„om aproximativ mișcându-te în aproximările sorții
cu-o inimă drept valiză și-un vals drept cap”
Cam așa sună un fragment din poemul „Omul aproximativ” (1931), scris de Tristan Tzara (1895-1963) după dizolvarea grupului Dada – pe care-l înființase, în 1916 la Zürich, Elveţia, împreună cu Marcel Duchamp, Francisc Picabia și alți artiști avangardiști – și după aderarea lui la Suprarealism.
„Omul aproxiamtiv” (mai exact, „Tristan Tzara, omul aproximativ, poet, scriitor de artă, colecționar”) este și numele primei retrospective dedicate artistului, ce are loc chiar acum la Musée d”Art Moderne et Contemporain din Strasbourg, unde va fi deschisă până pe 17 ianuarie 2016.
Nu mai puțin de 450 de lucrări – scrieri de-ale lui Tzara, documente, obiecte de artă colecționate de acesta – marchează, în ordine cronologică, momente importante din viața poetului: copilăria și adolescența, când încă se numea Samuel Rosentock (numele Tristan Tzara l-a adoptat la Zürich) și când fonda, împreună cu prietenul său, Marcel Iancu, revista „Simbolul”; tinerețea, cu anii petrecuți la Zürich (unde a fondat dadaismul) și la Paris, unde definea efervescența artistică a acelei vremi alături de nume precum Constantin Brâncuşi, Victor Brauner, Marcel Iancu, Hans Arp, Giorgio De Chirico, Salvador Dali, Duchamp, Man Ray, Matisse, Picasso (lucrări ale acestor artiști se află, de altfel, în expoziție alături de obiecte de artă brută, opere de artă din Oceania sau Africa etc); perioada cu implicarea lui politică (a fost un comunist convins „dar în calitatea sa de cetățean, nu de scriitor”, după cum spune Serge Fauchereau, curatorul expoziției).
Expoziția de la Strasbourg e clar una importantă, aceasta aducându-l în prim plan pe evreul de origine română care a șocat epoca cu geniul său – „un geniu lipsit de scrupule”, după cum îl descria poetul Richard Huelsenbeck -, pe vizionarul și nihilistul care a influențat artiști din atâtea generații.
Imaginea lui Tristan Tzara creată de această retrospectivă rămâne însă una aproximativă. Bărbatul cu monoclu, cum mai era numit, care a ales scrisul ca instrument principal de negare a formelor culturale perimate și care a experimentat cam tot ce se putea în domeniul artelor – poezie, eseu, critică, jurnalism, teatru, regie de film, muzică – a fost mai mult decât fondator al dadaismului, parte a elitei artistice din acea vreme, poet.
Tzara a fost, după cum spune curatorul Serge Fauchereau, „un cetățean al lumii”, „omul unei vieți întregi”.
Și totuși un „om aproximativ” mișcându-se „în aproximările sorții
cu-o inimă drept valiză și-un vals drept cap”.
Surse foto: scottzagar.com, dismagazine.com, admagazine.fr, konradbayer.de
