Tag: victor brauner

„Omul aproximativ” – prima retrospectivă dedicată lui Tristan Tzara

„om aproximativ mișcându-te în aproximările sorții

cu-o inimă drept valiză și-un vals drept cap”

Cam așa sună un fragment din poemul „Omul aproximativ” (1931), scris de Tristan Tzara (1895-1963) după dizolvarea grupului Dada - pe care-l înființase, în 1916 la Zürich, Elveţia, împreună cu Marcel Duchamp, Francisc Picabia și alți artiști avangardiști - și după aderarea lui la Suprarealism. Citeşte tot articolul


Avangarda românească în scrisori

Epistolarul avangardist, volum apărut în 2012 la Editura Tracus Arte, cuprinde 278 de scrisori, telegrame, cărţi poştale, toate adresate lui Geo Bogza în anii ’30 ai secolului trecut. Expeditorii sunt personaje cu nume rezonante în avangarda românească: Stephan Roll, Ilarie Voronca, Saşa Pană, Victor Brauner. Întrebarea firească ar fi: de ce unicul destinatar este Geo Bogza? Mădălina Lascu, îngrijitoarea ediţiei, nu se află la prima tentativă de acest gen. În 2011 a publicat la Editura Hasefer din Bucureşti un alt volum epistolar, Blecher mai puţin cunoscut, volum care cuprinde, printre altele, şi corespondenţa lui Max Blecher cu Geo Bogza. Nu-i de mirare, aşadar, că în Epistolar avangardist îl avem pe Geo Bogza unic destinatar, în măsura în care cercetările anterioare în arhivele Bibliotecii Academiei Române ale Mădălinei Lascu l-au vizat şi pe Geo Bogza. Interesante ar fi, de asemenea, pentru istoria avangardei literare şi artistice de la noi, şi scrisorile trimise de autorul Jurnalului de sex amicilor săi avangardiști  scrisori ale căror replici, mai mult sau mai puţin inspirate, se regăsesc, în mare parte, în acest Epistolar. Citeşte tot articolul