Bookaholic

Anuradha Roy este o scriitoare din Nordul Indiei şi pînă acum a scris eseuri şi două romane, Un Atlas al dorinţelor zadarnice şi Valurile pămîntului, traduse de Irina Bojin la Editura Humanitas Fiction.  Cărţile ei problematizează lumea în care protagonişti mai degrabă marginali încearcă să-şi găsească rostul sau caută, cel puţin, o formă acceptabilă de împăcare cu ei şi cu ce e în jurul lor.

Nu e nimic idilic în ce scrie ea, dar într-o poveste despre cum supravieţuieşte o văduvă tînără într-un orăşel de la poalele Himalayei, cum e cea din Valurile pămîntului, se găseşte şi umor şi sarcasm judicios ţintit. Pe lîngă povestea Mayei, o tînără învăţătoare la o şcoală catolică din Ranikhet, romanul dă pe din afară de imagini,  descrieri şi poveşti care aduc în pagină viaţa sălbatică, natura cu totul aparte în acest colţ al Indiei şi probleme oamenilor care numesc acest loc acasă.

Înţeleg că înainte de a publica primul roman, Un atlas al dorinţelor zadarnice, aţi lucrat ca jurnalistă şi v-aţi ocupat de editura pe care o deţineţi împreună cu soţul dumneavoastră. Care a fost momentul în care aţi luat o distanţă de la ceea ce făceaţi şi v-aţi apucat de scris?

M-am apucat să scriu la prima carte fără să intenţionez cu adevărat să scriu un roman. Era o perioadă dificilă, pentru că împreună cu soţul meu încercam să punem pe picioare propria editură din micile noastre economii. Era incitant să te simţi liber şi independent, dar sentimentul ăsta venea şi cu un pic de teamă. Nu aveam nicio idee dacă mică noastră editură va merge. Cred că lumea imaginară din acea carte fusese un refugiu din faţa acelor mari schimbări care mi s-au întîmplat.

Aţi avut senzaţia că scrierea primului roman v-a ajutat să-l scrieţi pe cel de al doilea?

Da, absolut. De data asta măcar am fost pregătită pentru luuuungul drum pe care îl aveam în faţă. Ştiam că prima variantă va fi foarte diferită de cea la care voi ajunge mai tîrziu, trecînd prin alte zece, aşa că treaba asta nu m-a mai enervat. Cu toate astea, fiecare carte vine cu un set unic de probleme, aşa că de fiecare dată am senzaţia că bîjbăi ziua întreagă încercînd să găsesc drumul. Nu aş putea spune că mi-a  fost vreodată mai uşor.

Aveţi vreun autor indian care v-a inspirat, ca personalitate sau ca creatorde ficţiune?

Am simţit că mă inspiră filmele lui Satyajit Ray şi scrierile lui Bibhutibhushan. Ce au făcut ei demonstrează că e posibil să fii subtil şi complex, dar şi accesibil.

Valurile pămîntului a primit cronici minunate în publicaţii prestigioase (The Independent, NY Times  sau The New Yorker ). Cum e să ai parte de o astfel de recunoaştere a muncii tale? Au laudele capacitatea de a alimentat viitoarele cărţi sau pur şi simplu nu au nici o legătură cu eforturile care se cer făcute în continuare?

Aş vrea ca cronicile să diminueze din nesiguranţele personale, sau să facă scrisul mai uşor, dar nu se întîmplă aşa. E o mare uşurare cînd încep să apară cronici minunate şi pentru o vreme apa are gust de şampanie. După care trebuie să te întorci la ce ai de scris şi muntele se vede la fel de abrupt şi de stîncos.

Sursa

Am citit că trăiţi în New Delhi şi în Ranikhet, satul în care este plasată acţiunea romanului Valurile pămîntului. Cum e să te tot muţi între două case şi de ce faceţi asta?

Locuim în Delhi din motive profesionale, din cauza editurii noastre, Permanent Black. Locuim în  Ranikhet pentru că amîndoi iubim dealurile. Vieţile noastre în fiecare dintre aceste două locuri nu ar putea fi mai diferite. Delhi e masiv urban, anonim, suprasaturat de evenimente literare şi întîlniri. În Ranikhet, sîntem parte din comunitatea de acolo şi mai curînd  ne întîlnim cu vulpi decît cu oameni. Iubesc schimbarea de ritm şi detest să fac bagajele.

Cum e să trăieşti şi să scrii într-unul dintre cele mai aglomerate oraşe din India? Îşi lasă locul unde scrii o amprentă asupra cărţilor?

Cred că locurile în care trăiesc în capul meu sînt cele care îmi influenţează scrisul. Mare parte din perioada în care am crescut am trăit în oraşe mici şi senzaţia aia a rămas cu mine. Niciodată nu m-am simţit inspirată într-un mod imaginativ de Delhi. Locuiesc acolo pentru că trebuie, nu pentru că îmi place. În ciuda parcurilor şi a monumentelor frumoase, e un oraş brutal şi agresiv şi nu e un loc pe care să-l pot iubi.

Ce vă place să citiţi?

În principal ficţiune.

Eseul dumneavoastră, Cooking Women (Femei care gătesc) a cîştigat concursul de scrieri non-ficţionale Outlook Picador acum 9 ani. Cum de aţi decis să scrieţi despre femeile care găteau în familia dumneavoastră? Aţi adăuga astăzi ceva la acel eseu?

Am început eseul ca pe o formă de aducere aminte: una dintre mătuşile mele murise şi abia atunci mi-am dat seama cît de mult însemnase pentru mine. Am început să scriu mai întîi nişte notaţii personale, pentru a-mi aminti nişte anumite detalii despre ea şi treptat am ajuns să scriu un eseu despre văduvie. Mătuşa mea a trăit în familia noastră extinsă ca o văduvă hindusă supusă tradiţiilor, şi doar cînd am crescut am înţeles privaţiunile pe care le-a acceptat. Nu cred că aş adăuga nimic la acest eseu.

Sursa

Ce vă motivează să scrieţi un eseu şi cît e de dificil să-i daţi o formă, să găsiţi o structură? Este vreun eseist, vreo eseistă de la care aţi învăţat sau la care reveniţi pentru inspiraţie sau pentru ajutor?

Am nevoie să fac plimbări, să mă cufund în tot felul de cărţi şi cînd gîndurile se încheagă, încerc să le ordonez găsind un punct de pornire. Cumva, din momentul în care ştiu exact cum am de gînd să încep eseul, pot să-mi organizez restul gîndurilor. Am citit foarte multe eseuri cînd eram studentă şi mi-au plăcut foarte mult cele scrise de Thomas Brown, de Montaigne, de Orwell sau de Bacon. Şi de mulţi alţii. Ce e minunat la eseuri este modul neaşteptat în care ajungi la ele şi bogăţia pe care pot să o conţină.

Cum aţi descrie mediul literar din India? Literatura indiană se bucură de o notorietate şi de apreciere peste tot în lume şi unii autori au chiar o aură de staruri TV, dar aş vrea să ştiu cum arată lucrurile din interior.

India are atîtea medii literare cîte limbi şi nu le cunosc, nici nu pot să le cunoasc pe toate. Mi-e imposibil să generalizez în legătură cu subiectul acesta.

Mulţi străini vin în India în căutarea spiritualităţii şi la fel de mulţi eşuează în a o găsi. În loc să se întoarcă cu un soi de iluminare, îşi pierd busola în faţa unor realităţi sociale deprimante sau în faţa unor  diferenţe culturale pe care nu le luaseră iniţial în calcul. Cum aţi recomanda cuiva să înceapă o călătorie prin India?

Să nu se ducă. Nu porniţi într-o călătorie prin India şi în nici un caz nu o faceţi căutînd spiritualitate. India e o ţară la fel de materialistă ca oricare alta. Dacă totuşi călătoriţi pe aici, şi în mod special dacă sunteţi femeie, asiguraţi-vă că o faceţi alături de un grup şi întoarceţi-vă acasă înainte să se întunece.