(c)Arte

„Omul aproximativ” – prima retrospectivă dedicată lui Tristan Tzara

„om aproximativ mișcându-te în aproximările sorții

cu-o inimă drept valiză și-un vals drept cap”

Cam așa sună un fragment din poemul „Omul aproximativ” (1931), scris de Tristan Tzara (1895-1963) după dizolvarea grupului Dada - pe care-l înființase, în 1916 la Zürich, Elveţia, împreună cu Marcel Duchamp, Francisc Picabia și alți artiști avangardiști - și după aderarea lui la Suprarealism. Citeşte tot articolul


Cărţi în miniatură – acuarelele lui Lorraine Loots

Lorraine Loots este o artistă din Africa de Sud, absolventă a Universităţii din Cape Town care creează acuarele şi desene în miniatură extrem de frumoase şi delicate (după ce o să le vedeţi, îmi veţi da dreptate). Având în vedere mărimea acestora, nu e de mirare că pe site-ul ei le denumeşte cu umor ”paintings for ants”. Citeşte tot articolul


Un ghid amuzant al insultelor inventate de Shakespeare – infografic

Charley Chartwell este un magazin din Seattle care produce obiectele pe care le vinde, postere amuzante destinate să ne facă viața mai creativă. De curând, cei de la Charley Chartwell au realizat un poster fain, sub formă de infografic, cu 100 de insulte folosite pentru prima dată de William Shakespeare. Nu sunt primii care fac asta, dar sunt, cu siguranță, cei care s-au străduit cel mai mult să inventarieze cât mai multe insulte folosite pentru prima dată de faimosul autor englez.  Citeşte tot articolul

Primul portret al lui William Wordsworth din ultimii 200 de ani

I wandered lonely as a cloud…”, așa începe cel mai cunoscut poem al poetului britanic William Wordsworth, “Daffodils” (“Narcise”), care anul acesta împlinește 200 de ani de când a fost publicat, într-o versiune revăzută, (ulterioară primei, din 1807), în 1815. Celebrul început al poemului “I wandered…” a devenit de curând și tema unei expoziții găzduită de fosta casă a poetului din Rydal Mount (Lake District) și semnată de artistul japonez Hideyuki Sobue (care trăiește și lucrează de cinci ani în Lake District). Citeşte tot articolul


Postere literare create de Mylene Almeida

Fără doar şi poate subiectul cel mai important al acestor zile îl reprezintă alegerile de duminică. Dacă vă doriţi o mică pauză de la dezbateri, ştiri, lozinci, discuţii aprinse şi vreţi să vedeţi în faţa ochilor şi altceva în afara afişelor electorale care au împânzit ţara în lung şi-n lat, iată o variantă: postere literare. Sunt nişte obiecte de decor numai potrivite pentru a da un pic de culoare şi viaţă pereţilor şi asta crede şi Mylene Almeida, o tânără din Miami care creează în studioul său, Creative Daffodil Studio, afişe inspirate de cărţi. Citeşte tot articolul


imagini muzica sub forma copertelor penguin

Imagini ale unor concerte clasice sau albume celebre sub forma copertelor Penguin

Sunt mulți artiști faini în lumea aceasta, pasionați atât de literatură, cât și de alte arte - în cazul de față, de muzică. De obicei, ambele servesc, la un moment dat, împreună, ca sursă de inspirație pentru a crea ceva nou. Așa se face că Al Borg și Simon James, doi designeri din Anglia, știind sau nu unul de celălalt, au ajuns să creeze ceva similar și, în același tip, unic și frumos pentru toți cei care, precum ei, trăiesc pentru muzică și literatură. Amândoi au luat drept model copertele de cărți de la faimoasa editură Penguin (atât copertele cărților din colecțiile de ficțiune, cât și cele din seriile de non-ficțiune, de la Pelican, mai ales cele din anii '50-'60) și, în locul unor nume de autori și a unor titluri de cărți, le-au pus pe cele ale unor muzicieni, respectiv melodii. Al Borg a mers chiar mai departe, folosid și imagini ale unor concerte celebre, clasice - neîndepărtându-se, totuși, de conceptul copertelor Penguin. Citeşte tot articolul

Ilustrațiile lui Antoine de Saint-Exupéry pentru Micul Prinț

Am mai pus, anterior, lupa pe ilustrațiile scriitorilor, pe arta grafică, desenele sau picturile lor. Pentru că ne interesează, suntem curioși și ne place să privim creativitatea autorilor noștri dragi exprimată și cu pensula sau creionul, nu numai cu stiloul. De această dată, îl avem în vizor pe binecunoscutul scriitor Antoine de Saint-Exupéry și ilustrațiile sale pentru Micul Prinț, singurul său volum de literatură pentru copii (și text subversiv pentru adulți), cel care a fost tradus în peste 250 de limbi și dialecte în toată lumea și este vândut, anual, în peste un milion de exemplare. Pun pariu că scriitorul francez nu s-ar fi așteptat nici ca opera sa să devină cea mai iubită carte pentru copii, nici ca desenele pentru carte să fi fost atât de apreciate atunci când au fost expuse la The Morgan Library & Museum, New York, acum mai bine de jumătate de an.  Citeşte tot articolul

Obsesii şi fragilitate – sculpturi din cărţi create de Thomas Wightman

Un proiect interesat din punct de vedere al ideii ce a stat la baza creării sale, cât şi ca aspect, este cel al designerului grafic Thomas Wightman, absolvent al Napier University din Edinburgh. El s-a gândit să ne aducă în atenţie problema unor tulburări de personalitate şi de panică care afectează un număr destul de mare de persoane, în încercarea de a-i determina pe cei care suferă de comportament obsesiv-compulsiv sau atacuri de panică să-şi recunoască problema şi să înţeleagă că există azi metode de tratament care să-i ajute să ducă o viaţă cât mai normală, lipsită de obsesii şi anxietate.

Citeşte tot articolul


Expoziție Virginia Woolf

Despre arta, viața și viziunea Virginiei Woolf într-o expoziție la Londra

Printre chipurile unor personalități britanice importante ce alcătuiesc colecția de portrete a National Portrait Gallery (NPG) din Londra, ar fi trebuit să se afle, încă de acum multe decenii, și cel al Virginiei Woolf (1882 – 1941), scriitoarea britanică recunoscută drept o inovatoare încă din timpul vieții. Woolf ar fi refuzat însă onoarea de a trona printre figurile istorice din picturile galeriei (este vorba despre un desen pe care NPG l-ar fi vrut în colecție) pe motiv că portretele înfățișau prea mulți bărbați. Acum, însă, după mai bine de jumătate de secol, chipul ei prinde contur în peste 140 de obiecte (picturi, fotografii, scrisori) pe care galeria londoneză le prezintă într-o expoziție dedicată în întregime scriitoarei britanice. Citeşte tot articolul

Anca Smarandache

Ilustrații magice de Anca Smărăndache

A făcut prima ilustrație pe când era la liceu, pentru o cărticică cu cântece pentru copii (versuri și partituri). Anca Smărăndache nu a primit nici un bănuț dar satisfacția pe care a avut-o lucrând la ea a fost imensă. De atunci, au intrat rând pe rând în colecția ei de cărți illustrate, volume clasice precum “Aventurile lui Huckleberry Finn” de Mark Twain, “Poveste de Crăciun” de Charles Dickens, cărti educative pentru copii gen “Cu Pinocchio în vacanţă” (toate la editura Arthur), basme precum cele semnate de Petre Crăciun (editura Zorio) dar și cărți de proză contemporană precum “Simfonia animalieră” (Veronica Niculescu, editura Casa de Pariuri Literare), "Bibliotecara” (Gudule, editura Paralela 45). Citeşte tot articolul

Lumea de basm creată de Miss Clara

Vă rog frumos să nu mă certaţi când veţi afla despre nestatornicia mea în dragostea pentru ilustratori sau diverşi artişti şi creaţiile lor! Chiar dacă azi mă îndrăgostesc de unul, există toate şansele ca mâine să fac o pasiune nebună pentru un altul. Sunt unii artişti însă pe care îi voi iubi pe viaţă, căci ceea ce realizează ei cu un talent enorm, îmi merge direct la suflet. Aşa cum e cazul lui Claire Guiral, o franţuzoaică plină de idei minunate şi cu gusturi fine atunci când vine vorba de artă, decor şi ilustraţii. Citeşte tot articolul