personală, aia când mă enervam, săream noaptea din pijamale și-mi venea să urlu de cât de nedrepte, cinice și meschine mi se păreau unele lucruri. Nu cred că protestul e singura cale de implicare civică, din contră, sunt multe, pe termen lung și cu impact real. Dar cred sincer că protestul e semnul unei societăți sănătoase și un mecanism puternic de contrare și sancționare a autorității. Citeşte tot articolul

Înscrie-te în concursul național de design de carte

Vă invităm să participaţi la concursul naţional de design de carte Cele mai frumoase cărţi din România, Ediţia III (2014) Regulamentul care descrie condiţiile de participare poate fi accesat aici, iar formularul de înscriere poate fi descărcat de aici. Înscrierile au loc până pe data de 29 august. Fiecare persoană poate înscrie un număr nelimitat de titluri. Cărţile trebuie trimise (într-un exemplar) la una dintre adresele de mai jos, însoţite de formularul de înscriere. Adresa pentru trimiterea cărţilor: Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură Str. Patriciu Barbu nr. 13, 400141, Cluj-Napoca Adresa unde cărţile pot fi duse personal: Muzeul Naţional al Literaturii Române, în atenţia dlui Dragoş NEAMU Bulevardul Dacia nr. 12, 010402 sector 1, Bucureşti, România   Juriul din acest an va acorda următoarele distincții: Premiul I, Premiul II şi Premiul III Premiul pentru ilustraţie, Premiul pentru carte pentru copii, Premiul pentru album, Premiul pentru tânăr designer, Premiul pentru carte de artist Fondul de premiere este de 5000 de lei. Premiul pentru tânăr designer constă în susținerea unei deplasări la un târg internațional de carte în străinătate. Membrii juriului sunt: Arina Stoenescu, Timotei Nădășan, Daniela Chiorean, Alexe Popescu, Anca Mihuleț și un specialist din Franța.   Jurizarea va avea loc în perioada 10-24 Septembrie, iar juriul va selecta un număr de minimum 25 de cărţi frumoase care vor fi prezentate publicului într-o expoziţie itinerantă. Toate cărţile câştigătoare vor reprezenta România în competiţia internaţională de design de carte „Best Book Design from All Over the World”. Organizator: Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură Proiect cultural finanţat cu sprijinul: Administraţiei Fondului Cultural Naţional Parteneri: Asociaţia Editorilor din România, Institutul Francez din București, Institutul Cultural Român, UNARTE, Galeria Posibilă, Clubul Ilustratorilor, Asociaţia Idioma, Arta Grafică, Agressione, Sappi. Parteneri media: Radio Romania Cultural, Modernism, Igloo, B24kids, Calendarul Magic, Copilul.ro, Agenţia de carte, Bookaholic, Dilema Veche, Hyperliteratura, SuntPărinte .ro

”Mecanica inimii” în artă – literatură, teatru, film și muzică

Ați mai citit, pe la noi, câte o referință la Mecanica inimii - cum ar fi în materialul despre poveștile de adormit adulți. Și sunt sigură că titlul acestei cărți nu vă este străin, având în vedere că vorbim despre un volum nu tocmai nou, apărut în limba română în 2009, în traducerea Mihaelei Toma Udriște, la Editura Nemira. Sau poate că vă sună mai cunoscut numele scriitorului: Mathias Malzieu, solistul formației franceze Dionysos (care a luat ființă în 1993) - ce-i drept, lumea îl descrie mai întâi ca muzician și apoi ca autor (deși, pe lângă Mecanica inimii, a mai scris cinci cărți). Oricum ar fi, astăzi vreau să călătorim în lumea fantastică din Edinburgh și Granada din Mecanica inimii și să vedem ce ecouri provoacă aceasta în arte. Citeşte tot articolul

Stop the Violence – mesaj de pace şi scheletul violenţei

De multe ori încercăm să evadăm cu ajutorul cărţilor într-o altă lume mai bună, mai frumoasă, mai interesantă şi poate mai senină. Dar, oricât de des am încerca să facem asta, nu putem ignora realitatea înconjurătoare, care – trebuie să recunoaştem – nu e nici pe departe de basm. Lăcomia, setea de putere şi înavuţire sunt încă motoarele din spatele multor acţiuni cu efecte negative. Intoleranţa, nepăsarea, ura fac încă să moară oameni şi să răsune şuierul gloanţelor şi bombelor în diverse colţuri ale lumii. Fie că se manifestă sub forma războaielor purtate în numele democraţiei, aşa cum susţin în discursurile lor sforăitoare politicienii şi şefii statelor implicate, fie că apare sub forma atacurilor şi abuzurilor fizice de pe străzi şi din case, violenţa rămâne o pată pe portretul umanităţii. Pentru a atrage atenţia asupra acestui fapt într-o exprimare artistică, fotograful de origine elveţiană a organizat o expoziţie de fotografie cu titlul Stop the Violence, iar Rick Valicenti, fondatorul unei firme de design axate pe artă şi amprenta umană asupra lucrurilor, a realizat o carte care să o promoveze. Imaginile din carte sunt de fapt literele alfabetului, alcătuite cu migală de către Robert, din oase ale scheletului uman. Citeşte tot articolul

La plimbare prin bucătăriile lumii

Cine nu a visat să facă înconjurul lumii... din plajă în plajă, sau din hotel în hotel, din avion în avion şi, poate cel mai apetisant, din restaurant în restaurant. Pentru genul ăsta de visători sunt cărţile care conţin în titlu cuvântul "lumii" şi în subtitlu modalitatea prin care te vor purta prin ea. Să vorbim despre Bucătăriile lumii în 60 de feluri principale. Citeşte tot articolul

Vise despre case cu Eliza Yokina

Eliza Yokina este o arhitecta foarte buna care acum a scris o carte pentru copiii intre 3 si 10 ani, cu plus sau minus, si parintii lor. Vise despre case este scrisa, desenata si predecupata de Eliza si va fi prezenta si la Street Delivery. Pentru ca tot aici sambata, de la 11.00, Eliza va sustine un atelier de grafica si constructii creative din hartie pentru copii, la standul Igloo Media. Citeşte tot articolul

Banksy – arta la zid, zidul in album

Despre Banksy se pot spune multe si de fapt nimic. Deja nu mai e nevoie sa-ti incepi orice articol cu cine e Banksy, trecand in revista biografia cunoscuta si presupozitiile in ceea ce-l priveste. Cum legendele circula repede, Banksy e deja un personaj cult cam prin toate colturile lumii, ca sa vezi ce face un pic de mister, mult talent, mesaj puternic, un film dubios si PR eficient. Citeşte tot articolul